Un bilet, doar dus...

Lucrurile nu sunt cu nimic mai ușoare dacă ai mai trecut o dată prin asta. Dimpotrivă. Ce pot spune cu certitudine este că, pe lângă toate fărâmele de suflet lăsate care pe unde cu ocazia prea deselor călătorii, o părticică semnificativă va rămâne întotdeauna acasă. Acasă aici și acasă acolo. 

Fără să vrem, ne subestimăm adesea capacitatea propriului suflet, crezând că suntem datori, în virtutea unei obligații dobândite, poate, prin naștere, să ne atașăm numai de acasă în accepțiunea cea mai simplistă a termenului. Loc de baștină, grai comun, părinți, frați, prieteni. De parcă acasă ar fi doar un loc, unul singur pe lume, și noi indisolubil legați de el. Dacă am învățat ceva în ultima vreme, am învățat că acasă este departe de a fi doar locul primului cămin, acela în care ai văzut lumina zilei, ai copilărit și ai crescut sub atenta oblăduire a celor dragi. Este deopotrivă locul care te-a adoptat, ți-a hrănit dorințele și așteptările, în care te-ai simțit, iar și iar, fericită. În care privilegiul de a te bucura de soare în fiecare zi a devenit, în timp, o dulce obișnuință. Locul care a oferit adăpost temporar dragostei pe care o porți celui de lângă tine și dragostei pe care, la rândul lui, ți-o poartă. Așa încât de ceva vreme mă simt acasă mai peste tot. Îmi port casa în suflet și o iau cu mine oriunde mă duc. Poate că asta nu mă face mai puțin vulnerabilă, mai puțin melancolică, mai puțin susceptibilă de accese de dor nebun după nenumăratele locuri și chipuri cu care mi s-a intersectat, de-a lungul timpului, drumul. Poate că-mi risipesc sufletul în prea multe direcții. Poate că prea mulți de acasă înseamnă, de fapt, niciunul. Până una-alta mi-e bine. Și apoi, de ce să ne cramponăm de cuvinte, nu e oare acasă acum, aici, pentru noi toți, sub același cer?

Am în buzunar un bilet de avion, doar dus. Iau cu mine o puzderie de amintiri, imagini, emoții, o măsură zdravănă de încredere și un dram de noroc. Și plec... acasă. Sperând ca peste o vreme să-mi fie la fel de dor de acest nou acasă cum îmi este, acum, de țărișoara mea adoptivă din deșert.