Noaptea dovlecilor în Canada (II)

După cum vă povesteam data trecută, am părăsit Montrealul în toiul pregătirilor de Halloween. Oarecum înciudată că plecam înainte de sărbătoarea propriu-zisă, știind poate, în sinea mea, că forfota și freamătul care îi făceau pe mulți să afirme despre Toronto că acesta este situat mai degrabă în SUA decât în Canada nu aveau să egaleze nicicând în sufletul și mintea mea farmecul tihnit al Montrealului, m-am consolat totuși la gândul că eram, încă, în vacanță și poate (cine știe?!) Halloween-ul în Toronto avea să mă surprindă plăcut. 

După obișnuita cursă contra cronometru prin oraș, menită să acopere în timp cât mai scurt un întreg șir de obiective pe care nu am fi conceput să nu le vedem odată ajunși aici, bietele picioare ostenite și-au încetinit ritmul și am hotărât că e momentul să luăm cina. Și pentru că spectacolul plin de culoare al asfințitului era pe cale să înceapă, cu ultimele puteri am dat fuga să admirăm orașul de sus, din renumitul CN Tower - despre care unii (de pildă Guiness World Records Museum de la Niagara) afirmă că deține în continuare, chiar și după finalizarea clădirii Burj Khalifa din Dubai, recordul de "cel mai înalt turn în aer liber din lume" - gândind că n-am fi avut nimic împotrivă să cinăm apoi la înălțime, într-unul dintre restaurantele cu priveliște magnifică din vârf. Pe drum către locul de unde aveam să urmărim cum se aprindeau rând pe rând luminile orașului cu sclipirea a mii și milioane de licurici nerăbdători să ia noaptea cu asalt, am dat din nou peste tigvele portocalii cu găvane luminate grotesc de mici flăcări tremurătoare, de data aceasta însă le-am privit cu alți ochi, dat fiind aerul lor deja ...familiar.

În noaptea de dinaintea zilei de 31 octombrie somnul a întârziat să-mi presare nisip peste gene și m-am tot foit de pe-o parte pe cealaltă încercând să-mi imaginez ce șanse aveam să ne împiedicăm de Halloween într-un oraș atât de mare cum era Toronto, și mai ales dacă nu cumva petrecerile cele mai îndrăcite avuseseră loc cu o seară înainte, sâmbăta, când perspectiva unei zile lucrătoare nu avea cum să umbrească euforia sărbătorii. Ca de atâtea alte ori, și de această dată am pus capăt frământărilor lăsând totul la voia întâmplării, gând cu care m-am cufundat într-un somn fără vise bântuite de cozi de mături de vrăjitoare cum poate v-ați fi așteptat :).

Noaptea strigoilor și vrăjitoarelor a sosit mai curând decât ne-am fi așteptat așa încât, la căderea nopții, înarmați cu haine groase care să țină cât mai departe de noi cumplitul ger ce pusese stăpânire pe oraș, am purces la voia întâmplării prin Toronto, atenți la orice indiciu care ne-ar fi putut călăuzi către Halloween. Orașul părea însă pustiu și am început să ne temem că festivitățile se desfășurau în fapt dincolo de porți ferecate pe care niște venetici ca noi - chiar și găsindu-le - nu ar fi știut cum sau, poate, cu ce vorbe magice :D, să le facă să se deschidă pentru a se alătura, chiar și necostumați, petrecăreților. Salvarea a venit tiptil, sub forma unei siluete grăbite în negru căreia nu i-am fi acordat probabil importanță dacă nu am fi observat în treacăt, cu coada ochiului, cele două aripi de liliac care-i fluturau bizar pe spate. Urmărind hibrida făptură căreia i s-au alăturat, tot mai frecvent, alte și alte creaturi și personaje mergând în pas grăbit în aceeași direcție, am ajuns în fine într-o ditamai piața unde am și rămas câteva ore bune contemplând frumoasele costumații și trăgând cadre peste cadre până ce frigul mușcător ne-a alungat și am plecat îmbujorați și entuziasmați, depănând impresii...

V-ar fi trecut prin cap să vă costumați așa? :-))

Citiți prima parte aici.