Proaspăt întoarsă de la Copenhaga, nu pot să nu vă dau - chiar și pe fugă - detalii despre un eveniment aflat în plină desfășurare anul acesta, Elephant Parade. Din capul locului vă spun că nu știam nimic despre Elephant Parade, în ciuda faptului că acesta este deja al cincilea an în care are loc. Pe scurt, este vorba despre o expoziție de artă în aer liber constând din statui de elefanți decorate în fel și chip, în culori care mai de care mai atractive, menită a atrage atenția și a strânge fonduri pentru salvarea de la dispariție a elefantului asiatic. Edițiile anterioare au avut loc la Rotterdam (2007), Antwerp (2008), Amsterdam (2009), Londra, Emmen și Bergen (2010), printre designeri numărându-se nume celebre din țările respective și de peste hotare. Anul acesta a venit rândul orașelor Heerlen, Copenhaga, Milano și Singapore să găzduiască parada pachidermelor multicolore, și nu știu, zău, cum se face, dar am avut norocul să nimeresc la Copenhaga la aproape o lună de la debutul ei. Am avut norocul să nimeresc în toiul multor alte evenimente care au făcut din Copenhaga un oraș exploziv în acest sfârșit de săptămână, evenimente despre care vă voi povesti însă în perioada următoare, căci fiecare dintre ele merită un articol separat.
Elephant Parade este cea mai mare expoziție în aer liber de acest gen din lume. Inițiatorii paradei au fost Marc și Mike Spits, tată și fiu, care au hotărât să realizeze acest proiect ulterior vizitării primului spital pentru elefanți din lume (Lampang, Thailanda) în vederea conștientizării publicului cu privire la situația elefantului asiatic, aflat în pericol de dispariție.
În Copenhaga se află răspândiți, în puncte strategice, 102 elefanți decorați de artiști locali și internaționali, autorul unuia dintre elefanți fiind chiar prințul Henrik al Danemarcei. La finalul paradei, adică după data de 25 august 2011, elefanții vor fi adunați laolaltă spre a forma o ultimă mare expoziție înainte de a fi vânduți la licitație. Fondurile strânse în urma acestei licitații vor merge la Asian Elephant Foundation. Găsiți aici locația exactă a fiecărui elefant, în caz că doriți să porniți într-o mică expediție pe urmele lor.
S-ar putea să vă mai intereseze și faptul că în Copenhaga există două magazine oficiale de unde puteți cumpăra copii miniaturale ale elefanților ce participă la expoziție (Illums Bolighus, Amagertorv 10 și Vangsgaard Boghandel, Radhuspladsen 45). Deși nu este menționat pe pliantele oficiale, am zărit cu ochii mei un al treilea în aeroport, așa că îi puteți achiziționa și de acolo, dacă vă este mai comod. Nu în ultimul rând, în Vangsgaard Boghandel (librăria Vangsgaard) vă puteți exersa talentul creându-vă propriul elefant în miniatură - asistați, desigur, de un artist profesionist - elefant pe care îl puteți lua apoi cu voi acasă. Workshop-ul durează 2 ore și include un elefant miniatural, vopsele și o băutură răcoritoare.
Acestea fiind zise, iată câțiva dintre elefanții care mi-au tăiat calea în timp ce exploram bucățică cu bucățică orașul ce avea să devină cea mai nouă dragoste de-a mea, Copenhaga.
Vaaai ce frumoos! Si ce noroc ai avut ca ai nimerit chiar acum acolo. Eu cred ca nu plecam pana nu-i gaseam pe toti :))
RăspundețiȘtergereVacile alea erau si prin Madrid, acum cativa ani, dar sunt mai simpatici elefantii, clar :)
RăspundețiȘtergereClaudia, n-ai idee cate chestii sunt de vazut prin Copenhaga, abia ne-a ajuns si asa timpul. Am mers fara oprire, calcand pe cutite de durere precum Mica Sirena, cum ziceam si pe Facebook :-) Asa ca ma multumesc si cu cei cativa elefanti care mi-au iesit in cale intamplator :-)
RăspundețiȘtergereAnca, si eu zic la fel :-) Uite ca nu mai stiu daca erau vacile la Madrid si cand am fost eu, o sa ma uit peste poze cand oi avea timp.
RăspundețiȘtergereCe frumos!!!! Imediat m-am gandit si eu la vacutele care impanzeau Bucurestiul acum cativa ani, dar ai dreptate....elefantii sunt mult mai draguti. De abia astept impresii si poze cu micuta sirena :)
RăspundețiȘtergereMoni, stai asa si nu misca, mai am multe de povestit pana sa ajung la Mica Sirena :-)))))
RăspundețiȘtergereSi in Germania is niste ursi, in aceeasi idee :)
RăspundețiȘtergereLiliana, nu stiam. Unde in Germania? Si mai ales, cand i-ai vazut? Poate dau o fuga pe undeva, tot mai am o groaza de locuri de vazut si in Germania :-)
RăspundețiȘtergereIntr-o lume civilizata , care si-a rezolvat chestiunile existentiale , preocuparea pentru salvarea altor specii ,este minunata ! Uriasii tacuti , elefantii , au rolul lor pe Pamantul asta .Ar trebui respectat .
RăspundețiȘtergereRadu, exact. Foarte bine ai sesizat diferenta la care ma refeream si eu intre "elefantii" lor si "vacile" noastre :-)
RăspundețiȘtergereN-ai adus şi tu vreo 2-3 elefanţi la pachet...
RăspundețiȘtergereN-am adus, Catalin, dar poate aduci tu macar unul veritabil din Chitwan National Park, ce zici? :-P
RăspundețiȘtergere... şi Ren şi Elefant ... cam greu, dar încerc.
RăspundețiȘtergereSă văd, iau Renul la bagaj de mână iar Elefantul la cală ... sau invers? :)
Ii iei pe amandoi la bagaj de mana, sa nu ti-i piarda astia la cala, e drum lung pana acasa. Desiiii...ar mai exista posibilitatea sa lasi elefantul undeva la jumatatea drumului :-P
RăspundețiȘtergereSchimb elefant pe cămilă + oryx ... aştept provincia.
RăspundețiȘtergereMai există posibilitatea să vând renul pe multe cămile ... dar ce fac cu elefantul ...? ;)
Ca sa nu vindem anticipat pielea ...elefantului (si nu numai), tu adu-l intai si ne hotaram noi atunci, spontan, cum procedam :-D
RăspundețiȘtergereO încântare să-i privești, o bucurie să afli că sunt oameni cărora le pasă!
RăspundețiȘtergereMi-a placut poza saptamanii !:)
RăspundețiȘtergereBubu, asa este, ba chiar se si strang fonduri considerabile din actiunea asta, din ce am mai citit pe net :-)
RăspundețiȘtergereFlorentin, ma bucur, mersi :-) O sa pun mai multe poze cu Mica Sirena, e tare frumoasa si nu credeam ca voi ajunge vreodata sa o vad live...
RăspundețiȘtergereAstia-s ursii din Germania:
RăspundețiȘtergerehttp://www.buddy-baer.com/united-buddy-bears/idea/overview.html
@Anonim: Mersi mult, ce haiosi sunt :-))) Foarte frumos mesajul pe care il transmit...
RăspundețiȘtergereCe frumosi sunt elefantii!!! Ma gandeam sa-mi aleg unul preferat, dar n-am reusit... sunt prea multi, aproape toti de fapt! :)) :-*
RăspundețiȘtergereMie mi-a placut cel mai mult mititelul din poza 17, cel plasat chiar in fata Primariei si in imediata apropiere a statuii lui Hans Christian Andersen :-) Desi mi se pare haios si ultimul, cum sta el asa si contempla zarile :-P
RăspundețiȘtergereElefantei la fel ca cei aratati de tine am vazut in portul Antwerp, prin 2008, am si cateva poze cu ei, erau dragalasi foc. Nu stiam ce reprezinta atunci. Erau imprastiati pe faleza raului si pe langa castelul din Antwerp.
RăspundețiȘtergereHaiosi foc.
Ioana, noroc cu postarea ta asa am aflat si eu abia in 2011 ce reperezinta.
Ce tare, Laurentiu, deci ai prins al doilea an de expozitie :-) Bun, ma bucur de confirmare, sa vada si cititorii mei ca nu le spun brasoave :-P Ar fi dragut daca ai pune poze si cu ei cand (daca) scrii despre Antwerp, ce zici?
RăspundețiȘtergereAm pus deja o poza cu elefanteii din Antwerp, pe facebook-ul tau...
RăspundețiȘtergereAm mai pus inca o poza pe facebook-ul tau, din pacate nu am cu elefanteii decat doua poze. Daca stiam ca tu vrei scrie in...2011 despre ei, faceam mai multe. Cine doreste sa le vada sa intre pe facebook. Nu stiu daca am sa scriu despre Antwerp, pana acum am scris despre ce mi-a ramas in suflet, dar ma sa incerc si am sa pun si cele doua poze.
RăspundețiȘtergereMersi mult, Laurentiu, ti-am scris si acolo! Sunt super haiosi, intr-adevar, chiar ma bucur ca ne-am nimerit amandoi acolo in perioadele potrivite ca sa ii putem poza :-)
RăspundețiȘtergere