26.1.11

Stai la...Bucoleon Palace Hotel Istanbul dacă vrei "a hotel with a view"!

Sunt multe motive pentru care merită să ajungi la Istanbul. Pentru noi însă, ceea ce a acționat ca un adevărat catalizator al dorinței de a explora orașul-punte între două continente  a fost statutul său special în 2010, acela de capitală culturală europeană. Cum nu am avut prea multe zile la dispoziție, era musai să găsim un hotel situat cât mai aproape de orașul vechi, astfel încât să ne putem mișca rapid de la un obiectiv la altul. Și pentru că hotelul pentru care ne-am decis în cele din urmă și-a ținut toate promisiunile, vi-l recomand și vouă, reiterând că - dacă vreți să vă bucurați mai mult de un oraș și de serviciile oferite de unii dintre locuitorii săi, dar și să faceți serioase economii - nu vă sfătuiesc sub nicio formă să vă grăbiți într-acolo în plin sezon!



22.1.11

Dear John / Dear Jane

Mă gândesc că e foarte probabil ca mulți dintre voi să nu știți ceea ce și eu am aflat abia acum o zi-două, anume proveniența și explicația expresiei din limba engleză "a Dear John letter". Drept pentru care mă grăbesc, ca de obicei, să vă spun și vouă, căci după cum bine știți omul cât trăiește învață...dacă vrea :-P.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, soldații americani se găseau adesea despărțiți de iubitele lor luni de-a rândul, timp în care (desigur) își tot scriau scrisori.


21.1.11

Aparență și esență în orașul fantomelor: Edinburgh (III)

Dacă n-am reușit data trecută să vă dau fiori pe șira spinării, luați loc comod și ascultați ce am a vă povesti în continuare. Vă promit că data viitoare sau, după caz, prima dată când veți ajunge în Edinburgh, veți privi cu alți ochi orașul...sau, mai bine zis, orașul vă va privi cu (mulți) alți ochi :-D.

Vă spuneam așadar povestea lui Johnny One-Arm și a faimoasei case bântuite – Dalry House. Sunt sigură că v-ați așteptat ca aceasta să nu fie nici pe departe singura casă bântuită din Edinburgh, caz în care vă dau perfectă dreptate și purced neîntârziat a vă reda istoriile altor două astfel de case, una mai înfricoșătoare decât cealaltă, ambele scrise cu sânge și flăcări...



11.1.11

Ia-le și tu "în buzunarul tău"!!!

N-a trecut mult de la ultima ieșire și uite că febra călătoriilor a pus din nou stăpânire pe mine. Și cum stăteam eu așa și tot urzeam planuri peste planuri, care mai de care mai mărețe și mai îndrăznețe (nu prea îndrăznețe, totuși, e abia începutul anului și nu e cazul să ne pripim :-D) iaca am dat peste un site foarte inspirat cu ghiduri turistice aferente principalelor orașe europene. Mai mult decât atât, toate aceste ghiduri - actualizate lunar - se pot downloada gratuit, astfel încât cu un simplu click veți avea acces la informații suficient de detaliate despre cele mai importante atracții turistice, hoteluri, restaurante, dar și informații legate de viața de noapte, shopping, transport, cultură și evenimente și multe alte surprize plăcute cu specific local din orașul vizat. Sigur că ghidurile în formă printată se pot și cumpăra, în caz că sunteți interesați.



9.1.11

La mare, iarna...

N-am de gând să vă ascund că, în materie de călătorii, întotdeauna mi-a plăcut să fiu în contratimp. Așa încât cei ce mă cunosc nu s-au mirat cu siguranță aflând că am ales să petrec acest Revelion la mare, departe de agitația și freamătul nervos al orașului, mult accentuate la sfârșit de an, dar și de hoardele dezlănțuite de turiști care îi cotropesc și răvășesc plajele în sezon. Mai mult decât atât, pentru că am neglijat-o ani la rândul din varii motive (și pe bună dreptate), am decis să intru în noul an încercând o reconciliere cu Marea Neagră chiar aici, pe tărâm autohton. Nu în ultimul rând, îmi doream deja de ceva vreme să văd marea iarna, dar  uite că abia acum s-a ivit ocazia. Sunt sigură că mulți dintre voi ați fi plăcut surprinși dacă ați lăsa prejudecățile deoparte și v-ați da întâlnire cu marea într-unul din acele momente rare în care nu trebuie să-i împarți cu (aproape) nimeni scoicile și nisipurile, soarele și păsările, șoaptele și tăcerile...



6.1.11

Stai la...Radisson Blu Carlton Bratislava și orașul vechi va fi la picioarele tale!

În plin decembrie friguros am petrecut o noapte în Bratislava la hotelul Radisson Blu Carlton, situat chiar în inima orașului vechi. Nici nu am pășit bine în Hviezdoslavovo námestie (Hviezdoslav Square), că am și avut parte de o surpriză extrem de plăcută. În piață, exact în fața hotelului și a vechii clădiri a Operei aflate pe cealaltă latură, era in plină desfășurare unul dintre cele mai importante Târguri de Crăciun din Bratislava. Astfel încât am știut pe loc că, imediat ce frigul tăios ne-ar fi pus capac și n-am fi știut cum să punem la rândul nostru mai repede capăt plimbării și să ne retragem în cameră, n-aveam decât să scoatem nițeluș nasul pe terasă și ne-am fi îmbătat din nou de miile de arome care se luau la întrecere în vecinătatea hotelului, nemaipomenind de spectacolul vizual și coloristic de care nu trebuia să ne despărțim decât odată ce pleoapele ne-ar fi devenit grele, mult prea grele pentru a mai fi în stare să suporte atâta lumină!



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe