La drum! Pe drum... Pe lângă drum?

Uneori e nevoie doar de un impuls. Un rând dintr-o carte, o discuție însuflețită sau o fotografie. Incredibil câte promisiuni poate ascunde o fotografie! O zi însorită, un drum, milioane de posibilități. Odată ce ți-a intrat drumul în sânge, ești pierdut pe vecie.  Eforturi, dorințe, așteptări de odinioară trec toate în planul secund și tot ce rămâne e... drumul. Drum drept, neted, strălucitor, drum cât vezi cu ochii, drum așternut la picioarele tale ca un covor fermecat tresăltând nerăbdător să te poarte către alte zări. Drum cuminte, drum nebun, posibilități infinite. Uneori memoria traseului imaginat cândva te ajunge din urmă. Ceva din tine încearcă atunci să i se împotrivească, biet ecou îndepărtat răzbătând plăpând din negura amintirilor. Îți spui că e de ajuns să îți ferești privirea, să îți fereci porțile sufletului, să îți smulgi, cu un icnet dureros, cuvântul îndrăgit de pe buze. Zadarnic! Drumul este acolo, mereu acolo, în fața ta, lângă tine, în tine. Drumul trece prin tine. Răbdător, ademenitor, te așteaptă. Nu ești primul care se rătăcește de la drum. Nu ești nici ultimul. Drumul e bun și înțelept. Nu îl cunoști, dar el te știe pe de rost. Știe că îți vei croi iar drum către el. Te poartă hăt departe, peste întinderi de nisip și dune înalte, doar pentru a te aduce mai aproape de tine. Te însemnează cu un strat de colb fin, ca o pulbere de stele. Ești al lui, al drumului, iar el îți aparține. Se prea poate ca, urmând drumul, să te abați de la alt drum. Sau poate drumul se abate de la tine, poți oare spune cu mâna pe inimă că nu i-ai stat cuiva în drum? Ostenit de pe drum, se prea poate să mai faci câte un popas. Să uiți de drum sau el să uite de tine. Într-un fel sau altul, vei fi însă tot timpul pe drum. Popasul nu face drumul mai puțin drum, nu face timpul mai puțin timp, iar pentru fiecare drum există un timp anume. Bucură-te, e timpul drumului, e timpul tău! Iar drumul... drumul ești tu.