Me Jane, you Tarzania? (II)

Ghidul nostru - un localnic cu nas cârn, buze pline, o părere de mustață și față rotundă ca de bebeluș, pe care l-am simpatizat din prima clipă - ne-a primit cu bucurie la bordul automobilului uzat pe care două dungi subțiri trasate cu vopsea verde îl situau, dincolo de orice îndoială, în categoria taxiurilor (după cum constatasem în primele zece minute aruncând o privire pe una dintre ferestrele generoase ale hotelului). Întrebat de nerăbdătorii clienți care-i picaseră, în mod nesperat, într-o frumoasă după-amiază însorită, cu doar puțin înainte de ora de închidere a principalelor atracții ale orașului, ce loc din Dar Es Salaam merită văzut mai întâi și înainte de toate, băiețandrul a rostit doar două cuvinte: fish market, dezvelind, într-un surâs ștrengar, o strungăreață de pomină ce adăuga un plus nebănuit șarmului său și așa deloc de neglijat. Atât mi-a trebuit să aud cuvântul "fish", am încuviințat degrabă, cu ochii strălucindu-mi mai ceva ca niște spinări de pește angrenate în salturi îndrăznețe menite a le potența scânteierea solzilor în bătaia soarelui, și am pornit la drum, mai mult stând pe loc decât mergând dat fiind ora relativ înaintată pe care ghidul nu s-a sfiit să ne-o prezinte drept rush hour. Dar de, una dintre primele lecții pe care le-am aflat în Africa a fost aceea că aici greșește cine se grăbește...

Piața de pește, înspre care am șerpuit străbătând câteva străduțe încâlcite despre care am sperat (în mod nejustificat, după cum s-a dovedit!) că ne vor servi drept scurtătură, răzbind într-un final prin frenezia din trafic, este un spectacol în sine, la care - pe lângă alaiul de imagini în continuă transformare ale cărui constante sunt cerul senin, cele câteva zeci de tarabe austere care își ițesc anevoie mărfurile dintre coloanele de susținere pătrățoase ale acoperișului cu țigle roșii, țevile, scândurile, butoaiele, cârpele, blocurile de piatră și alte asemenea piedici care îți obturează vizibilitatea, zoaiele care se lățesc cu fiecare clipă și peste care trebuie să pășești cu o grație ce nu prea-și are locul prin părțile acestea, siluetele subțiri cu piele închisă la culoare care își fac de lucru cu te miri ce flecușteț sau doar te privesc, unii cu nedisimulat necaz (să fi fost oare doar impresia mea, mzungu cu musca pe căciulă scoborâtă din "lumea bună" direct pe cel mai sărac continent al lumii?), majoritatea covârșitoare cu o atitudine prietenoasă și binevoitoare pe care vă spun drept că o întâlnesc tot mai rar în așa-zisa lume civilizată, și, ceva mai încolo, la o aruncătură de băț, apele albastre ale Oceanului Indian - își dau concursul tot registrul de sunete, strigăte, exclamații, chemări, discuții însuflețite în swahili, la care te-ai putea aștepta într-un asemenea loc și, nu în ultimul rând, mirosul pătrunzător, duhoarea generală care te izbește din prima clipă, ți se strecoară în nări mai presus de orice încercare de a i te împotrivi și rămâne acolo încă multă vreme după ce prezența ta fizică s-a șters din memoria de scurtă durată a prezentului și oamenilor.

Lăsând în urma forfota și chemările mieroase ale localnicilor hotărâți să nu ne lase să plecăm fără a arunca o privire mărfurilor etalate cel mai adesea în grămăjoare înghesuite, dar frumos ordonate (pești de toate mărimile, languste, scoici, melci și steluțe de mare aduse din Zanzibar și Mafia Island dar și o serie de mărunțișuri pe post de suveniruri), gândind de bună seamă, la unison, că singurul leac împotriva izului persistent de măruntaie putrezite de pește din nări era parfumul sărat al oceanului, am înfruntat din nou convoiul de automobile, ceva mai lung decât la sosire, am tânjit - sub soarele fierbinte - la miezul suculent al ananașilor corpolenți, instalați confortabil în șei de biciclete aparent părăsite pe marginea drumului, am înghițit în sec la gândul licorii dulcege bine ascunse dincolo de coaja tare a nucilor de cocos tolănite la umbră, fără a ne opri însă în loc de teamă ca asfințitul să nu ajungă înaintea noastră la ocean.

 

 

 

 

Și iată-l în fine, lâncezind toropit dincolo de un prag de alge, fălindu-se cu plajele-i albe străjuite de faleze din mărgean roșiatic, rostogolind câteva valuri înspumate către țărm în semn de bun venit...

Ne dăruim un ultim popas la restaurantul de pe stâncă, ocazie numai bună de a face cunoștință cu "oferta turistică" a sezonului (servită cu originalitate în clondire atrăgătoare pe care se preling, sleite de căldură, mici broboane de condens), apoi luăm iar calea hotelului, de unde a doua zi ne îndreptăm - a câta oară într-o singură lună?! - spre aeroport, nu înainte de a ne promite în gând ca data viitoare, dacă om avea noroc de ceruri prielnice și astre favorabile, să ne abatem și prin Zanzibar...

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pentru a citi și prima parte click aici.