Dansand cu elfii...

....Si iata ca weekendul asta am dansat si cu elfii... De fapt daca stau sa ma gandesc mai bine am dansat si cu gnomii, orcii, vampirii, fantomele, piratii, vrajitorii si vracii, am admirat printesele, nimfele apelor, ingerasele, castelanele, amazoanele, diavolitele si bebelusele, am respirat aer de copilarie, libertate si noi inceputuri. Ne-am plimbat printre gradini cu ape salbatice, trandafiri si nuferi, am vazut berze ciufulite, lemuri curiosi, pesti si rate tinandu-si tovarasie, ne-am oglindit copaci si iarba in priviri. A fost visul unei zile lungi de toamna. Odata trecuti de intrarea in castel, am uitat cu totii de varste, diferente, rautate, ne-am impartit cu generozitate zambete si am fost un pic, doar un pic copii. Am descoperit iar ca, odata desprinsi de rutina zilnica, suntem tot noi, mai noi, ne reinventam, putem fi orice. Imi place cand merg undeva unde nu ma cunoaste nimeni, ma simt ca o pasare scapata din colivia, aurita ce-i drept, in care isi iroseste glasul in fiecare zi, doar pentru a ii incanta pe altii. Ma simt cu adevarat libera, dincolo de tristete si ganduri si temeri si esecuri. Sunt doar eu, asa cum ma cunosc de o groaza de vreme, asa cum imi doresc sa fiu si nu sunt mereu...

Dansand cu elfii, mi-am dat seama ca totusi, inca, sunt fericita. Mi-am dat seama ca ii pot spune clipei sa zaboveasca si ea sa stea in loc, ascultatoare. Ca inca sunt copil si inca nu m-am tradat pe mine insami. Ca inca mai pot spera, inca mai pot crede ca daca imi pun o dorinta intr-un loc nou, candva se va implini....ca desi inca sufar pentru orice, a suferi inseamna ca iti mai pasa...

Dansand cu elfii, pentru o lunga zi de toamna m-am impacat cu mine si cu lumea......