Alcool. Qatar fiind o țară musulmană, alcoolul este strict interzis și nu poate fi achiziționat decât în mod excepțional de la depozite speciale, pe baza unui permis eliberat la cerere. Nu veți descoperi alcool de cumpărat nicăieri în magazine și supermarketuri, iar la raioanele de băuturi singura bere disponibilă este cea fără alcool, cu varii arome de fructe. Veți găsi astfel de tipuri de bere de la toate marile companii producătoare, rămâne doar să vă hotărâți pe care o alegeți. Interdicția vizează doar comercializarea și consumul de alcool în spații publice, deci dacă chiar vă țipă buza după o bere veți putea să vă ostoiți pofta la orice restaurant sau bar din cadrul numeroaselor hoteluri cu multe stele din Doha ori chiar la voi acasă.
Balustrade. N-o să vă vină să credeți, dar Qatarul este probabil singura țară iar Doha singurul oraș din lume în care există meseria de...ștergător de balustrade. Pentru a se asigura că nicio bobiță de praf nu poposește nepoftită pe elegantele balustrade negre care delimitează promenada de locul de ancorare a iahturilor pe luxoasa insulă artificială The Pearl, personajul cu pămătuful le lustruiește ...din oră în oră (!). L-am văzut cu ochii mei cum se achita zelos de delicata sarcină și nu pot să zic decât: "Chapeau!"
Cămile. Pitorești și placide, cu sau fără botnițe colorate, însoțite sau nu de pui caraghioși și neajutorați, le întâlnești cam peste tot prin părțile acestea unde deșertul este rege. În apropierea souk-ului, la grădina zoologică, în piețele de cămile sau în cadrul faimoaselor "desert safaris" organizate pentru turiști, cămilele sunt omniprezente. Dacă ai un dram de curaj poți chiar să le și încaleci și să dai câteva ture sub privirea vigilentă a beduinilor care le vor dirija ținându-le de căpăstru. Atenție, coborârea poate fi cam dură, așa că dacă nu ții morțiș să aterizezi cu scăfârlia în nisip îți recomand să te ții zdravăn. Una dintre cele mai bune vești pe care le-am primit de când sunt aici este aceea că în apropiere de Doha se organizează de câteva ori pe an curse de cămile. Voi fi acolo cu siguranță cu prima ocazie :)
Deșert. Dacă ați prins drag de deșert sau pur și simplu nu l-ați văzut niciodată pe viu și vreți să schimbați lucrul acesta, rezervați-vă un loc într-una dintre mașinile de teren care pleacă pe înserat în așa-numitele "desert safaris" și prindeți-vă bine centura de siguranță pentru că se va lăsa cu o doză notabilă de adrenalină! După o porție consistentă de dune bashing care vă va purta în zbor săltat peste nesfârșite dune albe, pe alocuri brăzdate de urme de roți, și un popas binevenit pentru a vă scălda în apa călduță a oceanului, veți savura, tolăniți confortabil pe perne moi, bunătățile pregătite special pentru voi în cortul beduinilor, rememorând, probabil, episoade haioase de prin călătorii. În timp ce veți goni înapoi spre hotel după lăsarea nopții, scânteierea albicioasă a grăunțelor de nisip în bătaia farurilor vă va crea iluzia că vă aflați în mijlocul unui pustiu înzăpezit și vă veți simți transportați ca prin magie într-un cadru similar din trecut, o noapte laponă...sau cine știe :). Până să mă las din nou furată de visare trebuie neapărat să vă mai spun ceva: Dacă ați avut vreodată impresia că deșertul este același peste tot, e momentul să vă convingeți de contrariu!
Elefant. Văzut-ați vreodată un elefant măncător de...popcorn? Dacă nu, grădina zoologică din Doha este locul potrivit. Femela-elefant zâmbește frumos la cameră și face senzație de fiecare dată când dă ...trompa cu câte un vizitator mai neastâmpărat :).
Film. Unul dintre cele mai importante evenimente care au loc în Doha este cel cunoscut sub denumirea de Doha Tribeca Film Festival. Festivalul, al cărui inițiator este nimeni altul decât Robert De Niro, se află deja la a treia ediție și reunește anual nume mari ale cinematografiei mondiale. În cadrul ediției de anul acesta a avut loc premiera mondială a filmului "Black Gold" regizat de Jean-Jacques Annaud (cu Banderas în rolul principal), iar printre invitații faimoși care s-au aflat aici zilele trecute s-au numărat Robert De Niro, Antonio Banderas, J-J. Annaud, Freida Pinto și Omar Sharif.
Gondole. Ce legătură există între gondole și deșert?! S-ar zice că niciuna. Nu însă și când vine vorba de Qatar, locul unde nici un plan nu țintește prea sus, niciun efort nu este prea mare și nici o ambiție prea îndrăzneață. Așa că, de ceva vreme, în Doha te poți plimba bine-mersi cu gondola...iac-așa, în plin deșert. Unde? În Villaggio, mall-ul ridicat după chipul și asemănarea Veneției, străbătut de canale cu apă turcoaz pe care gondolieri asiatici te poartă alene pe sub poduri și printre felinare de care atârnă romantic mănunchiuri de plante agățătoare în culori pastelate.
permis special pentru o sticla de vin? oh, nu cred ca mi-ar placea asta :D
RăspundețiȘtergereDaca ar fi vorba doar de o sticla, cred ca nu te-ar deranja sa o bei intr-unul dintre preafrumoasele hoteluri sau restaurante :-P
RăspundețiȘtergereOh, ma si gandeam ca ai scris despre toatele literele alfabetului. Va urma, zici?
RăspundețiȘtergerePana una alta, dunele alea arata superb. Si elefantul cu popcornul.
L., initial asta mi-era intentia, insa ar fi iesit muuult prea lung articolul la cate am de spus :-))
RăspundețiȘtergereDaa, sunt indragostita pana peste poate de dune, ai vazut ca se intrepatrund cu marea, nu?
Nu cred ca m-ar deranja lucrul asta. Asta sa fie ultima problema din Quatar.
RăspundețiȘtergereMinoki, daca te referi la alcool suntem (iar) pe aceeasi lungime de unda :-) Nici noi nu prea bem, asa ca nu ne deranjeaza deloc. Ne-am amuzat insa cand am vazut sticlutele de bere cu etichete colorate, asa priveliste mai rar prin Ro :-P
RăspundețiȘtergeresuperb...
RăspundețiȘtergeresi Al Jazeera este o marca importanta a Qatar-ului
Ce idee buna ai avut cu alfabetul asta! Foarte simpatice calmilele si elefantica aia mancatoare de popcorn. Si desertul tre' sa fie interesant, dar eu care am rau de masina ce ma fac? Cred ca nici sedata nu as putea rezista la viraje pe dune.....
RăspundețiȘtergereLa L va fi limonada faimoasa? :)
Shakuka, multumesc! Oscilam intre a pune sau nu Al Jazeera la litera J, dar apoi m-am gandit ca ar fi mai dragut sa va povestesc altceva despre care poate nu stiti asa multe :-)
RăspundețiȘtergere@Claudia: Mersi frumos, tot ma gandeam cum sa fac sa va scriu despre cat mai multe deodata si atunci m-a palit ideea :-D Evident ca voi detalia pe parcurs, dar alfabetul este asa, ca sa va faceti o imagine de ansamblu...
RăspundețiȘtergerep.s. De ce vrei tu sa imi strici "surprizele" din partea a 2-a? :-)))))
Foarte interesant, Ioana! Multumim, asteptam cu interes continuarea :)
RăspundețiȘtergereMinunate fotografii , Ioana !
RăspundețiȘtergereCred ca este o placere acolo ,acum , cand noi aici intram in iarna , iata , se pare mai devreme decat in alti ani . Deja m-am saturat de frig . Brrrrr !!! As cobori putin spre sud pe aripile unei pasari calatoare ...poate cu o privighetoare , poate cu-o petala de floarea soarelui !
@Anda: Si eu multumesc frumos de vizita si aprecieri :-)
RăspundețiȘtergereRadu, dupa mine e inca foarte cald aici, dar se simte totusi ca se schimba vremea incet-incet. Voi v-ati saturat de frig, iar eu astept cu nerabdare racoarea, nu? :-P
RăspundețiȘtergerep.s. Foarte frumos mi-ai scris, ca de obicei :-)
As vrea sa-ti mai risipesc un pic din emotia locului acela nou in care te afli ! Incet , incet , ne dam seama ce pierdem ...ce castigam ...Nu ?
RăspundețiȘtergereAcolo e un vis, aici e doar toamna... insa fiecare cu farmecul ei.
RăspundețiȘtergereINteresante lucruri. Aastpt continuarea cu interes.
O saptamana de top sa fie!
Cred ca mi-ar placea mult in Doha.
RăspundețiȘtergereChiar daca nu pot sa beau alchool numai acasa :) Dar macar as vedea desertul si m-as da cu gondolele din Mall
Si un mojito mic-mic? :))
RăspundețiȘtergereRadu, asa e, sa stii! Mersi frumos inca o data :-)
RăspundețiȘtergereTudor, cum ziceam mai deunazi, a nu se intelege gresit, nu ma plang! :-)
RăspundețiȘtergereZile frumoase si linistite si tie, mersi mult!
Alicee, numai pentru desert si ar fi meritat sa vin incoace :-)
RăspundețiȘtergereLuiza, daca e Virgin Mojito, fara probleme :-P
RăspundețiȘtergereSunt curios ce vei scrie la litera K ;)
RăspundețiȘtergere@Catalin: Ei hai, cugeta putin, ca nu e greu deloc :-P Numai sa nu scrii aici, da? :-))
RăspundețiȘtergereEu doar îmi imaginez (şi îmi amintesc cu plăcere), te las pe tine să scrii.
RăspundețiȘtergere:-)) Ma gandeam eu ca te vei prinde rapid :-)
RăspundețiȘtergereRandunico, foarte frumos ai povestit, pozele sunt dementiale, mi-a placut mult Venetia improvizata, e ceva sa te plimbi cu gondola in desert, frumos totul ... dar cum sunt in ceatza putin, voi v-ati mutat acolo sau e una din multele voastre vacante?
RăspundețiȘtergere@Rallu, ce surpriza placuta, pup si bine ai venit pe aici! De data asta nu e vacanta, ne-am mutat aici :-) Mersi frumos, ma bucur ca ti-a placut articolul, cel de maine va fi si mai si :-P
RăspundețiȘtergere