Herrenchiemsee, un castel pentru un idol

Bavaria este pentru mine una dintre puţinele regiuni din lumea asta mare în care nu mă pot opri să revin iar şi iar. Ne leagă multe amintiri şi afinităţi, dar mai presus de toate ne leagă dragostea pentru Ludovic al II-lea - „regele nebun” - al Bavariei şi preafrumoasele lui castele care şi-ar găsi lejer locul în oricare dintre basmele copilăriei. Şi cum în orice basm care se respectă există către trei încercări, trei împărăţii, trei lădiţe din trei materiale diferite sau trei dorinţe, iată că dintre multele proiecte de castele ale lui Ludovic s-au concretizat nici mai mult nici mai puţin decât…trei: Neuschwanstein, Linderhof si Herrenchiemsee. Preferatul meu este fără îndoială castelul Neuschwanstein care beneficiază, pe lângă o înfăţişare fantastică şi o poveste pe măsură, şi de o aşezare de milioane într-un decor natural care nu duce lipsă de nimic. Despre Linderhof, singurul castel terminat şi reşedinţa preferată a regelui, aţi mai citit poate, aşa că nu voi insista acum. Dar ultimul şi cel mai ambiţios proiect al lui Ludovic al II-lea îl constituie palatul Herrenchiemsee, încununarea proiectelor sale din punct de vedere al mărimii şi costurilor.

Dacă mă întrebaţi pe mine, ca şi Linderhof, Herrenchiemsee este ideal de vizitat într-o zi cu soare. Într-o astfel de zi cu soare ne-am îmbarcat aşadar pe un vaporaş şi am purces, însoţiţi regeşte de un alai de raţe sălbatice şi alte zburătoare, către Herreninsel (denumită iniţial Herrenwörth), cea mai mare insulă a lacului Chiemsee. Insulă achiziţionată special de regele bavarez în vederea construcţiei „Noului Versailles”, un omagiu adus lui Ludovic al XIV-lea pe care îl idolatriza. Herrenchiemsee a fost însă gândit să îşi depăşească predecesorul în mărime şi opulenţă. Şi se prea poate să fi reuşit, cel puţin în anumite privinţe.

Nu este nevoie să fii specialist, asemănarea exterioară cu Versailles-ul te izbeşte încă de la prima privire aruncată înspre castelul Herrenchiemsee. Deşi nu am ajuns încă să văd reşedinţa regilor Franţei, am aflat cu această ocazie că porţiuni întregi din castel şi grădini sunt replici exacte ale celor de la Versailles, celelalte fiind proiectate şi realizate în acelaşi stil. Printre copiile perfecte se numără Casa Scărilor, imitaţie a aşa-numitului Escalier des Ambassadeurs (scară prăbuşită în anul 1752, motiv pentru care mulţi turişti vin să o admire la bavarezi), Sala Oglinzilor, care depăşeşte în lungime Galeria Oglinzilor (Galerie des Glaces) de la Versailles şi unde, în orice direcţie ai privi, candelabrele se oglindesc la nesfârşit şi Fântâna Latona cu broaştele ţestoase şi batracienii ei împroşcători de apă, orientată către apa lacului după modelul celei de la Versailles.

Şi aici interiorul castelului vă va lăsa cu gura căscată. Aur, bronz, marmură de Carrara, cristal, mătase, carapace de ţestoasă (da, aţi citit bine! :-D) şi renumitul porţelan de Meissen sunt doar câteva dintre materialele folosite pentru a recrea stilul şi atmosfera din Versailles. Veţi observa pretutindeni tablouri şi busturi înfăţişându-l pe Regele-Soare, veţi recunoaşte, pe draperii şi pardoseli, simbolul casei de Bourbon - „fleur de lis”, veţi descoperi (pe lângă lebede) alte două animale favorite ale regelui bavarez – caii şi păunii - şi vă veţi simţi tentaţi să urmăriţi în fiecare cameră reflexia infinită în oglinzi a candelabrelor în care ardeau odinioară câteva zeci de mii de lumânări. Apropo de candelabre, se pare că acela din camera de lucru a regelui a costat cât toata insula (!). Şi dacă vă mai aduceţi aminte de povestirile Fraţilor Grimm, nu mică vă va fi mirarea când veţi da peste „Tischlein deck’ dich” (“Pune-te, masă”), o masă care era coborâtă cu ajutorul unui sistem de scripeţi până la etajul inferior, unde servitorii (pe care regele, sfios din fire, nu ţinea morţiş să-i întâlnească) aşterneau pe aceasta cele trebuincioase ospăţului şi o trimiteau înapoi în camera regelui.

Din motive financiare, castelul Herrenchiemsee, care a costat cât Linderhof şi Neuschwanstein la un loc, nu a putut fi terminat. Mai mult decât atât, Ludovic al II-lea al Bavariei nu a locuit aici decât 9 zile, în toamna anului 1885. În ciuda faptul că regele nu a dorit acest lucru, castelul şi grădinile au fost deschise publicului la doi ani după moartea sa. Merită să vizitaţi atât castelul, situat în punctul cel mai înalt al insulei, cât şi parcul, care se întinde practic pe întreaga insulă. Şi chiar dacă le-aţi mai văzut o dată, merită să reveniţi pentru a vă bucura de linişte şi peisaj.

Şi ca să închei într-o notă romantică precum misterul ce învăluie viaţa regelui bavarez, am să vă mai spun că nopţile albe pe care obişnuia să le facă i-au adus regelui printre altele titulatura de „Mondkönig” (Regele-Lună). Mie una mi se pare că i se potriveşte. Căci unde altundeva decât sub lumina magică a lunii, la ceas de noapte, se scriu cele mai frumoase poveşti?