2010 - 10 țări în 10 fotografii (și un concurs)

În mod cert, pentru mine anul 2010 a fost anul călătoriilor. Am ajuns în locuri la care nici nu am îndrăznit să visez vreodată, am trăit experiențe inedite (printre altele, "fuga" de vulcanul-cu-nume-imposibil din Islanda), am învățat o sumedenie de lucruri noi (dintre care pe unele le-am transformat în articole - utile, sper, pentru voi - aici pe blog, dar și pe LumeaMare) și mi-am bucurat sufletul și privirea cu imagini vechi din cărți și de la televizor care au devenit aievea în fața ochilor mei deschiși cu entuziasm copilăresc. Am selectat dintre miile de poze doar zece, câte una pentru fiecare țară în care am călcat cu drag și dor de cunoaștere anul acesta. Întâmplător sau nu, au fost, în anul 2010, exact 10 țări...

Vă doresc tuturor un An Nou cu sănătate și împliniri pe toate planurile, iar mie, pe lângă sănătate și o altă dorință pe care mi-o tot pun de câțiva ani încoace, îmi doresc să am parte cel puțin de tot atâtea călătorii fantastice și în 2011! Cred în ceea ce mi-am propus, credeți și voi în tot ce vă propuneți...și sigur, sigur, mai devreme sau mai târziu, una sau alta dintre dorințele voastre cele mai arzătoare va deveni realitate!

Și pentru că vreau să vă dau șansa să vă înnoiți deja în anul ce bate la ușă, vă provoc să vă încercați norocul ghicind unde sunt făcute fotografiile de mai sus :-D. Cine va ghici cel mai mare număr de destinații are de la mine un premiu. Nu spui ce, vorba unui scriitor celebru, dar pentru fete premiul va consta într-o carte din colecția Chic de la Polirom, iar pentru băieți într-o carte de călătorii. Succes!

Termen: 11.01.2011 :-P

Fête des lumières, Lyon

Dacă nu ați dat încă peste relatarea mea de anul trecut sau dacă vreți să vedeți (mult) mai multe poze de la Festivalul Luminilor, intrați aici si vă veți trezi în plin Fête des lumières :-D.

Aparență și esență în orașul fantomelor: Edinburgh (II)

Vă povesteam data trecută despre nenumăratele contraste care fac din Edinburgh o destinație demnă de trecut în capul listei voastre de călătorii, contraste dintre care mie una cel mai tare mi-a sărit în ochi acela dintre aparență și esență. Ba chiar făceam afirmația - destul de îndrăzneață, recunosc – că, la o adică, Edinburgh însuși n-ar avea cum să nu admită că suferă de ... personalități multiple. Se prea poate ca unii dintre voi să fi ridicat sprânceana a neîncredere. Dați-mi voie să vă spun, în apărarea mea, că eu am fost chiar blândă în exprimare, după cum am realizat între timp :-).  Se pare că nu este deloc o coincidență că istoria macabră a lui Dr. Jekyll si Mr. Hyde a luat ființă pe aceste meleaguri, natura schizofrenică a orașului nefiindu-i străină autorului acestei istorii, Robert Louis Stevenson, care nota la vremea respectivă: „Few places, if any, offer a more barbaric display of contrasts to the eye”. De altfel, povestea este inspirată din viața dublă a localnicului Deacon Brodie, cetățean și comerciant respectabil ziua, hoț, fustangiu și împătimit al jocurilor de noroc noaptea. Cazul lui Deacon Brodie nu este însă singular; una dintre cele mai faimoase povești cu fantome din orașul (cel mai) bântuit Edinburgh are drept protagonist un personaj asemănător care ilustrează cum nu se poate mai bine contrastul mult pomenit dintre aparență și esență. Am zis povești cu fantome? Ei bine, luați aminte la ce vă voi povesti în cele ce urmează, pentru că nu se știe niciodată când dați nas în nas cu o fantomă-două în timpul preumblărilor voastre prin Edinburgh și ...n-ar fi rău măcar să știți cu cine aveți de-a face :-P. 

Aparență și esență în orașul fantomelor: Edinburgh (I)

La fel ca multe alte orașe, și Edinburgh s-a imprimat în conștiința universală prin intermediul unor personalități marcante ce i-au adus faimă în diferite domenii. Ar fi imposibil să înșir toate ilustrele personaje care s-au perindat pe aici de-a lungul timpului, după cum este imposibil ca voi să fi auzit de toate. Cred că e suficient și dacă îi amintesc numai pe Sir Walter Scott, Sir Arthur Conan Doyle și Robert Louis Stevenson, autorii faimoaselor titluri „Rob Roy”, „Ivanhoe”, „Sherlock Holmes”, „Treasure Island” și „The Strange Case of Dr. Jekyll and Mr. Hyde”. Nu degeaba Edinburgh a fost declarat de UNESCO primul oraș al literaturii. Sigur că de Edinburgh se leagă și alte nume celebre: Maria Stuart, Charles Darwin, David Hume, Sir Sean Connery, Tony Blair, J.K. Rowling, ba chiar și Ian Wilmut, primul om de știință care a reușit să cloneze un mamifer (oaia Dolly). Dincolo de toate acestea, cel mai frumos oraș al Scoției atrage cu cântec de cimpoi, aromă de whisky, foșnet de kilturi din tartane în varii culori asociate diverselor clanuri scoțiene și ...cea mai mare densitate de fantome (sau istorii cu fantome) din lume. Însă mai mult decât orice, Edinburgh frapează prin contraste. Care sunt atât de puternice, încât dacă s-ar putea prezenta singur, probabil că orașul ar spune: I suffer from split personality. Mă rog, poate nu ar spune-o chiar așa literar, în dialect scoțian ar suna mai degrabă în felul următor: Ah suffer frae split personality :-D.

Dai din coate, ai parte!

Da, știu, sună chiar caraghios că trebuie să mergi în șir indian printre rafturi, să te treacă toate transpirațiile și să dai din coate vârtos ca să poți să-ți iei porția de carte, dar am supraviețuit și de data asta...și nici că mai contează ce a fost când am alături stiva de cărți, care mai de care mai neprețuită! :-)

Să vă spun așadar ce mi-am cumpărat puțintel mai devreme de la Gaudeamus:

  

Julio Cortazar - "Manuscris găsit într-un buzunar și alte povestiri" 

Chang-rae Lee - "Zbor peste Long Island" 

Isabel Allende - "Casa spiritelor" (am citit-o de la o cunoștință, dar voiam să o am în casă, mi-a plăcut mult) 

Isabel Allende - "Fiica norocului" 

Woody Allen - "Anarhie pură" 

Kurt Vonnegut - "Retrospectivă asupra Armaghedonului " (cu desene ale autorului) 

Mario Vargas Llosa - "Rătăcirile fetei nesăbuite" (ediție nouă apărută la Humanitas) 

Ernest Hemingway - "Dealurile verzi ale Africii" 

Salman Rushdie - "Copiii din miez de noapte" 

Orhan Pamuk - "Muzeul inocenței"

Of, de-aș avea mai mult timp pentru citit!

Mlaștini mângâiate de maree – paradis al păsărilor la Zwin

La Marea Nordului, mai exact între Belgia și Olanda, se află un ținut cu totul și cu totul special, născut din îngemănarea apei cu uscatul: rezervația naturală Het Zwin. Pe când era „doar” un braţ navigabil al Mării Nordului, acest teritoriu vast a jucat un rol aparte în istoria orașului-port medieval Brügge, dar şi a celorlalte două importante oraşe comerciale ale vremii, Damme şi Sluis, conectându-le unele cu altele şi pe fiecare dintre acestea cu restul lumii. Cu timpul, ca urmare a invaziilor şi retragerilor succesive ale apelor, dar şi a drenajelor şi mişcărilor mareice, aici s-au depus sedimente peste sedimente, iar nisipul a luat treptat locul apei. Astfel că, în prezent, trecătorului curios i se dezvăluie privirii un peisaj incredibil: porţiuni nisipoase alternează cu pârâiaşe înguste întretăiate la rândul lor de alte porţiuni nisipoase, zone mlăştinoase se întrepătrund cu fâşii de păşune, verdele închis se îmbină cu nuanţe de gri, griul cu luciul albăstrui al apei, galbenul-cenuşiu al zonelor uscate se topește ușor în verde, iar dincolo de toate acestea se ridică, protector, dunele.

Rezervația naturală Zwin se întinde pe o lungime de aproximativ 2,3 km de-a lungul coastei belgiano-olandeze. Din suprafața sa totală de 158 ha, cea mai mare parte - adică vreo 125 ha - se află pe teritoriu belgian.

Cri, cri, cri, toamnă gri?! Greșit!

Mă văicăream în sinea mea acum vreo lună și mai bine că n-am găsit, printre miile și zecile de mii de poze de prin călătorii, nici măcar una singură în care să apară Toamna, cu copacii ei pârguiți și valurile-i de frunze ce pier încetișor mistuite de limbile de foc ale asfințitului, înveselind în mod paradoxal peisajul în timp ce-și dau ultima suflare, cu aerul ei limpede și proaspăt și soarele-i blând, un pic istovit după excesul de raze de peste vară. Poate că nu m-am aflat unde trebuia când trebuia, poate că, în graba mea caraghioasă de zi cu zi, nu mi-am mai luat răgazul de a privi în jur, poate că s-a sfiit, din cine știe ce motiv, să imi mai iasă în cale o vreme, cert este că în ultimele două călătorii am prins-o și nu i-am mai dat drumul până ce nu i-am furat o bucățică de suflet pe care l-am închis cu grijă în aparatul foto. Și pentru că știu că multă lume ar izgoni-o de-a pururi, neînțelegându-i cum se cuvine ieșirile capricioase cu ploi mărunte, cer cenușiu și vânt tăios, menite de fapt a-i pune în valoare, prin comparație, strălucirea aparte din zilele ei cele mai bune, o să vă ilustrez mai jos câteva motive pentru care eu una o iubesc atât de tare și mă necăjesc rău când vreunul sau altul dintre ani uită pur si simplu de ea...

Eat, pray, love în Laponia :-)

În Laponia am mâncat...Rudolph. 

Şi apoi m-am rugat să nu afle despre asta nici renii înhămaţi la sania noastră şi nici Moşul pe care l-am vizitat chiar în sătucul lui :-D. 

După care m-am îndrăgostit de aurora boreală, care a apărut şi a dispărut ca o nălucă, suficient însă cât să mă facă să îmi promit că o voi vâna toata viaţa...

(sursa)

10 limericks pentru 10.10.10

• A fly and a flea in a flue / Were imprisoned, so what could they do? / Said the fly, «Let us flee!» / «Let us fly!» said the flea. / So they flew through a flaw in the flue. („Un purec plăpând şi-o ploşniţă-n plasă / Fură închişi, deci pe unde să iasă? / Purecul spuse: «Hai să sărim!» / Ploşniţa spuse: «Hai s-o roim!» / Şi-o roiră prin ruptura din plasă” (C.M.)) 

 

• There was a young fellow named Hall, / Who fell in the spring in the fall. / ’T would have been a sad thing / Had he died in the spring. / But he didn’t – he died in the fall. (W.S. Gilbert). („Era un flăcău, Coridor, / Ce căzu în frunzar în cuptor. / Ar fi fost vai şi-amar / De murea în frunzar. / Însă nu – muri în cuptor” (C.M.).)

•  There was a young lady named Bright / Who could travel much faster than light. / She set off one day / (In a relative way) / And returned on the previous night.

• A lady while dining in Crewe / Once found a dead mouse in her stew. / Said the waiter "Don't shout / Or wave it about / Or the rest will be wanting one, too".

• A remarkable fellow from Weston / Had nearly fifty feet of intestine / Though reported a success / In the medical press / It wasn't much good for digestion.

•  There was an old man from Darjeeling / Who traveled by train up to Ealing: / It said on the door / "Please don't spit on the floor" / So he carefully spat on the ceiling.

•  An elderly man called Keith / Mislaid his set of false teeth / They'd been laid on a chair / He'd forgot they were there / Sat down - and was bitten beneath.

•  There was a young man from Larkhall / Who went to a masquerade ball / Dressed up as a tree, / But he failed to foresee / His abuse by the dogs in the hall.

•  There was a young Scotsman named Fisher / Who was fishing for fish in a fissure. / Then a cod, with a grin / Pulled the fisherman in. / Now they're fishing the fissure for Fisher. (Trebuia sa fie si unul cu pescari, nu? :-P)

•  There was a young man from Bengal / Who went to a fancy-dress ball. / He thought "I will risk it / And go as a biscuit." / But a dog ate him up in the hall. (preferatul meu :-D)

Curiozități din viața unui bătrânel bicentenar: Oktoberfest

Îmi doream de multă vreme să ajung, am trecut de atâtea ori prin München și totuși nu știu, zău, cum de nu s-a brodit niciodată să mă aflu în capitala bavareză în perioada festivalului lunii octombrie. Habar nu aveam eu în tot acest timp de ce, însă anul acesta am elucidat într-un final misterul: pentru că nici anul trecut, nici acum doi ani, nici acum cinci-șase ani când începeau, timid, călătoriile mele, Oktoberfest nu ar fi împlinit, încă, 200 de ani! :-) Recunosc așadar că nu aveam nici cea mai mică idee de această aniversare importantă atunci când, ascultându-mi...să zicem...intuiția feminină, am insistat mai mult ca oricând anul acesta să ajung la München, fie și numai pentru câteva ore. Zis si făcut, într-o duminică, în jurul prânzului, puneam piciorul în sfârșit pe Theresienwiese...

Cum se distrează în mod normal petrecăreții veniți de pretutindeni la Oktoberfest vă puteți lesne imagina și dacă nu ați participat niciodată la festival, așa că nu vă plictisesc cu astfel de amănunte. S-ar putea să vă intereseze însă câteva curiozități legate de Oktoberfest pe care sunt aproape sigură că mulți dintre voi nu le știați:

Având în vedere că cea mai mare parte a festivalului se desfășoară anual în cursul lunii septembrie, prima întrebare care se naște inevitabil pe buzele oricui este de ce Oktoberfest nu se numește mai degrabă...Septemberfest?  Să vă explic de ce. Predecesorul Oktoberfest-ului, care a constat la vremea respectivă într-o măreață cursă de cai, a avut loc între 12 și 17 octombrie 1810 pentru a celebra căsătoria prințului moștenitor Ludovic I al Bavariei cu Therese von Sachsen-Hildburghausen, prințesa al cărei nume îl poartă și astăzi  locul de desfășurare al festivalului. Sărbătoarea s-a repetat și în anii următori, când a fost mutată în septembrie pe motiv că vremea din această lună era mult mai potrivită pentru un astfel de eveniment în aer liber. Oktoberfest se termină însă de fiecare dată tot în luna octombrie, iar numele i-a rămas neschimbat în amintirea primelor festivități. 

Începând de anul trecut, avioanelor le este interzis să survoleze Theresienwiese la o altitudine mai mică de 860 m. Elicoptere ale poliției stau pe poziții, pregătite să intervină în caz de încălcare a acestei interdicții, iar piloții care nu respectă aceste reglementări sunt pedepsiți penal. 

Chelnerii angajați să servească în cadrul festivalului muncesc din greu, dar și câștigă pe măsură. În cele două săptămâni ale Oktoberfest-ului se câștigă în medie 5.500 de euro. Dacă au noroc să se ocupe de vedetele prezente la festival, câștigurile lor pot depăși chiar 10.000 euro. Vă gândiți cumva să vă luați de pe acum concediu de Oktoberfest pentru la anul? :-P

2010 este primul an în care fumatul nu mai este permis în nici unul dintre corturile festivalului. 

Poate ați mai auzit povești cu pahare, căni sau halbe pe care unii sau alții și le îndeasă în geantă prin baruri ori la diverse târguri după ce le-au golit, „uitând” să le plătească. Nu cumva să vă treacă prin gând una ca asta la Oktoberfest, peste tot sunt afișe care interzic în mod expres această practică. În caz contrar, s-ar putea să vă treziți (pe bună dreptate!) urmăriți penal pentru furt și cu siguranță nu vă va salva nici faptul că nu înțelegeți limba germană. În schimbul sumei de 7,50 euro veți putea lua cu voi în mod legal ditamai halba aniversară. Ceea ce eu una am și făcut.

Din anul 1810 de când a luat naștere tradiția Oktoberfest-ului, festivalul a fost anulat de 24 de ori din cauza războaielor, epidemiilor de holeră și hiperinflației. Oktoberfest celebrează, ce-i drept, 200 de ani de la debut, dar anul acesta a avut loc abia ediția cu numărul 177 a festivalului.

În anul 2008 vizitatorii au pierdut 4.600 de obiecte la Oktoberfest. M-am perpelit de râs aflând cam ce se găsea printre acestea: un costum de Superman, o pereche de ochelari de scafandru, o pereche de clăpari, patru verighete, un stativ de partituri, un extinctor, o scară de aluminiu și o dantură falsă :-D.

Multă lume își ia concediu special pentru a munci pe Theresienwiese pe durata Oktoberfest-ului. Cred și eu, având în vedere punctul 3 de mai sus!

Cea mai lungă pauză din istoria Oktoberfest-ului a avut loc între anii 1939 și 1948. În timpul celui de al Doilea Război Mondial festivalul a fost anulat complet, la sfârșitul anilor ’40 fiind înlocuit temporar cu mai micuțul  „Herbstfest” (Festivalul toamnei).

Ediția aniversară din anul 1985 a adus cei mai mulți vizitatori la Oktoberfest. În 1985 Oktoberfest exista exact de 175 de ani, deși – având în vedere cele 24 de ediții anulate – la momentul respectiv se desfășura de fapt abia festivalul cu numărul 151.

Cel mai mare cort al tuturor timpurilor a fost cortul Pschorr-Bräu-Rosl din anul 1913. Acesta avea o arie de 5.500 mp și o capacitate de 12.000 de locuri. În prezent, cel mai mare cort aparține halei Hofbräu, capabilă a găzdui 10.000 de vizitatori.

Atât aniversarea din anul 1835 (25 de ani), cât și cele din anii 1910 (100 de ani) și 1985 (175 de ani) coincid cu apariția cometei Halley. Pasămite așa petreceri de pomină au loc la nemți, dom’le, încât nici măcar cometele nu pot sta departe :-D.

Fiind prima mea prezență la Oktoberfest, n-aș ști să vă spun dacă anul acesta petrecerea a fost mai îndrăcită decât cu alte ocazii sau nu. Ce pot să vă spun însă este că n-am văzut în viața mea atâta puzderie de lume la un loc, n-am mirosit nicicând atâtea minunății de arome amestecate, n-am admirat niciodată atâtea costume tradiționale, n-am crezut vreodată să curgă undeva atâta bere! Și mai ales n-am savurat nicicând ca acum liniștea orașului aproape pustiu la lăsarea serii, în timp ce la Oktoberfest, probabil, petrecerea era în toi.