6.11.12

Printre rânduri, numai gânduri


De când mă știu, visul vieții mele a fost să călătoresc. Să îmi iau tălpile la spinare și să mă duc și să mă tot duc până ce vântul cel flușturatic mi-ar fi uitat numele iar cerul atotștiutor mi l-ar fi învățat pe de rost. Am primit, cu lacrimi de recunoștință în ochi, toate minunățiile pe care Moșul cel bun și darnic mi le-a dăruit de-a lungul timpului. De frică să nu îl dezamăgesc, nu i-am spus însă niciodată că în sinea mea murmuram rugăciuni fierbinți care aveau legătură, fără excepție, cu o călătorie în jurul lumii. Apoi am crescut și nestatornicia diferitelor vârste m-a făcut să-mi doresc, rând pe rând, tot felul de lucruri. Un singur vis se regăsea constant printre ele: o călătorie în jurul lumii. N-a fost să fie. N-a fost să fie una.

Am făcut ce am făcut și m-am făcut frate cu drumul. Pavajele orașelor îmi poartă amprenta tălpilor, zidurile turnurilor mi-au înregistrat ecoul vocii, plaje înspumate și cascade tunătoare îmi reflectă imaginea la nesfârșit în stropi străvezii cu irizații de curcubeu. Mă știu ploile, mă răsfață fulgii de nea, soarele mă așteaptă arzând de dor și îmi zâmbește strengărește. Luminile nordului îmi călăuzesc pașii, ghețurile mă întâmpină cu scânteieri de cleștar, norii mă recunosc și se dau la o parte din calea-mi. Sunt un chip oarecare însă ochii mei însetați oglindesc lumea întreagă iar ea îmi cunoaște chipul pentru că lumea își cunoaște și recunoaște întotdeauna călătorii.

Am umblat mult și am încercat să mă slujesc de cât mai multe mijloace: trenuri, vapoare, avioane, dhow-uri, gondole, ricșe, sănii trase de reni și husky, vase de pescuit, submarine, omnibuze, snowmobile, funiculare, spinări de delfini, cai, cămile și elefanți. Toate m-au încântat, însă unul singur este mai presus de toate, pentru că m-a purtat încă de timpuriu mai mult, mai des și mai departe decât celelalte. Iar avantajele îi sunt nenumărate. E mereu punctual, nu cunoaște limite temporale ori spațiale și te poți baza pe el oricând. Suportă oricâți pasageri, după cum poate să ia și doar unul singur: pe tine. Nu te obligă să respecți un orar anume și puțin îi pasă de capriciile vremii (ori ale vremurilor). E unul singur, însă reunește laolaltă toate modalitățile de călătorie; te transportă în aer, pe apă și pe uscat, ba se avântă chiar și în străfundurile pământului ori până hăt departe dincolo de stele. Nu ezită, nu se răzgândește și nu se teme. Nu rămâne în veci fără combustibil, nu deraiază, nu se scufundă și nu se prăbușește. Nu te aruncă din spinare când ți-e lumea mai dragă și nici nu necesită deprinderea a cine știe ce aptitudini speciale. Știe pe de rost traseul pe care vrei să îl urmezi însă nu ți-l divulgă niciodată pe de-a-ntregul. E ubicuu și atemporal și te poate face și pe tine la fel. Și mai ales, se mișcă mereu cu viteza... lui, a gândului!

Oricât de măreț și uriaș ar fi progresul tehnic al omenirii și oricât s-ar fi înmulțit mijloacele de transport care îți stau la dispoziție, nu-ți subestima niciodată puterea gândului. Gândul că pentru a ajunge prima condiție este să îndrăznești să pleci, gândul că trebuie să revii, gândul la drumul care se așterne nerăbdător la picioarele tale, gândul la toate câte ai văzut și la toate câte vei mai vedea de acum înainte, gândul că unele locuri n-ai să le revezi, poate, niciodată, gândul că altele există pe lume doar pentru tine, gândul la oamenii dragi de pretutindeni pe care abia aștepți să îi mai strângi o dată în brațe și la cei de lângă care te-ai smuls cu inima grea și pe care astăzi nu îi mai poți vizita decât cu gândul. Lasă-ți deci gândul să călătorească tot mai mult și cât mai departe. Pentru că sâmburele oricărei călătorii reale și al oricărui vis devenit aievea este, crezi sau nu, numai și numai gândul...













 










12 comentarii:

  1. Interesant gând, frumos scris. Cu puterea gândului (și cu ajutorul tău:)) am văzut și eu multe locuri minunate. Lasă-ți gândul să alerge și pe mai departe!..

    RăspundețiȘtergere
  2. E pe coclauri, as we speak! :-))) Multumesc, ma bucur ca am si eu un mic aport, acolo :-P

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, foarte frumos scris...si foarte adevarat. Cu gandul poti calatori oriunde, oricum, oricand.
    Imi plac fotografiile tale. Imi doresc intr-o zi totusi sa ma plimb (si nu doar cu gandul :p) cu sania trasa de husky si cu camila prin desert.

    RăspundețiȘtergere
  4. @Larisa: Ai tot timpul din lume si lumea nu pleaca nicaieri prea curand (sper) :-D

    Cu sania trasa de husky m-am plimbat chiar de doua ori, o data in Laponia (Finlanda) si anul asta din nou in Norvegia, asa mult mi-a placut... mai ales ca in timpul scurtelor opriri cainii erau calare pe mine, sa ii giugiulesc :-P

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce frumos gandesti! Faptul ca si scrii la fel este un bonus. Am si eu asta cu calatorie in jurul lumii(cam un an cred ca ar fi potrivit),dar e greu de crezut ca mi se va implini. Ar fi nedrept sa ma plang caci am calatorit destul si asa cum am vrut (adica nu low budget)dar imi este tot mai greu sa ma intorc acasa...Asa cum zici gandul ramane departe si desi mai sunt atatea nevazute,imi este dor sa ma intorc in multe locuri si nu stiu cum s-o scot la capat!

    RăspundețiȘtergere
  6. @Liliana: De ce sa ne cramponam de expresii?! Las' ca nu e rea nici o calatorie in jurul lumii... pe bucati :-P Eu una n-am nimic impotriva, ba e chiar mai convenabil asa din foarte multe puncte de vedere, daca stau sa ma gandesc.

    Cu restul stiu ce zici. Odata ce ajungi sa iti placa un loc esti in pericol sa te apuce dorul de el tot timpul. Problema e ca mie mi-au cazut cu tronc serios cateva... :-(

    RăspundețiȘtergere
  7. Draga mea,tu esti tanara si timpul tau iti pune lumea la picioare!Numai sanatate sa ai si sunt convinsa ca nu-ti vor ramane multe locuri nebatute!Generatia mea a luat startul mai tarziu dar cand ma gandesc ca putea sa nu fie deloc...Deci la cat mai multe amintiri de calatorie !

    RăspundețiȘtergere
  8. @Liliana: Sa te auda cine trebuie! :-) Multumesc mult de tot, asa sper si fac tot posibilul...

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu prefer avionul - ca vantul si ca gandul, nu?

    RăspundețiȘtergere
  10. @Anonim: M-as fi mirat daca nu era asa :-)))))

    RăspundețiȘtergere
  11. frumos zis. place la mine noul look :D

    RăspundețiȘtergere
  12. @Micky: Bucur eu tare ma :-) (Semnat: Yoda)

    :-D

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe