Un oraș într-un carusel (9)

Florența, iulie 2009.

De la București la Lisabona cu mașina: 4615 kilometri de peisaje pitorești din Europa

Dacă ești un obișnuit al aeroporturilor, 4615 kilometri cu mașina nu-s chiar de ici, de colo. Mai ales când ai la dispoziție o perioadă limitată de timp iar ispitele de pe traseu sunt atât de multe încât riști să depășești cu mult planul inițial, și așa făcut, desfăcut și refăcut de câteva zeci de ori.

Totul e bine când se sfârșește cu bine și deși cele 11 țări pe care le inclusesem în mult așteptatul tur european s-au transformat peste noapte, pe motiv de ploi și inundații serioase, în "doar" 9, acesta s-a dovedit a fi fost singurul neajuns al călătoriei, și nici măcar el unul demn de luat în seamă de vreme ce și așa zilele au fost neîncăpătoare pentru toate câte ni le propusesem și s-au mai ivit pe parcurs. N-am avut parte de incidente, cazările pe care ni le-am rezervat singuri în pripă pe internet au fost mai mult decât mulțumitoare, nu ne-a oprit deloc poliția, nu ne-a ridicat nimeni mașina (nici n-ar fi avut de ce, am avut grijă să parcăm regulamentar în absolut toate locurile), n-am avut parte de fenomene meteo neplăcute (trei stropi de ploaie la Belgrad nici măcar nu se pun la socoteală, firește), drumul pe autostrăzi a fost o plăcere în ciuda taxelor destul de ridicate pe porțiunile mai lungi, ce să mai, în afară de hârtoapele din România (codașii Europei am rămas, zău așa!) și o mică păcăleală turistică la spanioli n-am prea avut motive să scrâșnim din dinți a frustrare ori necaz.

Travel News - Ce se mai întâmplă prin lume (V)

Uff, parcă mai ieri vă dădeam câteva idei din experiența proprie pentru un 2013 de pomină și uite că am ajuns aproape la jumătatea anului și nu știu, zău, cum de a trecut iar timpul ăsta atât de repede și încă n-am apucat să văd nici o zecime din tot ce mi-am promis că am să văd cu ochii mei odată și odată.

Cum ar fi, de pildă, cele mai frumoase o sută de plaje ale lumii. Sigur, parcă mă consolează întrucâtva faptul că am reușit măcar să o văd pe cea de pe locul întâi și încă vreo câteva pe deasupra, dar ce ne facem cu restul de 90?!?

Sau să zicem... Peru. Mai ales că știu deja ce n-am voie să ratez odată ajunsă acolo.

De Antarctica nici nu mai vorbesc. Șansele sunt minime, dar înghit în sec și tot sper și iar sper într-o minune.

N-am să înțeleg în veci nebunia cu Bangkok-ul. Nu-i pe lista mea de priorități, nu m-a atras niciodată și mă lipsesc de el cu dragă inimă în favoarea uneia dintre destinațiile enumerate anterior. (De preferință Antarctica, mă aude cineva acolo sus?)