Prima mea călătorie în străinătate

Bianca m-a poftit să îmi amintesc și eu de prima ieșire din țară, lucru deloc dificil dat fiind că respectiva vacanță are o însemnătate specială pentru mine și n-aș putea-o uita prea curând. 

Mai-mai să încep prin a mă lamenta cum că eu, față de alți colegi călători ale căror bloguri le urmăresc cu drag, n-am părăsit țara până la venerabila vârstă de 24 (să fi fost totuși 26? :-P) de anișori, când îmi pică fisa că de fapt și de drept prima mea plecare din România s-a petrecut în clasa a patra, când am ajuns grație unui Schüleraustausch (schimb de elevi) neașteptat tocmai în Semmering, Austria, unde am și rămas o lună întreagă. Experiența s-a soldat nu doar cu o îmbogățire considerabilă a vocabularului și pronunției mele în limba germană, dar și cu oareșce comparații (între noi fie vorba, deloc favorabile preaiubitei țărișoare pe meleagurile căreia m-am născut), ale căror ecouri aș zice că nu s-au stins nici în zilele noastre. Plus o serie de întâmplări amuzante care au făcut deliciul părinților mei. Mi-aduc și acum aminte privirea nedumerită a stewardesei de pe Austrian Airlines atunci când, la întrebarea ei standard: "Tee oder Kaffee?" (Ceai sau cafea?), am răspuns fără să clipesc "Kaffee". Mi-a explicat răbdătoare că eram prea mică, că nu se cădea să beau cafea și că aș face mai bine să aleg ceaiul. N-am înțeles nici până în ziua de astăzi de ce a pus întrebarea așa cum a pus-o, în fond și la urma urmei nu logica mea dăduse greș, îmi ceruse să aleg și alesesem :). În tot restul călătoriei mi-am ținut nasul lipit de hublou, admirând cetele de norișori peste care pluteam lin, aparent fără să ne mișcăm câtuși de puțin de pe loc. Era primul meu zbor și habar nu aveam pe atunci câte altele aveau să mai urmeze...

În ceea ce mă privește consider că prima mea călătorie adevărată în străinătate a avut loc mai târziu, adică la vârsta compusă din două cifre de care pomeneam mai sus. Era martie, încă frig, așa că perspectiva unei prime partide prelungite de schi în locuri despre care până atunci doar auzisem povestindu-se ne-a surâs și am făcut rapid aranjamentele necesare. Am ales ca primă destinație Bavaria, regiunea care aduna laolaltă cel mai înalt munte al Germaniei, minunatele castele ale "Regelui nebun" care îmi însuflețiseră imaginația de atâtea ori și, nu în ultimul rând, posibilitatea de a da o raită prin München și în special la Hugendübel, librăria pe 6 etaje plină ochi cu prețioase volume din literatura germană și universală la care râvneam cu lăcomie de ani de zile. Am plecat la drum cu mult entuziasm și un Logan despre care îndrăznesc să afirm că a fost primul sau unul dintre foarte puținele care au ajuns prin părțile acelea la vremea respectivă, lucru confirmat pe drum în repetate rânduri de privirile curioase care nu conteneau să se oprească îndelung asupra lui. Sunt convinsă că în sătucul unde ne-am cazat era chiar primul :). Cu căsuțele lui pictate și oamenii calzi și liniștiți, sătucul de care vă vorbesc ni s-a lipit imediat de suflet și ne-am bucurat nespus că îl alesesem în detrimentul vecinului său mult mai faimos, dar agitat și fără același farmec - Garmisch-Partenkirchen.

Și parcă pentru a ne convinge o dată în plus că merita să revenim acolo și în anii următori, vremea s-a întrecut pe sine, astfel că am avut parte de soare pe toată durata vacanței. Soare blând la Neuschwanstein și Hohenschwangau, 

soare orbitor pe pârtiile care ne-au păstrat urmele canturilor timp de o săptămână și mai bine, 

soare-complice care mi-a zvântat lacrimile la Schloss Nymphenburg, unde rațele sălbatice și lebedele au privit galeș inelul cu piatră azurie ce mi-a poposit pe deget, neînțelegând, probabil, ce vroia să însemne acel "Da" rostit într-un final, cu voce tremurată :).