Foamea

Pe lângă titlu, simplu dar frapant, m-a atras la cartea asta și faptul că a fost tradusă de un fost profesor de-al meu de daneză din facultate. Este vorba despre Valeriu Munteanu, un om cum rareori mi-a fost dat să întâlnesc, o veritabilă enciclopedie umană care din păcate a plecat dintre noi luând cu el pentru totdeauna un ditamai bagajul de cunostințe și tot harul și talentul aferent, imposibil a fi transmis în întregime chiar și celui mai fidel ascultător sau învățăcel. Ni s-au intersectat drumurile pentru o perioadă de timp destul de scurtă, suficientă însă pentru a-l îndrăgi și a realiza că mă aflu în fața unui om deosebit de la care aș face bine să învăț cât mai multe în cât mai scurt timp.

Am plecat deci la drum alături de "vagabondul" lui Hamsun gata sensibilizată. Dar chiar și de nu as fi fost, tot ar fi fost cu neputință să nu îmi dau seama că această carte este una dintre cărțile acelea rare pe care nu le uiți multă vreme sau poate chiar niciodată și care te schimbă definitiv.

Dacă ați citit cartea, bag mâna în foc că una dintre primele senzații cu care v-ați confruntat și care v-a urmărit apoi pe tot parcursul ei a fost...foamea. O foame puternică, mistuitoare, irațională și, nu în ultimul rând, empatică. Empatică pentru că nu ai cum să nu îl îndrăgești pe "vagabond", nu ai cum să nu te simți cu sufletul lângă el, nu ai cum să nu te simți...aproape responsabil pentru el. Și ah, cât l-am mai iubit pentru alegerile sale fericite...și vai, cât l-am mai bombănit pentru încăpățânare, demnitate dusă la extrem (deși perfect justificată din punctul meu de vedere) și șovăială.

N-am să mă apuc să interpretez cartea, cu riscul de a mă repeta vă spun și de data asta că nu vreau să vă stric bucuria cititului și a descoperirii. Oricum, cartea nu este ermetică, vă veți da seama cu siguranță că "foamea" are cel puțin dublă, dacă nu chiar triplă valență. Pe lângă senzația fizică, capabilă a dezumaniza și cea mai profundă și neînclinată către îmbuibare ființă, ducând-o către pragul cel mai de jos al mizeriei, umilinței și nebuniei, avem foamea de inspirație (foamea spirituală) - căci da, nu degeaba am pus "vagabond" între ghilimele, personajul nostru este scriitor, și încă unul talentat  - și nu în ultimul rând foamea de dragoste.

Sigur că romanul se pretează la mai multe interpretări. Am să vă ofer mai jos ceea ce eu consider a fi "cheia" cărții, și anume o parte din discursul pe care "vagabondul" i-l ține femeii de care este (sau mai bine zis se crede) îndrăgostit. Și îndrăznesc să afirm că nu degeaba i se dezvăluie tocmai ei, femeii, care și la Hamsun se dovedește a fi net inferioară, dar și prima ființă față de care simte nevoia să se explice cu adevărat:

" ...În fond, arătam eu, poți să ai un suflet delicat, fără să fii neapărat nebun; există chiar firi care se hrănesc cu bagatele și pot să se prăpădească numai din cauza unui singur cuvânt mai greu. Și i-am dat să înțeleagă că eu aveam tocmai o astfel de fire. Adevărul este că din cauza sărăciei unele aptitudini ale mele au ajuns atât de ascuțite încât sunt în stare să-mi pricinuiască de-a dreptul neplăceri, te asigur, de-a dreptul neplăceri, din păcate! Dar lucrul ăsta își are avantajele sale; în anumite situații, îmi este chiar de folos. Omul inteligent, dar sărac, este un observator cu mult mai perspicace decât cel inteligent dar bogat. Cel sărac este atent la fiecare pas pe care îl face, ascultă bănuitor orice cuvânt rostit de oamenii care-i ies în cale; fiecare pas pe care îl face impune gândurilor și sentimentelor sale o datorie, o sarcină. Are auzul fin și este impresionabil, e un om cu experiență, sufletul său este brăzdat de răni provenite din arsuri..."

Ei bine, da, mie paragraful ăsta mi-a dat un indiciu clar: foamea fizică este pusă de "vagabond" în slujba foamei spirituale, iar căutarea febrilă a inspirației duce până la autoflagelare. Nu de puține ori refuză ajutorul ivit când nici nu se mai aștepta (ajutor pe care de altfel îl oferă mai departe, cu mărinimie, celor și mai năpăstuiți decât el) având în fața ochilor perspectiva altui și altui articol care îl va scoate din impasul fizic dar mai ales spiritual.

Și încă ceva, mai ales pentru cei care au citit această carte: Nu vi s-a întâmplat ca anumite momente sau acțiuni pline de duioșie, generozitate și inocentă sfială ale "vagabondului" să vi-l aducă în fața ochilor minții pe vagabondul ("the tramp") lui Charlie Chaplin? :-)