29.3.11

Helsinki - un prieten vechi în straie noi

Prima mea întâlnire - deloc întâmplătoare - cu orașul Helsinki s-a petrecut acum vreo trei ani și mai bine. Eram în drum spre Laponia la vânătoare de reni, Moși Crăciuni si aurore boreale și mi-am zis că nu ar fi frumos din partea mea să nu mă opresc măcar pentru două-trei zile în capitala finlandeză spre a-i lua pulsul înghețat și, de ce nu, spre a mai prelungi un pic dulcele chin al așteptării.
Am iubit orașul din prima clipă, deși m-a întâmpinat cu ploi reci și tăioase care puneau într-o lumină de-a dreptul difuză (ca să nu zic direct confuză) frumusețea sutelor de decorațiuni, beculețe și lumini vestitoare ale Crăciunului. Da, era decembrie...și totuși n-am văzut niciun fulg de nea. Cel puțin nu în Helsinki. Ne-am despărțit însă buni prieteni și ne-am privit în ochi îndelung la plecare pentru a ne întipări fiecare pe retină fizionomia dragă a celuilalt, neștiind dacă aveam să ne mai revedem cândva. Întâmplarea (mai exact anularea unui zbor pe care contam și care ne-ar fi adus ceva mai departe de Helsinki) a făcut ca inimile noastre bătând la distanță de două ceasuri și jumătate să se regăsească, nu fără emoții, zilele trecute. Astfel că, deloc previzibil deși ajunseserăm să ne cunoaștem binișor după prima întâlnire, m-a întâmpinat la sfârșit de martie cu tot ce-mi refuzase cu obstinație data trecută: zăpadă, țurțuri, iarnă adevărată. Și, din fericire, temperaturi mult mai blânde.

Un prieten vechi în straie noi, la fel de drag sau poate și mai și...














9 comentarii:

  1. Multumesc, Ioana! Helsinki e un oras tare drag sufletului meu, nu stiu de ce, dar am senzatia ca intr-o alta viata am locuit acolo!:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce poate fi mai frumos decat sa-ti revezi un prieten , dupa ani buni ? Fotografiile sunt faine , cu atat mai mult cu cat nu sunt aproape deloc populate : in prima , o doamna , careia cred ca-i este frig , apoi niste testoase dupa momentul ingroparii in nisip a mirabilei seminte....o nava de razboi ori poate doua,un catel mirat si unul nu...frumos ...

    RăspundețiȘtergere
  3. Mada, la fel si eu, ma simt tare legata de orasul asta. Mai mult decat m-am simtit legata de atatea alte orase pe care le-am vazut si iubit la prima vedere sau mai tarziu. O sa mai scriu despre Helsinki - mai pe larg, cand voi avea timp.

    Pana atunci sper sa reusesc sa va postez un filmulet-surpriza zilele urmatoare :-)

    Pup

    RăspundețiȘtergere
  4. @Raoul: Ma bucur ca iti plac, le-am ales special asa. Dar oricum nu sunt asa multi turisti in perioada asta, dupa cum bine ai observat :-) Iti dai seama ca nu este deloc o coincidenta, nu? :-P

    RăspundețiȘtergere
  5. O singura data am ajuns in batranul Helsinki, fortati de vremea rea de pe mare. Am stat de seara pana dimineata in port asteptand sa plecam...il priveam de pe vapor, de atunci nu l-am mai vazut.

    RăspundețiȘtergere
  6. Laurentiu, m-ai facut curioasa: Incotro va indreptati cand v-ati vazut nevoiti sa va opriti in Helsinki? :-)

    RăspundețiȘtergere
  7. Veneam din Oslo si mergeam in St.Petersburg.

    RăspundețiȘtergere
  8. Superb orasul acesta vechi! Am petrecut acolo 7 zile anul trecut, zile in care am savurat fiecare imagine ce imi aparea in fata ochilor. Ciudat, dar era ca si cum as mai fi trait candva acolo. In calatoria aceasta m-am regasit pe mine, am regasit ceva pe care il simteam pierdut si pot sa declar oricand ca este orasul in care putea trai mereu si as fii foarte fericita. Imi da un sentiment de bine si frumos doar cand ii aud numele!
    Calatorii pline de experiente care sa iti umple sufletul iti doresc! :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Claudia, daca vei citi si posturile anterioare vei vedea ca deja suntem cel putin trei care am avut cam aceeasi senzatie referitor la Helsinki :-))) E ceva cu orasul asta, hotarat lucru! Are un farmec aparte, ce-i al lui e al lui :-D

    Voi mai fi o zi la Helsinki la intoarcere, sper sa ma astepte cu soare, latura asta nu i-am prea vazut-o.

    Multumesc mult de urari si stai pe aproape, vor mai fi impresii si poze :-)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe