Marțipanul cel mai fin? Categoric la Tallinn!

Nu știu cum și de ce, dar am asociat dintotdeauna marțipanul cu Germania și Austria. Ce-i drept e drept: atât la nemți, cât și la austrieci, dai peste marțipan la tot pasul. Străzile sunt pavate cu marțipan de culoarea fumului peste care ți-e și milă să pășești, acoperișurile caselor sunt învelite în marțipan roșcat, pârguit de soare, ramurile copacilor ascund turturele de marțipan, în iarbă fojgăie, printre flori multicolore și frunze de marțipan în cele mai vii nuanțe de verde, vietăți o mie, toate cu totul și cu totul din marțipan, hainele doamnelor sunt croite din cel mai prețios marțipan, scrobit cu grijă pentru a netezi orice cută potențial imprevizibilă de marțipan, copiii te depășesc gălăgioși pe bicicletele lor lucioase de marțipan, până și soarele e o bilă imensă din marțipan incandescent, lăfăindu-se alene pe o pânză azurie de marțipan străbătută arar de câte un norișor de marțipan. Iar vara, când stropii grei de ploaie pică pe asfaltul încins, prin rigole curge marțipan lichid, numai bun de colectat în gâtlejurile însetate ale câinilor purtați de stăpâni în minunate lese de marțipan....

Dar stați așa, m-am lăsat furată de visare și am început să fabulez. Recunosc, lucrurile nu stau chiar așa deși mie una mi-ar fi plăcut. Dar un lucru e adevărat. La nemți și austrieci chiar întâlnești marțipan la tot pasul:  în magazine, cofetării ori la faimoasele târguri de Crăciun, marțipanul este omniprezent. Îl vezi, îl adulmeci, dacă-ți încordezi suficient urechile s-ar putea chiar să-l auzi cum te strigă, cum îți murmură vorbe dulci încercând să te prindă în mreje. Și reușește nu de puține ori.

Ei, dar nu despre slăbiciunile mele e vorba în povestire, altundeva vroiam să ajung. În preumblările mele prin lume, nu mică mi-a fost mirarea să constat că marțipanul nu se identifică, totuși, exclusiv cu Germania și Austria. Antenele mele din cale-afară de receptive la marțipan l-au localizat, pe rând, în Spania, Italia, Grecia, Ungaria, Belgia, Olanda, Slovacia, Finlanda, ba chiar și Orientul Mijlociu și, mai nou, Estonia. Sigur că n-am pregetat să-l gust în tot atâtea locuri, îmboldită fiind, desigur, de motive cât se poate de (mmmm)...științifice! Un studiu al marțipanului la nivel mondial, cum ar veni.

Și cum odată ce te deschizi înspre știință, știința nu va întârzia să vină la tine, în Estonia, la Tallinn, mi-au ieșit în cale două astfel de lăcașuri de studiu, dintre care unul (primul în imaginile de mai jos) își și spunea, de altfel, "muzeu". (Asta dacă mai era nevoie să îmi legitimez faptele față de vreunul dintre voi, mai sceptic din fire.) În numele științei am pășit așadar dincolo de porțile muzeului și m-am entuziasmat sincer la vederea zecilor, ba nu, sutelor de figurine din marțipan, am făcut ochii cât cepele răsfoind catalogul  incredibil de cuprinzător al ...cofetăriei (n-aveți decât să o numiți "museum shop", dacă vă încântă mai tare, eu așa am considerat-o și nu aveam cum să plec fără niscaiva suveniruri, se înțelege), am primit câteva mostre gratuite care mi-au răsfățat în mod cât se poate de intelectual papilele gustative și am putut asista la procesul de pictare manuală a marțipanului. Dacă nu știați, divina pastă de migdale și zahăr, modelată în forme diverse, trebuie lăsată la întărit circa șapte zile înainte de a primi botezul pensulei! 

Aș fi adus cu mine mai multe exponate spre a fi cercetate îndeaproape, dar din păcate nu erau tocmai ieftine (iar prețurile erau în euro, după cum probabil știți Estonia a trecut la euro din ianuarie a.c.). În schimb am documentat fotografic studiul meu. Cât timp priviți voi imaginile de mai jos hai că dau un search pe google să văd dacă există meseria de "degustător de marțipan", pe cuvânt că mă gândesc serios să mă reprofilez. De dragul științei, desigur.

Kalev, muzeul marțipanului

În al doilea magazin-muzeu al marțipanului

Notă: M-am interesat la întoarcere, Kalev este o cofetărie cu tradiție în Tallinn, există de peste 200 de ani iar pe vremuri îl aproviziona cu bunătăți pe însuși țarul Rusiei!