Islanda de Crăciun

Islanda. Închid ochii și-mi amintesc de un ținut ireal în care parcă am pășit cândva demult, în sezonul Crăciunului. Să fi fost un vis de Crăciun? Nu, nu, aievea a fost. Crăciunul însă e un vis în Islanda. Domol, seren, blând și plin de înțelesuri, așa cum ar trebui să fie (dar nu prea mai e) Crăciunul. Prilej de cugetare și recunoștință, motiv în plus pentru a-ți avea aproape familia, scurt răgaz înaintea noii treceri de la vechiul la noul an, mai puțin bun, mai bun, mai comod, mai aventuros, sau cine știe. Și un pic de magie. Doar un pic, cât să nu devină greu de crezut. Iar islandezii nu sunt mai buni, mai blânzi și mai iertători doar de Crăciun. Așa sunt ei dintotdeauna.

Un oraș într-un carusel (12)

Metz, Franța, decembrie 2013.

10 motive să vizitezi degrabă o țară arabă

Dacă ar fi să ne luăm după publicitatea exagerată care se face Emiratelor Arabe Unite, în special Dubaiului, de către agențiile de turism autohtone și de aiurea, mai că am putea crede că acesta este unicul loc din Orientul Mijlociu în care merită să-ți organizezi o vacanță. Nimic mai greșit, le-aș spune cetelor de turiști bezmetici care pică în plasa acestora și care, odată ajunși în destinația „exotică” Dubai, primul lucru dau iama în malluri, după care gravitează, făcând exces de zâmbete și fotografii, în jurul unui anume hotel de lux cu interior kitschos și a faimosului zgărie-nori Burj Khalifa, gândind de bună seamă că un shopping consistent și un preț exorbitant plătit pentru o priveliște de altfel nu cine știe cât de spectaculoasă și care nu se apropie câtuși de puțin de cea pe care ar avea oricum șanse mari să o zărească din avion plus niscaiva soare în plină iarnă cu care să se laude mai apoi prietenilor la fel de naivi, constituie o suficientă justificare pentru o “vacanță de vis” în Dubai și în „lumea arabă”. Lăsând la o parte orice considerente de ordin financiar (se știe că Orientul Mijlociu este scump prin definiție iar orice serviciu de orice fel îți va ușura vădit buzunarul), dacă ar fi să recomand cuiva să călătorească într-un singur loc din Orientul Mijlociu, în mod sigur acesta nu ar fi Dubai. Unde mai pui că, în ciuda opiniei larg răspândite printre cei care nu stau prea bine la capitolul informare, E.A.U. nu înseamnă doar Dubai și Burj al Arab, l-aș da cu dragă inimă oricând (măcar) pe-un Abu Dhabi! Ce să vezi – în afară de malluri - și unde să călătorești în Orientul Mijlociu – în afară de veșnicul și deja agasantul Dubai – poftim de citește mai jos.

Cel mai cumsecade dintre azeri

Suspinam în taină după Azerbaidjan încă din mai, când Eurovisionul ne înflăcărase tuturor imaginaţia cu o serie de imagini surprinzător de reuşite din capitala Baku. Cine s-ar fi gândit că ocazia de a-l vizita avea să se ivească peste doar câteva luni, la final de august, cu vreo săptămână înainte de Ramadan? Încrezători în oportunitate şi prea puţin obişnuiţi cu planurile făcute cu cine ştie cât amar de timp înainte, având la dispoziţie vreo zece zile în care să ne obţinem viza, am mai şi tărăgănat vreo câteva descinderea la ambasada Azerbaidjanului din Qatar, mai ales că documentele indicate pe site-ul acesteia nu păreau să ascundă vreo capcană de nedovedit. Când într-un final, după niscaiva eforturi serioase de a localiza adresa ambasadei (știut fiind faptul că în Qatar informațiile circulă cu dificultate iar paginile web nu sunt actualizate cu lunile, uneori chiar anii), ne-am văzut în fața clădirii nisipii peste care steagul Azerbaidjanului, în absența unei pale oricât de firave de vânt, încremenise pe fundalul cerului senin, am crezut că trecuserăm peste partea cea mai dificilă a procesului obținerii vizei.

Un oraș într-un carusel (11)

München (Oktoberfest), octombrie 2010.

Travel News - Ce se mai întâmplă prin lume (VI)

Trăim într-o vreme în care nebunia călătoriilor a cuprins tot mapamondul. Ai, n-ai treabă, ai, n-ai serviciu, ai, n-ai studii, ai, n-ai fire de păr în cap, ai, n-ai mijloace, ba chiar ai, n-ai chef, dacă nu călătorești, nu exiști. Nu ești în trend, nu contezi, nu ai realizat nimic în viață. Ceea ce a început blând, frumos, nobil, așa cum îi șade bine oricărei pasiuni adevărate, cu tot spectrul de emoții, percepții și senzații aferente, tinde să se transforme astăzi într-un nou motiv de stres, frustrări, pe scurt o nouă formă de presiune socială. Carevasăzică n-ai Iphone? Ipad? Facebook? Cum, NU CĂLĂTOREȘTI? Fraierule! Marș la loc, nota 4, mâine vii cu tata tuns la școală! Reversul însă nu-i nici el chiar de ignorat. Ai Iphone, Ipad, Facebook? Nu te invidiez, căci și de nu vrei te vor ține la curent cu... capra vecinului. Mai grasă, mai lăptoasă, mai poliglotă și mai umblată prin țări străine decât tine. Mama ei de capră, când zice "Beeeeh!" i se uită toată lumea în gură, tu de ce n-ai putea să zici "Beeeh!" la fel ca ea? Poate chiar să și scrii "Beeeh!", pe blog, pe Facebook, pe Twitter, dacă-i imiți bine accentul ai chiar șanse să primești like-uri și să ajungi Șeful turmei. În atare condiții nimic nu mai contează. Niciun principiu nu e de neîncălcat, niciun compromis de nefăcut, niciun efort de neprecupețit.

Águeda și umbreluțele Domnului

 
Puțină lume a auzit vreodată de  Águeda. Atât de puțină, încât umblă vorba că linia de cale ferată care leagă Aveiro de Águeda urmează a fi desființată din lipsă de mușterii. Și poate că nici n-ar fi prea mare pierderea, gândești în sinea ta când vezi în fine apropiindu-se agale de peron cele trei-patru vagoane mâzgălite și uzate cu uși ferecate pe care, folosind cheile - sau poate cuvintele de trecere - potrivite, controlorul de bilete le înduplecă rând pe rând să permită accesul celor câțiva pasageri. Doi, mai exact, dacă nu ne punem la socoteală.

Deși soarele și-a început ascensiunea diurnă, ba chiar a urcat deja binișor pe cer, lumina pătrunde cu greu în interiorul trenului, împiedicată, poate, de desenele lățite dizgrațios pe întreaga suprafață a garniturii, incluzând geamurile și așa nu tocmai generoase, ori poate terifiată la gândul că, odată captivă în spațiul îngust dintre pereții vagoanelor, ar putea rămâne prizonieră pe vecie, pierzându-și treptat strălucirea și prospețimea la fel ca toate celelalte componente ale interiorului prăfuit. Interior pe care o privire furișată în partea dreaptă ne dezvăluie că îl împărțim cu două femei vârstnice, probabil localnice, în mod cert străine de imboldul care ne-a mânat, întâmplător, în aceeași direcție.

Bird's Eye View over... Zagreb

Deși nu am scos încă nicio vorbuliță știu sigur că ți-ai dat deja seama ce nu ai voie să omiți în ruptul capului dacă te abați vreodată prin Zagreb. O privire de sus asupra orașului nu-ți va strica nici ție - mai ales dacă te numeri printre colecționarii de imagini panoramice fermecătoare ale locșoarelor prin care treci cu intenția de a sta un pic sau de a rămâne un pic mai mult - și cu siguranță nu-i va dăuna nici orașului, căci impresiile plăcute se răspândesc cu rapiditate și ce-i place unui călător mai mult ca sigur că-i va plăcea și altuia. Dacă pentru a ajunge pe dealul Gradec alegi să iei la pas străduțele pitorești ale orașului vechi ori, dimpotrivă, varianta ceva mai comodă a urcușului cu funicularul albastru (între noi fie spus deloc de lepădat, doar este unul dintre cele mai vechi din lume, aflat în funcțiune din anul 1893, și în plus unul cu un parcurs extrem de scurt de doar 55 (!) secunde), e totuna, de vreme ce priveliștea însăși îți oferă o atât de mare satisfacție vizuală și sufletească încât nicio altă experiență, anterioară sau ulterioară, nu ar putea-o îmbogăți în vreun fel.

Un oraș într-un carusel (10)

Riga, aprilie 2011.

10+1 argumente colorate pro Lisabona

Oricât ai fi de preocupat să descoperi destinații care mai de care mai îndepărtate ori exotice, n-ai nicio scuză să nu pleci chiar acum înspre Lisabona. Te asigur că însorita și extrem de ospitaliera capitală a Portugaliei va constitui o surpriză dintre cele mai plăcute chiar și pentru cel mai cârcotaș vizitator. Dintre nenumăratele aspecte care fac din Lisabona destinația ideală pentru orice anotimp, orice fel de călător și orice nivel de exigență culturală, am ales 10 (+1) colorate care să te pună pe drum numaidecât. 
 

1. Azulejos

Întâlnite în exteriorul și interiorul bisericilor, palatelor, caselor obișnuite și chiar al stațiilor de cale ferată ori metrou, plăcile de faianță colorată denumite "azulejos" constituie un element distinctiv al arhitecturii portugheze, fiind aplicate pe pereți, podele și tavane. Introduse în Portugalia de către mauri, "pietrele lustruite" - căci aceasta este semnificația cuvântului arab الزليج (az-zulayj) din care își trage originea numele de azulejos - aveau nu doar valoarea ornamentală care li se atribuie în zilele noastre, ci și una funcțională, destinate fiind controlului temperaturii din case. Arta faianței pictate, care în Portugalia vremurilor noastre redă aspecte importante ale istoriei și culturii portugheze, se mai păstrează în lumea arabă în două tradiții principale: Zalij-urile egiptene și cele marocane.

Stai ca-n filme la... cele mai frumoase hoteluri de safari din Tanzania!

Gata, nu mai poți aștepta și pace! Anul acesta va intra în istorie dreptul anul ferice în care vei fi văzut Africa. Cauți febril informații, dai telefoane peste telefoane, întrebi în dreapta și-n stânga, răscolești internetul în căutarea celor mai bune variante și nu omiți nici să te informezi cu privire la puzderia de vaccinuri, pastile și sprayuri antiinsecte. Ți se învârte capul de la câte mai ai de făcut și cercetat însă ești hotărât să nu te lași chiar dacă mai mult decât prețul usturător al distracției nu te înfioară decât zecile de boli exotice ale căror simptome mai ai puțin și le înveți pe dinafară. Și ca un făcut, tocmai când îți autodeclarai cu convingere că ești în stare de orice sacrificiu ca să poți, în fine, să ajungi să vezi cu ochii tăi Africa, dai peste un lanț uluitor de hoteluri care îți răstoarnă fără drept de apel toate planurile și socotelile. Sigur, ai putea să treci mai departe încercând să uiți că le-ai descoperit vreodată, însă ce te faci că argumentul acela perfid care începe cu "O dată în viață..." și continuă cu "Cine știe când și dacă mai pup eu Africa a doua oară?" ți se înșurubează chinuitor în minte și pe dată te simți năpădit de un potop de alte argumente care îi țin isonul, în fruntea lor mărșăluind persuasiv acela că Africa nu este, totuși, chiar cel mai sigur loc din lume și n-ar strica să alegi o cazare care nu este doar croită pentru tine ci te va și ține departe de principalele pericole asociate de când lumea unei vacanțe pe continentul așa-zis negru.

Știu exact ce simți, am trecut prin toate astea și, ca și ție, nu mi-a fost chiar ușor să mă hotărăsc. Tot ce îți pot spune acum este că n-ai să regreți nicio clipă că ți-ai ascultat instinctul, ai ales fără îndoială cele mai frumoase hoteluri de safari din Tanzania! A, și nici măcar să nu te gândești să rezervi prin agenție, cei de la Serena Hotels îți vor oferi pachetul complet la un preț mai convenabil - cu toate excursiile incluse - și crede-mă că, oricât ai fi de sociabil din fire, în Africa nu e puțin lucru să ai ditamai safari jeep-ul doar pentru tine!

Un oraș într-un carusel (9)

Florența, iulie 2009.

De la București la Lisabona cu mașina: 4615 kilometri de peisaje pitorești din Europa

Dacă ești un obișnuit al aeroporturilor, 4615 kilometri cu mașina nu-s chiar de ici, de colo. Mai ales când ai la dispoziție o perioadă limitată de timp iar ispitele de pe traseu sunt atât de multe încât riști să depășești cu mult planul inițial, și așa făcut, desfăcut și refăcut de câteva zeci de ori.

Totul e bine când se sfârșește cu bine și deși cele 11 țări pe care le inclusesem în mult așteptatul tur european s-au transformat peste noapte, pe motiv de ploi și inundații serioase, în "doar" 9, acesta s-a dovedit a fi fost singurul neajuns al călătoriei, și nici măcar el unul demn de luat în seamă de vreme ce și așa zilele au fost neîncăpătoare pentru toate câte ni le propusesem și s-au mai ivit pe parcurs. N-am avut parte de incidente, cazările pe care ni le-am rezervat singuri în pripă pe internet au fost mai mult decât mulțumitoare, nu ne-a oprit deloc poliția, nu ne-a ridicat nimeni mașina (nici n-ar fi avut de ce, am avut grijă să parcăm regulamentar în absolut toate locurile), n-am avut parte de fenomene meteo neplăcute (trei stropi de ploaie la Belgrad nici măcar nu se pun la socoteală, firește), drumul pe autostrăzi a fost o plăcere în ciuda taxelor destul de ridicate pe porțiunile mai lungi, ce să mai, în afară de hârtoapele din România (codașii Europei am rămas, zău așa!) și o mică păcăleală turistică la spanioli n-am prea avut motive să scrâșnim din dinți a frustrare ori necaz.

Travel News - Ce se mai întâmplă prin lume (V)

Uff, parcă mai ieri vă dădeam câteva idei din experiența proprie pentru un 2013 de pomină și uite că am ajuns aproape la jumătatea anului și nu știu, zău, cum de a trecut iar timpul ăsta atât de repede și încă n-am apucat să văd nici o zecime din tot ce mi-am promis că am să văd cu ochii mei odată și odată.

Cum ar fi, de pildă, cele mai frumoase o sută de plaje ale lumii. Sigur, parcă mă consolează întrucâtva faptul că am reușit măcar să o văd pe cea de pe locul întâi și încă vreo câteva pe deasupra, dar ce ne facem cu restul de 90?!?

Sau să zicem... Peru. Mai ales că știu deja ce n-am voie să ratez odată ajunsă acolo.

De Antarctica nici nu mai vorbesc. Șansele sunt minime, dar înghit în sec și tot sper și iar sper într-o minune.

N-am să înțeleg în veci nebunia cu Bangkok-ul. Nu-i pe lista mea de priorități, nu m-a atras niciodată și mă lipsesc de el cu dragă inimă în favoarea uneia dintre destinațiile enumerate anterior. (De preferință Antarctica, mă aude cineva acolo sus?)  

Plaje, portocale și constipação sau Prima mea săptămână în Lisabona în 7 lecții simple de portugheză

Una dintre primele probleme cu care te confrunți dacă petreci mai multă vreme în Portugalia este aceea că prea puțini localnici vorbesc engleza la un nivel acceptabil. Sigur, dacă vii aici în vacanță lucrul acesta nu te va deranja din cale afară, în schimb dacă ai planuri să rămâi în zonă o perioadă mai îndelungată n-ar strica să înveți o boabă, două de portugheză, mai ales că de cele mai multe ori primii care-ți vor sări în ajutor vor fi chiar localnicii. Din fericire portugheza nu e doar una dintre limbile romanice pe care tinzi să le înțelegi chiar și fără să le fi studiat vreodată, dar este și a șasea cea mai vorbită limbă de pe glob, așadar de motivație n-ar trebui să duci lipsă. Unde mai pui că demersul s-ar putea solda chiar și cu niscaiva episoade de râs cu gura până la urechi. Ca atunci când, la debutul primei tale săptămâni în Portugalia, afli despre tine lucruri noi și nebănuite, de pildă că Eu não falo português, só falo espanhol. În traducere liberă, Habar nu aveam că știu spaniolă până ce nu m-am apucat să o vorbesc, în loc de portugheză! :-)

Bird's Eye View over... Glasgow

Întreabă orice scoțian ce e de văzut în orașul lui de baștină Glasgow și răspunsul va sosi neîntârziat: Mackintosh. Vei ridica, probabil, din umeri la auzul numelui, așa încât scoțianul se va grăbi să te lămurească. Charles Rennie Mackintosh, căci nu despre altul e vorba, arhitect, designer și artist născut în Glasgow, una dintre cele mai creative minți ale începutului de secol XX și omul căruia localnicii îi datorează o sumedenie de clădiri care înfrumusețează astăzi fața orașului. Una dintre ele, finalizată în 1895 și destinată a servi drept sediu fostelor birouri ale ziarului Glasgow Herald, a fost renovată în 1999 când a și apărut pe bancnota de 20 lire emisă de Clydesdale Bank pentru a marca statutul de UK City of Architecture and Design dobândit de Glasgow în același an. Dincolo de a fi o clădire relevantă în peisajul arhitectural scoțian în general și cel din Glasgow în special, The Lighthouse are marea calitate de a oferi una dintre cele câteva oportunități fotografice de excepție pe care orice iubitor de priveliști panoramice le va aprecia negreșit. Nu te lăsa păcălit de iluzia vederii asupra orașului promise de etajul șase al clădirii pentru că vei fi dezamăgit, ba chiar - aflându-te pentru prima dată în clădire - s-ar putea să pleci fără să știi că adevăratul punct de atracție este turnul spiralat Mackintosh, accesibil pe propriile tale picioare de la etajul trei (!).

Ajuns la capătul spiralei interminabile de trepte te vei felicita în gând că îmi urmărești blogul. Iar berea... berea o aștept pe "adresa redacției", strada Călători(i)lor numărul... (fără număr :-D), Lisabona!

Un oraș într-un carusel (8)

 

 

Paris, martie 2008.

Un bilet, doar dus...

Lucrurile nu sunt cu nimic mai ușoare dacă ai mai trecut o dată prin asta. Dimpotrivă. Ce pot spune cu certitudine este că, pe lângă toate fărâmele de suflet lăsate care pe unde cu ocazia prea deselor călătorii, o părticică semnificativă va rămâne întotdeauna acasă. Acasă aici și acasă acolo. 

Fără să vrem, ne subestimăm adesea capacitatea propriului suflet, crezând că suntem datori, în virtutea unei obligații dobândite, poate, prin naștere, să ne atașăm numai de acasă în accepțiunea cea mai simplistă a termenului. Loc de baștină, grai comun, părinți, frați, prieteni. De parcă acasă ar fi doar un loc, unul singur pe lume, și noi indisolubil legați de el. Dacă am învățat ceva în ultima vreme, am învățat că acasă este departe de a fi doar locul primului cămin, acela în care ai văzut lumina zilei, ai copilărit și ai crescut sub atenta oblăduire a celor dragi. Este deopotrivă locul care te-a adoptat, ți-a hrănit dorințele și așteptările, în care te-ai simțit, iar și iar, fericită. În care privilegiul de a te bucura de soare în fiecare zi a devenit, în timp, o dulce obișnuință. Locul care a oferit adăpost temporar dragostei pe care o porți celui de lângă tine și dragostei pe care, la rândul lui, ți-o poartă. Așa încât de ceva vreme mă simt acasă mai peste tot. Îmi port casa în suflet și o iau cu mine oriunde mă duc. Poate că asta nu mă face mai puțin vulnerabilă, mai puțin melancolică, mai puțin susceptibilă de accese de dor nebun după nenumăratele locuri și chipuri cu care mi s-a intersectat, de-a lungul timpului, drumul. Poate că-mi risipesc sufletul în prea multe direcții. Poate că prea mulți de acasă înseamnă, de fapt, niciunul. Până una-alta mi-e bine. Și apoi, de ce să ne cramponăm de cuvinte, nu e oare acasă acum, aici, pentru noi toți, sub același cer?

Am în buzunar un bilet de avion, doar dus. Iau cu mine o puzderie de amintiri, imagini, emoții, o măsură zdravănă de încredere și un dram de noroc. Și plec... acasă. Sperând ca peste o vreme să-mi fie la fel de dor de acest nou acasă cum îmi este, acum, de țărișoara mea adoptivă din deșert.

Travel News - Ce se mai întâmplă prin lume (IV)

Înainte să mă certați că am cam lipsit din povestire în ultima vreme dați-mi voie să mă disculp spunându-vă că de câteva săptămâni sunt ocupată până peste cap. Cu Londra și Edinburgh, în special, deși recunosc că am mai dat fuga și prin alte părți în Marea Britanie, mi-ar fi fost cam greu să rezist știută fiind pasiunea mea pentru aste locuri minunate. Până ce voi apuca să vă scriu ce am mai descoperit interesant la Londra și cât de trăzniți (în cel mai bun sens cu puțință) sunt scoțienii, luați de vă aruncați privirea pe câteva articole care mi-au atras atenția de curând.

Și-am să mă întorc în Oman

Într-una din zilele astea am să mă întorc, cu gândul, în Oman. Ajunsă acolo, am să trag iar la primul hotel mai acătării cu vedere la asfințit și o micuță terasă pe care îmi voi pune zadarnic la uscat hainele cu care voi fi înotat peste zi în apele turcoaz și pustii ale canioanelor omaneze, știind, de astă dată, că umiditatea nu le va lăsa să se zvânte pe de-a-ntregul nici după vreo trei răgazuri nocturne. Sub soarele arzător de august, pironit într-un colț al cerului perfect senin, am să pornesc iar la drum, flancată de munți cenușii, clădiri pitice și plantații nesfârșite de palmieri, până ce o lună rotundă va pune pe fugă ziua, scoborând peste noi întunericul nebulos cu miros vag de praf și tămâie.

Un oraș într-un carusel (7)

 

Malmö, iunie 2011.

Bird's Eye View over... Macau

Primul lucru care îți sare în ochi după ce ai urcat în Macau Tower este avertismentul afișat pe unul dintre geamurile platformei de observație inferioare: "Caution. Falling people". Cele trei cuvinte, scrise cu majuscule pe fundal galben pentru a-ți capta atenția, îți smulg un surâs și te înfioară deopotrivă pentru că bănuiești, dacă nu cumva știai de la bun început, ce se petrece la etajul superior. Odată ajuns acolo bănuiala ți se confirmă și cu puțin noroc vei urmări în direct rânduri-rânduri de turiști și localnici care se aruncă în cap de pe platforma de bungee cu care macanezii se fălesc în continuare că ar fi situată la cea mai mare înălțime din lume, fapt consemnat la vremea lui în Cartea Recordurilor Guiness, deși o simplă căutare pe Google arată că lucrurile s-au mai schimbat între timp. E drept că nu-i puțin lucru să te arunci în gol nici de la 233 m, asta dacă nu cumva te mulțumești totuși "doar" cu o plimbare în aer liber în jurul turnului pe partea exterioară, neprevăzută cu balustradă, a platformei de observație superioare (skywalk) sau cu o săritură de la înălțime ceva mai potolită decât un bungee jump (skyjump), acestea fiind o parte dintre atracțiile cu care Macau Tower își întâmpină vizitatorii.

Turnul măsoară 338 m de la bază și până la cel mai înalt punct, a fost inspirat de Sky Tower-ul din Auckland și cuprinde aceeași paletă de facilități cu care te întâlnești în turnurile similare de pretutindeni: lift panoramic, cafenele, magazine, un restaurant pe platformă rotativă și un spațiu mai mult decât încăpător pentru conferințe și petreceri private. 

Și deși nu vă pot spune cu certitudine dacă o cădere liberă de 6 secunde mi-ar fi întipărit mai bine în minte detaliile peisajului macanez, un melanj fermecător de zgârie-nori, insulițe de verdeață, cazinouri opulente și întinderi întunecate de apă întretăiate de șosele largi și poduri pitorești, ceea ce știu sigur e că nu veți regreta nicio secundă decizia de a fi urcat într-unul dintre cele mai spectaculoase turnuri din lume!

Travel News - Ce se mai întâmplă prin lume (III)

Nu fac parte dintre cei pe care o producție hollywoodiană, fie ea și una reușită, îi trimite pe coclauri cât ai clipi, nerăbdători să vadă cu propriii ochi o anumită destinație prezentată, de prea multe ori, în chip idilic și cu omisiunea unor informații care i-ar pune, poate, mai degrabă pe gânduri decât pe drum. Am realizat de ceva vreme, intuitiv și apoi empiric, că realitatea unor astfel de filme este adesea cosmetizată până la a crea o imagine falsă asupra destinației respective. Nu pic pe spate dorindu-mi să experimentez măcar o dată pe pielea proprie destinul fabulos (?) al unor cuconițe exaltate și/sau sărace cu duhul care părăsesc lumea civilizată pentru a trăi în cocioabe mizere alături de alesul "inimii" ori care pleacă în lume ca să se regăsească în mult trâmbițatele destinații "spirituale". Vreau să sper că n-o să am niciodată nevoie să mă "regăsesc" (clișeic) într-un asemenea mod sau, dacă una ca asta va fi de neevitat, să o pot face totuși fără astfel de artificii sau cârje mentale, fără să fug de ceva și într-un mod mai simplu, de pildă ajutând acolo unde este nevoie de ajutor. Nu în ultimul rând, am în minte, încă dinainte de a fi bănuit măcar că voi putea să călătoresc atât cât am făcut-o în ultima vreme, cele câteva (mint, nu sunt doar câteva) destinații pe care țin morțiș să le văd, iar inspirația mi-am extras-o până acum și prefer să o extrag în continuare din cărți și documentare mai degrabă decât din filme artistice. Sigur, am la activ și două-trei excepții, însă în principiu un film trebuie să fie cu adevărat remarcabil ca să mă convingă să îi plec pe urme.

Drăgăstoase din lumea largă

Fără altă legătură cu alde Valentin ori Dragobete decât aceea că pozele reprezintă o adunătură de inimi și - în treacăt fie zis - câte inimi, atâtea povești, iată cum au găsit de cuviință diferite locuri din lume să-și arate, după puteri, imaginație și gust (cu rezultate extrem de inspirate sau, dimpotrivă, din cale afară de kitschoase pe alocuri) dragostea față de localnici și călători, dintre care printre ultimii am avut și eu norocul a mă număra. Pe locurile trei, doi și întâi se situează, în ordine, elefănțelul cu a cărui trompă am dat mâna în Kenya, trandafirul primit pe furiș de soțul meu de la ospătar, odată cu nota de plată, spre a-mi fi oferit înainte de părăsirea unui neuitat restaurant din Lisabona și prăjiturile-surpriză cu care cel mai frumos resort din Maldive și-a luat la revedere de la noi, asigurându-se astfel că despărțirea nu va fi de lungă durată.

Sigur, cu toții iubiți călătoriile, dar v-ați întrebat oare vreodată dacă și ele vă iubesc pe voi? :) 

Florența

Boeing 787 Dreamliner - viitorul e promițător

Ianuarie 2013. După o zi plină petrecută în Dubai așteptăm cu nerăbdare zborul de întoarcere. Dubaiul ne-a dezamăgit, e drept, însă motivul nerăbdării noastre este altul. În ciuda faptului că aeronava cu care am plecat dis-de-dimineață la Dubai a fost, contrar așteptărilor, un Boeing 777, încă sperăm să urcăm, măcar la întors, la bordul noului și atât de lăudatului Dreamliner Qatar Airways. Speranțele ne sunt umbrite întrucâtva de frecventele incidente - majoritatea constând în scurgeri de combustibil și incendii electrice - care ne-au tot ajuns la urechi în ultima vreme de prin diverse colțuri ale lumii, incidente care au determinat compania Qatar Airways să mențină la sol Dreamliner-ele recent achiziționate până la remedierea defectelor de fabricație. Dar iată că avem noroc, avionul tras la burduf este chiar un Boeing 787 și, arborând câte un zâmbet care îl întrece în strălucire chiar și pe cel îndelung exersat al stewardeselor, pășim impacienți la bord.

Un oraș într-un carusel (6)

Doha, noiembrie 2012.

50 de idei (din experiența proprie) pentru un an de pomină (I)

Lista de mai jos nu este una exhaustivă. Nu este singura posibilă, este puțin probabilă și, pentru numele lui Dumnezeu, nu este "inspirațională". Nu are caracter de bucket list, nu ține morțiș să fie bifată, pe bucăți ori în întregime, și are drept unic deadline pe acela hărăzit fiecăruia dintre noi într-o bună zi. O sumă infimă de trări și clipe care-și ajunge sieși și nu simte nevoia de aplauze ori aprobări. Dar dacă o citești cu atenție și încredere că este genuină și nu plătește tribut nimănui în afară de propria-mi conștiință, s-ar putea să descoperi printre rânduri câteva impulsuri înăbușite ale propriei inimi și mult mai multe prilejuri de fericire, pentru anul acesta sau oricare dintre anii ce vor veni...

1. Lasă-te azvârlit de colo-colo între coamele dunelor la o partidă de dune bashing în deșert.

2. Mergi la carnavalul de la Veneția. Spună oricine ce-ar spune, nimeni nu va putea hotărî mai bine decât tine dacă a meritat sau nu.

3. Vizitează o moschee. Ai grijă doar să iei cu tine un șal pentru a-ți acoperi părul și umerii și o pereche de ciorapi pentru a nu păși cu picioarele goale pe covorul călcat în picioare de mult prea multe alte picioare goale.