Trei într-o barcă?! Ba nu...patru (fără a mai socoti și câinele)!

Nu procedez așa de obicei, dar de data asta chiar trebuie să vă dau o mostră de umor din cartea lui Jerome K. Jerome, prea m-am tăvălit de râs la majoritatea episoadelor:

"Din pricina absenței muștarului, o umbră de melancolie a pus stăpânire pe barcă. Am mâncat friptura în tăcere. Existența ni se părea goală și searbădă. Ne gândeam la zilele fericite ale copilăriei și am oftat. Totuși, parcă ne-am mai înveselit când a apărut torta cu mere, iar când George a scos din fundul coșului o conservă de ananas dând-o de-a dura prin barcă, am simțit că în definitiv și la urma urmei viața merită să fie trăită. Toți trei ne dăm în vânt după ananas. Ne-am uitat la poza de pe cutie și ne-am gândit la suc. Ne-am zâmbit unul altuia și Harris a pregătit o lingură.

Am căutat apoi cheia de deschis conserve. Am răscolit tot coșul. Am scotocit prin valize, am ridicat scândurile de pe fundul bărcii. Am scos toate lucrurile pe mal și le-am scuturat, dar cheia de conserve ia-o de unde nu-i! Harris a încercat atunci să desfacă cutia cu briceagul, dar a rupt lama și s-a tăiat adânc; iar George a căutat să facă același lucru cu foarfeca, dar aceasta a zburat și n-a lipsit mult să-l orbească. În timp ce-și pansau rănile, eu am încercat să găuresc cutia cu vârful căngii, dar cangea a alunecat și m-a zvârlit între barcă și mal, în șaizeci de centimetri de apă mocirloasă, în timp ce cutia mi-a scăpat din mână, nevătămată, și a spart o ceașcă de ceai.

Ne-au apucat năbădăile pe toți. Am dus conserva pe mal, Harris a plecat pe câmp în căutarea unei pietre ascuțite, iar eu m-am întors în barcă și am luat catargul. George ținea conserva, Harris ținea piatra cu partea ascuțită înspre cutie, iar eu, apucând catargul cu nădejde, l-am ridicat sus de tot, mi-am adunat toate puterile și am izbit cu sete. 

Pălăria de paie a lui George i-a salvat viața în ziua aceea. (...) Harris a scăpat numai cu o simplă rană.

După isprava asta, am luat eu singur cutia și am ciocănit-o cu catargul până n-am mai putut - eram zdrobit fizicește și moralicește. Apoi a trecut Harris la rând.

Am bătut-o noi doi până când am turtit-o de-a binelea, am redus-o la cub, i-am dat toate formele geometrice cunoscute, dar nu am izbutit să o găurim. Acum trebuia George să își încerce norocul. S-a dus întins la cutie, a ciocănit-o și a judecat-o, până când cutia a luat o formă așa de stranie, atât de hidoasă, atât de nepământeană în sluțenia ei respingătoare, încât omul s-a speriat și a aruncat catargul cât colo. Ne-am așezat apoi tustrei în jurul ei, pe iarbă, și am contemplat-o. Într-un loc al cutiei se formase o îndoitură care aducea a rânjet omenesc. N-am mai putut răbda și ocara asta. Harris s-a năpustit asupra ei, a agitat-o în aer și a azvârlit-o hăt departe, în mijlocul apei; iar în timp ce cutia se ducea la fund, noi o huiduiam și o împroșcam cu blesteme. Apoi ne-am urcat în barcă și am vâslit de zor, ca să ne-ndepărtăm cât de repede de locul acela blestemat..."

Deși scrisă acum atâta amar de vreme (mai exact în 1889), cartea lui Jerome K. Jerome "Trei într-o barcă" nu este nici pe departe desuetă. Dimpotrivă, umorul fin nu și-a pierdut câtuși de puțin din prospețimea și candoarea inițială, iar cartea stârnește și astăzi hohote de râs imposibil de stăvilit. Mai mult decât atât, ecourile ei îți provoacă fără să vrei alte și alte reprize de râs multă vreme după ce ai pus-o înapoi în bibliotecă. 

"Trei într-o barcă" poate fi citită deopotrivă ca literatură umoristică, satiră la adresa societății victoriene și, nu în ultimul rând, jurnal de călătorie. De altfel se pare că intenția inițială a autorului a fost chiar aceea de a alcătui un ghid pentru amatorii de călătorii cu barca pe Tamisa, lucru lesne de observat dat fiind descrierile detaliate ale locurilor străbătute între Londra și Oxford și amănuntele istorice care le acompaniază. Cei trei aventurieri (trei fără a mai pune la socoteală și câinele, pe Montmorency) sunt autorul însuși (Jerome) și doi prieteni din viața reală a acestuia, George și Carl (ultimul botezat în carte Harris) cu care Jerome obișnuia adesea să plece în astfel de excursii cu barca. Un punct de pornire cât se poate de simplu așadar, la fel de simplu precum sunt și situațiile care dau naștere comicului nebun al cărții: deschisul unei conserve, încropirea unei tocănițe din resturi de merinde, accesele de ipohondrie ale protagoniștilor, stângăciile de vâslit, capriciile vremii și efectele devastatoare ale acestora asupra psihicului eroilor noștri, dragostea pentru muncă - mai ales atunci când este înfăptuită de alții - și tot așa. Pe lângă umor, ironie, aluzii la fapte istorice și presupuneri  nostime țesute pe marginea lor, rememorări ale unor întâmplări pline de haz și miez din trecutul celor trei prieteni, frecvente accente melancolice și informații utile proprii oricărui jurnal de călătorie care se respectă, cartea conține și pasaje de un lirism rar, capabil să stoarcă emoții până și unui obiect neînsuflețit:

"Fluviul - sub un soare ce sclipește printre unde jucăușe, poleind cu stropi de aur verdea fagilor tulpină, adăstând pe-un vârf de rază pe cărările umbrite, mânând umbrele spre vaduri, prefăcând în diamante stropii roților de moară, sărutând șăgalnic crinii, stând, sfătos, la sfat cu stuful, argintând podețe, ziduri, luminând cătune, târguri, rourând cu-a sa lumină ulicioare și dumbrăvi, rătăcindu-se prin trestii, zbenguindu-se prin golfuri, scânteind pe albe pânze și cernându-și strălucirea prin urzeli de funigei - e un râu din basme.

Dar același fluviu - rece, trist și singuratic, cu ai ploii repezi picuri ce se cern pe apa-i sură cu un vaier de femeie care plânge pe-nfundate; cu pădurile-i tăcute, ce-nvelite-n pâcla deasă par un pâlc de duhuri mute, de năluci cu ochi ce mustră, ca fantome vinovate de cumplite fapte negre, ca stafii de-apuși prieteni ce-au fost dați de mult uitării - e o apă bântuită de duhuri care curge pe tărâmul zadarnicelor păreri de rău".

După cum era de așteptat, "Trei într-o barcă" s-a bucurat de un succes răsunător. Drept pentru care nu a durat mult până ce a luat naștere și continuarea, "Trei pe două biciclete", despre care aud că ar fi cel puțin la fel de reușită. Până ce voi fi în măsură să îmi dau cu părerea și despre aceasta din urmă, vă mai spun doar atât: Uite că Jerome K. Jerome s-a înșelat, totuși, într-o privință. Habar nu avea el, bietul, că de data asta în barcă au fost de fapt...patru (fără a mai socoti și câinele)! :-D