Și-am să mă întorc în Oman

Într-una din zilele astea am să mă întorc, cu gândul, în Oman. Ajunsă acolo, am să trag iar la primul hotel mai acătării cu vedere la asfințit și o micuță terasă pe care îmi voi pune zadarnic la uscat hainele cu care voi fi înotat peste zi în apele turcoaz și pustii ale canioanelor omaneze, știind, de astă dată, că umiditatea nu le va lăsa să se zvânte pe de-a-ntregul nici după vreo trei răgazuri nocturne. Sub soarele arzător de august, pironit într-un colț al cerului perfect senin, am să pornesc iar la drum, flancată de munți cenușii, clădiri pitice și plantații nesfârșite de palmieri, până ce o lună rotundă va pune pe fugă ziua, scoborând peste noi întunericul nebulos cu miros vag de praf și tămâie.

Și-am să cutreier așezări micuțe și vaste canioane, întinderi pietroase și plaje solitare, piețe aglomerate și moschei impozante, forturi și cetăți vechi de secole, și-am să urc în turnuri și-am să cobor în văi, și-am să mă înfior încă o dată la vederea abisului colosal care se cască în inima Muntelui Soarelui - Jabal Shams - pe buza căruia, neașteptat și inoportun, mașina se va opri abrupt cu un cauciuc dezumflat. Și din nou doi copii tuciurii se vor întrupa din neant pentru a ne da o mână de ajutor, degajați și săritori ca mai toți omanezii întâlniți în cale. Și-am să surâd înghețat la cameră în timp ce mă voi da înapoi un pas, și-ncă unul, tremurând la gândul că unul singur în plus m-ar putea șterge de-a pururi de pe fața pământului. Și-am să bat în lung și-n lat străduțe pietruite mărginite de prăvălii pe ale căror rafturi licăresc rugător ispite de aur și argint, hangere migălos lucrate menite a atârna la cingători scumpe, brodate cu fir de mătase, casete bogat ornamentate din lemn de santal și fildeș și lămpi fermecate împodobite cu pietre prețioase, printre coșurile dând pe dinafară de fructe pârguite ale negustorilor ambulanți și colonii de ulcele de lut în atotstăpânitoarea culoare a deșertului. Și n-am să pierd prilejul de a trage iar, stângaci, cu urechea la ce-și spun, surâzând larg, trei uncheși cu turbane albe și bărbi lungi, colilii, mai bătrâni decât însuși timpul. 

Și-am să merg, ca întotdeauna, fără să știu ce caut, și-am să poposesc când voi fi găsit. În liniștea unei după-amieze fierbinți din mijlocul unui souq vitregit de forfotă, am să mă așez iar pe o băncuță de piatră, sub un umbrar nisipiu cu arcade înalte, și-am să-mi îngrop fața între cele două jumătăți rubinii ale unei rodii gigantice. Și-am să mă înfrupt cu poftă, uitând de loc și vreme, strivind între dinți bob cu bob, gând cu gând, dor cu dor, extrăgând din sucul cu gust dulce-astringent esența tare a clipei, în timp ce aburii străvezii și încinși ai văzduhului vor purta tot mai departe cântul tânguitor al muezinului.