27.9.12

Travel News - Ce se mai întâmplă prin lume (I)


Pentru aceia dintre voi care, din varii motive, nu le puteți urmări pe pagina mea de Facebook, dar și pentru ca eu să pot găsi mai ușor, în caz de nevoie, link-urile către respectivele articole care m-au interesat la un moment dat, am hotărât ca începând de astăzi să vă anunț pe blog cele mai recente noutăți în materie de călătorii, dintre cele pe care le citesc cu nesaț dimineața la prima oră în timp ce îmi beau cafeaua. Nu mă angajez la o anumită frecvență pentru că mă aștept la un final de an din cale afară de încărcat, însă promit că încerc să vă fac un rezumat al știrilor care mi-au atras atenția în mod deosebit măcar o dată pe săptămână.

Nici n-am deschis bine ochii de dimineață că m-am și trezit în mijlocul unui eveniment pentru care mai că m-am simțit nepregătită dat fiind că abia am aterizat ieri în Doha nu cu mult înainte de miezul nopții: Ziua Internațională a Turismului :). Wow, asta da ocazie să-mi mai cumpăr un bilet de avion către o nouă (dar mai veche) destinație. Nu că aș mai avea nevoie de vreo ocazie. De ce pică ZIT fix pe data de 27 septembrie puteți citi aici. Pentru cei care au acces la Facebook, mai pe seară veți putea încerca din nou să ghiciți unde plec de astă dată, pun la bătaie obișnuitele două vederi trimise cu mânuța mea chiar de acolo.

Cercetez mai departe internetul și dau peste... ce să vezi? Qatar Airways mai lansează o destinație. Najaf, mai exact, care se alătură celor două orașe irakiene Baghdad și Erbil operate de linia aeriană. Dacă v-a apucat așa un dor de ducă la auzul acestei știri chiar vă poftesc să mergeți și aștept să-mi povestiți și mie cum a fost, nu de alta, dar eu una prea curând nu calc pe acolo. În schimb aștept cu nerăbdare primele curse către Belgrad și Varșovia. Nu mai e mult până în decembrie, însă până în noiembrie mai e și mai puțin :). Apropo, v-am povestit că am terminat de văzut toate filmele de pe Qatar Airways? Bine, am omis intenționat să le văd pe cele de tip Bollywood și nici după cele horror și/sau cu tragedii/boli incurabile/catastrofe nu mă dau în vânt, dar în rest le-am văzut pe toate. Mint, mai am vreo două cu Bond, James Bond. Aproape că am epuizat și toate documentarele care mă interesau (National Geographic și Travel Channel)!

Am continuat seria articolelor din și despre aviație cu o întâmplare amuzantă și nu prea: în timpul unei curse Qantas, un crocodil prestidigitator s-a eliberat din cușcă. Pesemne îl întemnițaseră pentru că nu plătise bilet că să stea laolaltă cu ceilalți pasageri.

Năzuiți să întâlniți și voi un crocodil pe o linie aeriană? În cazul ăsta poate că ar trebui să zburați mai des. Cel mai simplu mod ar fi să vă reprofilați, devenind - de ce nu? - însoțitori de bord. Simplu, ziceți? Mai gândiți-vă.

Așa cum îi șade bine unui călător sadea, mi-am început ziua punând alte două destinații pe listă. Azi, litera B: Baku și Bologna. Cine nu și-ar dori să vadă noile turnuri din capitala Azerbaidjanului ori să viziteze primul muzeu al înghețatei din lume??? Dacă ajung, promit să fac multe poze pe care să vi le arăt și vouă.

Că tot veni vorba de poze, iată 7 moduri creative de a le arăta și altora pozele făcute de voi în călătorii fără a-i plictisi peste măsură. Într-adevăr, "cine ar vrea să vadă 300 de poze ale unuia și aceluiași elefant"? Ups, dar 300 de poze ale unui leu?! Ghepard cu pui? Sausage tree?

În final, iată ultima ispravă marca Google. Senzațional, nu?


4 comentarii:

  1. Buna! Daca zici ca te-ar tenta Baku, uite un articol care poate ti-ar fi de folos: http://www.in-turneu.ro/2012/03/baku-azerbaijan-februarie-2012.html. Nu fac spam, te citesc de mult, dar acum am indraznit sa comentez prima data. :) Calatorii placute!

    RăspundețiȘtergere
  2. @Alexandra: Pai si de ce nu zici asa, ca sa aflam si noi de tine? :-P Mersi mult, chiar acum ma pun pe citit...

    Calatorii placute si tie, multumesc mult!

    RăspundețiȘtergere
  3. deci Ioana...pe cand roma?
    Sa stii ca te citesc cu mare placere cand am timp insa a avea timp ptr mine este o chestiune relativa!!!
    am reluat scrisul si chiar te-am mentionat intr-un comentariu legat de Roma!
    sper sa citesc curand...:)
    o seara buna!

    RăspundețiȘtergere
  4. @Loredana: Scuze, abia acum am observat mesajul, desi se pare ca l-am aprobat, candva :-))) O sa ma caut printre comentarii, mersi ca mi-ai spus!

    Oricum, cred ca ai vazut intre timp ca am ajuns si la Roma, desi nu era neaparat planificat...

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe