Nici n-am apucat bine să mă dezmeticesc după anul călătoriilor 2010 că m-am și trezit prinsă în vâltoarea lui 2011. Și uite că a trecut și el, pe negândite, iar 2012 e nerăbdător să intre în scenă. N-am să mă grăbesc să-i pun etichete anului 2011, anii sunt buni sau răi după cum alegem să preluăm frâiele propriilor vieți ori să ne lăsăm, pasivi, pe tânjală, sperând că lucrurile se vor aranja de la sine. După cum alegem să ne încovoiem spinarea sub povara greutăților și neîmplinirilor ori să zâmbim în ciuda lor, sperând ca micile boabe de rouă ce ni se mai adună uneori în colțul ochilor să treacă neobservate. După cum suntem sau nu dispuși să desprindem din fiecare experiență crâmpeiul acela de înțelepciune care să ne țină de cald când orice altceva dă greș, să ajutăm mai degrabă decât să punem piedici, să pironim clipa trăind-o cu sete, din suflet, în loc să lăsăm zilele să se scurgă, egale, sursă nesfârșită de regrete mai târziu. Să încetăm să judecăm, să privim de sus, să ne comparăm, să invidiem, să ne vindem visele pe nimicuri, să înțelegem că un an bun este un an pe care l-am încheiat sănătoși, noi și toți cei la care ținem mai presus de orice. Că timpul trece și visele îmbătrânesc și ele alături de noi. Că visele - chiar și cele care nu se îndeplinesc niciodată - fac să ne crească aripi, iar așteptarea și anticiparea ce le însoțesc ne descoperă puteri și calități de care nu ne-am fi crezut în stare. Că visele împlinite se transformă în amintiri de neuitat, iar amintirile sunt investițiile noastre cele mai de preț. Cred cu tărie că
21.12.11
Merry Christmas dintre palmieri
Aveați cumva impresia că în deșert nu vine Crăciunul? Uite că vine, chiar dacă Moșul și spiridușii lui cei harnici trebuie să își facă loc nu prin nămeți, ci printre palmieri împodobiți de sărbătoare iar brăduții, deși ornați cu mult bun gust, nu răspândesc mirosul brazilor de acasă... Vă urez de pe acum Crăciun fericit și clipe de neuitat alături de dragii voștri! Și nu uitați, Moșul există, l-am văzut cu ochii mei în Laponia! :)
20.12.11
Bird's Eye View over ...Doha
Situat în zona cunoscută drept Sports City, în imediata apropiere a stadionului Khalifa și a centrului comercial Villaggio, Aspire Tower (numit și Olympic Tower sau Khalifa Doha Sports Tower) este (încă) cea mai înaltă clădire din Doha. Cu o înălțime de 318 m, turnul în formă de torță a fost una dintre emblemele celei de-a cincisprezecea ediții a Jocurilor Asiatice 2006, ocazie cu care în vârful său a ars o flacără de aproape 10 m înălțime. Poreclit de localnici "The Torch", turnul a fost inaugurat la începutul anului 2011, cu o întârziere de vreo 3-4 ani, iar construcția lui a costat nu mai puțin de 130 milioane de euro. Interiorul său extrem de modern include un hotel de lux cu camere ale căror prețuri încep de la "modica" sumă de 300 euro pe noapte, o spectaculoasă piscină exterioară (!) aflată la 80 m înălțime, un muzeu al sportului, 3 restaurante dintre care unul pe platformă rotativă, situat la înălțimea de 215 m, un bar/lounge, o sală de bal și un centru de conferințe. Nu vă imaginați însă că este prea ușor să admiri orașul de sus pentru că Aspire Tower și implicit platforma de observație nu sunt deschise vizitatorilor. Așa încât dacă nu cumva aveți bafta teribilă de a fi invitați la unul dintre evenimentele organizate frecvent în interiorul turnului (mersi Ana!), singura șansă de a cerceta împrejurimile de la înălțime este să priviți fotografiile de mai jos, imaginându-vă lumina nefiltrată de vălul fin de praf - cunoscut drept "dust haze" - atât de des întâlnit în Doha!
10.12.11
Cele mai frumoase târguri de Crăciun (III) - Viena
Când vine vorba de răstimpul în care se desfășoară mult așteptatele Weihnachtsmärkte sau Christkindlmärkte din Germania și Austria, un scurt moment de reflecție vă va releva faptul că acestea își deschid și închid porțile, în mare, cam în aceeași perioadă. Sigur, veți spune că e natural ca târgurile de Crăciun să aibă loc în preajma sărbătorii care le împrumută numele și, deși nu greșiți câtuși de puțin, nu pot să nu observ că este un răspuns pe cât de corect pe atât de ...imprecis. Și asta pentru că momentul de începere a majorității târgurilor de Crăciun nu este nicidecum lăsat la voia întâmplării, după cum s-ar putea crede în necunoștință de cauză. Dimpotrivă, momentul de care vă vorbesc are o tradiție îndelungată și o semnificație religioasă aparte, aflându-se în strânsă legătură cu perioada premergătoare celebrării Nașterii lui Iisus pe care nemții și austriecii o denumesc Advent sau Adventszeit și care cuprinde cele 4 săptămâni dinainte de 25 decembrie.
8.12.11
Africa, în dar de ziua mea
Știu, la voi e frig, până și în Doha a venit iarna (la 16 grade ziua e chiar răcoare, credeți-mă!) și ar trebui să mă grăbesc să vă povestesc despre târgurile de Crăciun pentru că am promis că termin până la sfârșitul anului, însă ceva din mine se agață încă de impresiile zilelor trecute și mai ales ale zilei de 7 decembrie care mi-a adus, pe lângă un an în plus pe răbojul vieții, unul dintre cele mai frumoase cadouri de când mă știu: un nesperat, dar mult dorit și îndelung așteptat safari în Nairobi, Kenya. Și pentru că am prins drag de Africa și nu vreau să las să treacă anul fără a marca cumva clipele astea de infinită emoție pe care am avut norocul să le trăiesc, vă atașez trei filmulețe (total neprofesioniste, dar ce mai contează?!) de la fața locului, mărturisindu-vă totodată că am avut la rândul meu impresia că urmăresc un film pe întreaga durată a safariului din Nairobi National Park, atât de reușite au fost toate imaginile ce mi s-au perindat prin fața ochilor, atât de bine închegate cadrele și inspirat distribuite rolurile, atât de perfecte culorile și atât de incredibil de armonioase mișcările și sunetele! Spuneți voi, ce-aș fi putut să îmi doresc mai mult de ziua mea?! ❤❤❤
1.12.11
Cele mai frumoase târguri de Crăciun (II) - Sibiu
Despre primele târguri de Crăciun se spune că și-ar avea originea în perioada de sfârșit a Evului Mediu. Deloc surprinzător dat fiind zona actuală de răspândire majoră a târgurilor de Crăciun, acestea au apărut în partea vorbitoare de limbă germană a Europei. Astfel, în Austria anului 1296 lua naștere primul eveniment de acest gen, cunoscut sub denumirea de Dezembermarkt (târgul lunii decembrie) și organizat cu aprobarea ducelui Albrecht I al Austriei pentru comercianții vienezi, în timp ce în Germania cel mai vechi târg a avut loc la Bautzen în 1384, sub forma unei piețe de carne (Fleischmarkt) în aer liber instituite prin lege de către însuși regele Wenzel, dreptul de expunere a mărfurilor în cadrul pieței încetând de Crăciun. Al treilea cel mai vechi târg din lume, târgul de Crăciun din Frankfurt am Main este atestat documentar încă din 1393.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Subscribe
Pages
Archive
-
►
2018
(15)
- ► septembrie (4)
-
►
2017
(21)
- ► septembrie (2)
-
►
2015
(44)
- ► septembrie (6)
-
►
2014
(38)
- ► septembrie (4)
-
►
2013
(27)
- ► septembrie (2)
-
►
2012
(66)
- ► septembrie (3)
Labels
- Africa (24)
- Andorra (2)
- Anglia (7)
- Antarctica (8)
- Arabia Saudita (1)
- Argentina (10)
- Armenia (1)
- Asia (15)
- Australia (16)
- Austria (6)
- Azerbaidjan (8)
- Bahrain (1)
- Belgia (3)
- Bosnia si Hertegovina (3)
- Brazilia (3)
- Bulgaria (1)
- Canada (13)
- Capul Verde (4)
- Cehia (4)
- Chile (1)
- China (6)
- Cipru (2)
- Coreea de Sud (2)
- Croația (3)
- Cu și despre avioane (22)
- Danemarca (14)
- Egipt (2)
- Elvetia (8)
- Elveția (4)
- Emiratele Arabe Unite (21)
- Estonia (6)
- Etiopia (2)
- Finlanda (11)
- Franta (18)
- Georgia (1)
- Germania (19)
- Gibraltar (2)
- Grecia (6)
- Groenlanda (11)
- Hong Kong (5)
- India (5)
- Indonezia (2)
- Insulele Feroe (8)
- Iordania (2)
- Irlanda (1)
- Islanda (6)
- Italia (14)
- Japonia (18)
- Kazahstan (5)
- Kenya (7)
- Kuwait (2)
- Kyrgyzstan (1)
- Laponia (6)
- Letonia (7)
- Liechtenstein (2)
- Lituania (1)
- Luxemburg (1)
- Macau (1)
- Malaezia (2)
- Maldive (13)
- Malta (3)
- Maroc (1)
- Mauritius (13)
- Moldova (1)
- Monaco (3)
- Myanmar (1)
- Norvegia (5)
- Noua Zeelandă (8)
- Olanda (6)
- Oman (10)
- Polinezia Franceză (6)
- Polonia (2)
- Portugalia (27)
- Portugalia de la A la Z (4)
- Qatar (23)
- Romania (21)
- Rusia (10)
- S.U.A. (12)
- San Marino (2)
- Scotia (10)
- Serbia (1)
- Seriale (84)
- Seychelles (9)
- Singapore (8)
- Slovacia (2)
- Slovenia (3)
- Spania (25)
- Sri Lanka (5)
- Suedia (6)
- Tadjikistan (1)
- Tahiti (3)
- Taiwan (8)
- Tanzania (14)
- Thailanda (4)
- Tunisia (2)
- Turcia (2)
- Uganda (3)
- UK (27)
- Ungaria (1)
- Uruguay (2)
- Uzbekistan (3)
Ce citesc acum
Drepturi de autor
© 2010-2016 Toate drepturile rezervate. Copierea sau reproducerea conţinutului acestui site este permisă numai cu acordul autorului. Mai multe informatii aici.
Despre mine
- Ioana
- Aceste rânduri nu sunt scrise de mine. Sunt scrise de dorul nebun care-mi crește bătăile inimii, imi face sângele să alerge mai iute prin vene și îmi incinge tălpile cu fierul roșu al nerăbdării de a pleca la drum. Sunt scrise în gând mult înainte de a fi fost așternute pe hârtie, s-au petrecut mult înainte de-a fi fost măcar gândite...
Like? :-)
Faceți căutări pe acest blog
Booking.com
Categories
- 1001 de nopți și zile cu soare (24)
- 11 atracții de nota 10 (4)
- Așa nu (3)
- Aurora Boreala (5)
- Bird's Eye View over... (43)
- Calatorii (268)
- Carnaval (1)
- Carti (18)
- Castele (4)
- Categoria "Vorbele-mi sunt goale" (29)
- Cazare (24)
- Cu și despre avioane (22)
- Culinare (3)
- Diverse (67)
- Elephant Parade (2)
- English articles (5)
- Ferrari (1)
- Ghiduri turistice (1)
- Halloween (2)
- Interviu (2)
- Jocul de-a vacanta (270)
- Jocul de-a... criticul (9)
- Jocul...de-a scrisul (25)
- La pescuit (3)
- Maasai (2)
- O data in viata ar merita sa.... (24)
- Oktoberfest (1)
- Pe vapor (2)
- Places to see things to do (11)
- Qatar Airways (1)
- Retrospective (29)
- Revelion (2)
- Safari (8)
- Sărbători și festivaluri (14)
- Schi (1)
- Seriale (84)
- Știați? (56)
- Târguri de Crăciun (5)
- Those magnificent men and their earthly machines (2)
- Time lapse (2)
- Topuri (6)
- Travel News (9)
- Un nou început (14)
- Un oraș într-un carusel (31)
- Va recomand... (132)
- Valentine's Day (2)
Translate
2021 Books
- Aldous Huxley - "Insula"
- Sören Kittel - "An guten Tagen siehst du den Norden"
- William Styron - "Alegerea Sofiei"
- Anthony Bourdain - "Ein Küchenchef reist um die Welt"
- Stefan Zweig - "Magellan"
- Alain de Botton - "Arta de a calatori"