7.8.11

Intermezzo cu delfini


Pentru că îi iubesc de când mă știu și pentru că am observat că v-au plăcut pozele din episodul 2 al serialului meu despre Tenerife, m-am gândit să vă fac o bucurie povestindu-vă câte ceva despre aceste minunate creaturi marine înzestrate cu caracteristici aparte și o inteligență ieșită din comun, delfinii. 

Nu mă îndoiesc că știți deja că delfinii nu sunt pești, ci mamifere. Asta înseamnă în principal că au sângele cald, temperatura corpului lor situându-se între 35 și 36 de grade Celsius, similar celei umane, dar și că nasc pui vii pe care îi hrănesc cu lapte. Nefiind pești, delfinii nu au branhii, ci doar acea "blowhole", orificiul nazal din creștetul capului cu ajutorul căruia inspiră și expiră aerul. Pielea delfinilor este extrem de netedă, alunecoasă și subțire și poate fi rănită ușor. Din acest motiv, dacă veți dori vreodată să înotați cu delfinii - ceea ce vă recomand din tot sufletul pentru că este una dintre experiențele acelea pe care nu le veți uita cât veți trăi - vi se va indica să vă debarasați de orice accesorii care ar putea zgâria pielea sensibilă a delfinilor: cercei, brățări, ceasuri și inele. Cu ocazia interacțiunii cu delfinii am aflat cu uimire că pielea acestora se cojește la fiecare douăzeci de minute (!), păstrându-și astfel netezimea care îi face extrem de acvadinamici. Înoată folosindu-se de coada puternică și musculoasă, aripioarele de pe piept având rolul de "cârmă" care îi ajută să își păstreze direcția de înot. Tot în spiritul unei perfecte acvadinamici, organele genitale ale delfinilor sunt bine ascunse în interiorul corpului, atât la masculi cât și la femele, cu excepția procesului de împerechere. În ceea ce privește procesul de împerechere, este un lucru cunoscut deja că delfinii nu se împerechează exclusiv în scopuri de reproducere, ci și de plăcere. Dacă vă întrebați cum reușesc dresorii să îi deosebească, aflați că atât aripioara dorsală a delfinilor, cât și șuieratul specific prin intermediul căruia comunică sunt la fel de individuale precum chipul nostru, al oamenilor. Delfinii sunt creaturi gregare, trăind laolaltă în grupuri de 2 până la 30 de indivizi, uneori chiar 100, conduse în marea majoritate a cazurilor de o femelă (mi se pare corect :-D). Sunt foarte legați unii de alții, cercetătorii afirmând chiar că își deplâng semenii la moartea acestora, și au veritabile "creșe" pentru pui pe care îi cresc și supraveghează în comun. Și dacă tot veni vorba de pui, merită să vă spun că puii de delfin se nasc cu coada înainte și sunt alăptați de mamele lor până la vârsta de 4 ani.

Însă ceea ce este mai uluitor abia acum urmează. Delfinii au o sumedenie de particularități care adunate fac din ei un adevărat miracol al apelor. Uite, de pildă, nu cred că știați că delfinii dorm odihnindu-și cele două jumătăți ale creierului pe rând (!), în timp ce unul dintre ochi este mereu deschis. Și asta pentru că, în cazul lor, actul de a respira este unul voluntar, astfel încât dacă s-ar cufunda într-un somn profund ar risca să sfârșească sufocați. În acest mod, delfinii dorm până la 8 ore pe zi. Un alt aspect interesant este acela că delfinii folosesc un sistem complex, asemănător unui sonar, pentru a localiza obiectele și a aduna informații precise despre mărimea acestora și distanța la care se găsesc, sistem cunoscut sub denumirea de "ecolocație". Nu în ultimul rând, deși trăiesc în mediul acvatic, este ca și cum s-ar afla în mijlocul deșertului fără o sursă de apă potabilă la îndemână, pentru că apa oceanelor este mult prea sărată pentru ei. Astfel, delfinii își extrag majoritatea apei din hrană (pești și sepii) și din procesul de metabolizare a grăsimilor, în timp ce rinichii lor sunt astfel construiți încât să rețină cât mai multă apă cu putință. Vârsta maximă pe care o ating este de 25-50 ani, în funcție de specie. Determinarea vârstei unui delfin este posibilă fie prin examinarea depozitelor de pe dinți, fie prin examinarea petelor de pe burtă, care se înmulțesc pe măsură ce delfinii îmbătrânesc.

Până îmi spuneți voi ce alte lucruri interesante știți despre delfini, las pozele și filmulețul de mai jos să vă vorbească ele însele despre celelalte fantastice calități ale isteților oceanului.


Salt spectaculos
Tandrețe
Cu burta în sus
Din nou surf






27 comentarii:

  1. Pozele sunt tot din Tenerife? Puteai inota cu ei acolo? Mi se pare splendid tot ce ai scris, unele nu le stiam.

    RăspundețiȘtergere
  2. Neata, L. :-) Da, sunt tot din Tenerife, insa de inotat am inotat cu delfinii in Dubai. Stiu sigur (de pe la prieteni) ca alte locuri unde poti inota cu delfinii sunt Cuba, Turcia si Republica Dominicana :-) Deci, ce mai astepti?! :-P

    RăspundețiȘtergere
  3. Si cum e sa inoti cu delfinii? Am vazut odata un filmulet din luna de miere a unor prieteni si m-a fascinat de atunci!

    RăspundețiȘtergere
  4. Este o senzatie pe care cu greu o poti descrie in cuvinte, mie una mi se pare cea mai tare chestie pe care am facut-o pana acum (ma rog, la egalitate cu alte cateva care nu-s nici ele de lepadat). Mai ales ca am avut ocazia de a o (era o delfinita, Tina) imbratisa, pupa, de a dansa impreuna si de a inota cu viteza belly to belly, ea pe spate si eu pe burta ei :-P As repeta oricand experienta, asa mult mi-a placut. In Dubai mai exista posibilitatea de a te lasa proiectat in sus, din apa, de delfini, insa costa deja mult prea mult, nici asa nu e fost chiar ieftin :-(

    RăspundețiȘtergere
  5. Delfinii sunt incredibili! Si eu mi-am promis o experienta de genul (inot cu delnifinii) si sper sa mi se indeplineasca candva dorinta. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Cate lucruri interesante ne-ai spus astazi! nu stiam multe din ele :)
    Cred ca au facut un spectacol pe cinste

    RăspundețiȘtergere
  7. Claudia, e musai, zau! Unde te-ai gandit sa inoti cu delfinii, ai deja un plan in minte? :-)

    RăspundețiȘtergere
  8. @Alicee: Da, a fost un show pe cinste! Ma bucur ca ati aflat lucruri noi, asta am si incercat sa fac, sa impartasesc cu voi lucruri mai putin stiute. Majoritatea informatiilor de mai sus le-am aflat la Dolphin Bay (Atlantis), Dubai, unde m-am si interesat printre altele ce imi trebuie ca sa ajung candva sa dresez delfini :-P

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu m-am gandit la locatie, unde-o fi sa fie! :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Foarte frumos a scris Costelushul meu! Imi place ca esti o sursa inepuizabila de subiecte :-xx

    RăspundețiȘtergere
  11. @Claudia: Dintre toate locurile de care i-am scris Lilianei mai sus, eu tot Dubaiul il recomand, ai sa vezi ca merita! :-)

    RăspundețiȘtergere
  12. @Costelush: Multumesc, Costelushul meu! :-) Facem si noi ce putem :-P

    RăspundețiȘtergere
  13. Lucruri ,in plus , fata de ceea ce ne-ai scris tu aici , Ioana , drept sa-ti spun , nu stiu ! Stiu numai ca sunt foarte sociabili , ca au o deosebita incredere in oameni fara ca acestia s-o merite , sunt foarte jucausi si se bucura atunci cand ne fac noua bucuria de a-i vedea evoluind fie in captivitate , ca in fotografiile tale , fie in libertate . Eu am vazut adevarate spectacole la Mangalia , pe cel mai lung dig -cred cel sudic - in urma cu aproape 50 de ani , atunci cand nu era construita inca rafinaria de la Midia . Oamenii erau numai spectatori . Dresori nu erau pe acolo , dar ei faceau niste adevarate acrobatii , fara alte accesorii . Sunt inteligenti si comunicativi si ...din pacate , victime ale oamenilor .

    RăspundețiȘtergere
  14. Radu, sunt de acord cu tine, animalele nu au ce cauta in captivitate, din pacate insa asa stau lucrurile. Oricum, delfinasii astia erau extrem de bine ingrijiti, cei din Dubai la fel, macar atat...

    RăspundețiȘtergere
  15. Minunată ideea ta cu această incursiune în lumea delfinilor. Lectura a fost o plăcere, mulțumesc, Ioana!

    RăspundețiȘtergere
  16. @Bubumaia: Eu multumesc pentru aprecieri! :-)

    RăspundețiȘtergere
  17. Cat de frumosss. Si mie imi plac delfinii foarte mult. :)

    RăspundețiȘtergere
  18. Lillee, ma bucur ca imi confirmi ca m-am gandit bine sa scriu articolul asta pentru voi :-)

    RăspundețiȘtergere
  19. Ce sa mai spunem noi despre delfini ca ai spus tu destul! Foarte frumos ai scris si de data asta. Incerc sa imi fac timp sa mai citesc din blogul tau. Te felicit din nou pentru talent si iti spun din nou ca ai putea scrie o carte. Ai harul asta! O zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
  20. Minoki, mersi mult de tot de aprecieri, m-oi mobiliza eu odata si odata sa o fac si pe asta. M-as bucura sa mai treci pe aici :-)

    RăspundețiȘtergere
  21. Sunt niste animale deosebite. Uneori ma gandesc cum ar fis a am acasa un acvariu special pentru ei? :))
    Era o gluma, bine-nteles, insa doar pentru a sublinia cat de dragi imi sunt.
    O zi senina!

    RăspundețiȘtergere
  22. Tudor, si mie mi-ar placea sa am un delfin, cred ca ar merge sa ii tinem in cada pana facem rost de acvarii :-))))

    RăspundețiȘtergere
  23. se pare ca primul meu mesaj nu a fost înregistrat... de ce nu anulezi comanada aceasta ciudata cu parole contra spam?! diabolice cuvinte care nu ajuta la nimic! Mda... faci cum vrei, e blogul tau...
    Deci, încerc sa-mi reiau cuvintele... spuneam ca ma bucur ca ai trait o asemenea experienta. Câta gratie, puritate si liniste transmit aceste inteligente vietati! Frumos articolul tau, si deosebit de bine realizate fotografiile pe care le-ai atasat aici. Multumesc pentru prezentare!
    O sâmbata faina! :)

    RăspundețiȘtergere
  24. Carmen, m-am mai gandit de cateva ori daca sa o anulez au ba, insa am inteles ca spam-ul poate fi o amenintare serioasa la adresa blogului, mi-a explicat cineva care chiar se pricepe, ca eu habar nu am de-astea :-)

    Multumesc mult si eu, week-end excelent!

    RăspundețiȘtergere
  25. Frumos articolul tau, si deosebit de bine realizate fotografiile pe care le-ai atasat aici.

    RăspundețiȘtergere
  26. Mersi mult, Ioana! Nu imi ies intotdeauna asa...de fapt, daca stau sa ma gandesc, mai frecvent nu imi ies decat imi ies :-))))

    Bine ai venit pe aici si te mai astept, daca iti face placere :-)

    RăspundețiȘtergere
  27. Ioana, delfinii sunt niște animale deosebite, cu siguranță. Ai vorbit foarte frumos despre ei, mi-a făcut plăcere să citesc tot ce-ai scris, nu mai vorbesc de fotografii - superbe!
    Mă bucur să văd că pe alte meridiane ale Globului oamenii îi protejează, pentru că la noi, la Marea Neagră în general, nimeni nu o mai face - nici noi, nici vecinii bulgari, turci etc.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe