2014 - De la un capăt al lumii la celălalt și înapoi "acasă" (II)

Lăsând la o parte cifrele cărora nu le revine, din punctul meu de vedere, decât un rol pur statistic care să mă ajute să-mi amintesc una-alta peste ani, trebuie să recunosc că 2014 a fost un an cât se poate de darnic, prilejuindu-mi o serie deloc neînsemnată de experiențe și întâlniri. În ianuarie am simțit pe limbă și în nări aroma celei mai scumpe cafele din lume, și nu oriunde, ci la celălalt capăt al lumii, în Taiwan, unde m-am plimbat de una singură o săptămână întreagă, spre uimirea majorității taiwanezilor cu care am interacționat. Februarie mă găsea în fine la unul dintre cele mai vânate festivaluri de pe Coasta de Azur, Fete du Citron; de bună seamă că tema din 2014 (20.000 de leghe sub mări) fusese gândită special pentru mine, altminteri nu-mi explic o atare nimereală după ani și ani în care n-am reușit să ajung. În martie dădeam nasul cu primăvara în București și apoi în Londra cea veșnic însorită, pentru ca aprilie să mă prindă, cu a sa revărsare de flori, spectacole de flamenco și procesiuni religioase de Paște în... Andaluzia. În mai am făcut cunoștință cu o altfel de Africa în țara de baștină a Cesariei Evora, apoi, abia întorși, am pornit-o cu mașina prin Europa într-o aventură de călătorie pe care m-aș mira să o uităm prea curând. Iunie a fost și vesel, și înlăcrimat, căci ne va rămâne de-a pururi în memorie drept luna în care am spus adio Portugaliei, nu înainte de a da o ultimă fugă în Madeira și Porto Santo, ocazie cu care ne-am cazat în cel mai dătător de fiori pe șira spinării loc din lume (vin ele și detaliile, parol!). În iulie ne împachetam frumos viețile în aceleași valize vechi și ne întorceam în... viitor, unde băgam spaima în cămilele emirateze și de pretutindeni, deși nu făcusem nimic mai mult decât să le invităm la noi la masă...bine, fie, pe masă, mai degrabă, dar cine și de ce mă rog și-ar mai bate capul cu o biată prepoziție în ziua de azi?! It's high time we had a high tea, ne-am spus în august și ne-am cocoțat tocmai la etajul douăzeci și șapte al faimosului Burj Al Arab. În septembrie am încălecat pe o aripă de muson și ne-am dus să vedem Omanul așa cum nu-l vede oricine. Octombrie a fost luna recordurilor, dar și a premierelor: primele zboruri cu cel mai mare avion comercial din lume, călătorii pe 4 continente, primele încercări de schi nautic, înot cu delfinii - prima dată în mediul lor natural - întâlniri față în față cu dugongi, oposumi și ornitorinci, și cele mai lungi zboruri de când călătoresc. În noiembrie am numărat încântați nu doar puzderia de decorațiuni de Crăciun malteze, ci și gradele din termometru, care ne-au înlesnit în mod neașteptat o baie și snorkelling în Laguna Albastră. Decembrie ne-a găsit în Sri Lanka, nu de alta, dar ținea morțiș să mă pună la curent cu câți ani am mai împlinit.

Iată așadar cum mi-am petrecut a doua jumătate a lui 2014...

2014 - De la un capăt al lumii la celălalt și înapoi "acasă" (I)

Stai să vezi că până la urmă 2014 nici n-a fost un an atât de rău, măcar în ceea ce privește călătoriile. În fond și la urma urmei nu doar că am ajuns în 22 de țări anul acesta, dintre care 10 noi, dar am și pășit în fine pe al cincilea continent (Australia), am zburat într-o lună cât alții într-o viață (46.549 km, adică puțin mai mult decât înconjurul pământului pe la Ecuator), ba mai mult, mi-am luat a treia oară bocceluțele și m-am mutat înapoi "acasă" în Golf, adică - de astă dată - în Dubai. Mai mult decât atât, 2014 a fost cu siguranță anul insulelor și plajelor, de vreme ce s-a nimerit să ajungem în nu mai puțin de 12 insule, chiar 13 dacă ar fi să punem la socoteală și Australia. Acum că veni vorba realizez că a fost și anul cu cele mai însorite destinații, anul în care n-am prea ajuns la frig și zăpadă. Deși - cel puțin în cea de-a doua jumătate a lui 2014 - aș pune asta mai degrabă pe seama faptului că nu am apucat încă să îmi aduc hainele groase din România... Anul în care m-am învârtit între 4 continente, m-am împărțit între 2 țări, ambele din categoria (din ce în ce mai largă) "acasă" (Portugalia și E.A.U.), am urcat în 3 dintre cele mai înalte clădiri din lume, am văzut peste 75 de filme (majoritatea pe avion), am înnoptat în cel puțin 25 de hoteluri și am experimentat cele mai lungi zboruri de până acum (Paris-Taiwan și Dubai-Sydney - între 13 și 15 ore per tronson). Iar aventura anului trecut (4.615 km cu mașina de la București la Lisabona) nu putea fi întrecută în peisaje și emoții decât de călătoria inversă, cu mașina și vaporul, întreprinsă pe un alt traseu spectaculos în același an 2014, aflat acum pe ultima sută de metri.

Pe unde m-am plimbat în prima jumătate a lui 2014? Să recapitulăm.

Top fulger - 11 atracții de nota 10 în Sri Lanka

În ziua în care am hotărât că-mi voi petrece ziua de naștere în Sri Lanka băusem puțin cam mult. CEAI. Dependentă cum sunt de licoarea-poțiune, m-am și trezit imaginându-mi cum ar fi să zburd nestingherită printre plantații nesfârșite de frunzulițe lucioase, compunând și recompunând în gând aromele viitoare, să asist, poate chiar să particip la strădania migăloasă a culegătorilor de ceai, să-mi întregesc colecția de recipiente cu conținut neprețuit, dintre care pe cele mai multe am fost nevoită să le abandonez temporar în București în procesul celei mai recente mutări, pentru ca apoi să pot înnopta ostenită într-o ceșcuță de ceai precum sora mea mai mică pe post de nimfă delicată cu nume vegetal în ecranizarea unei cărți faimoase de Lewis Carroll. Și chiar dacă în Sri Lanka la începuturi ceaiul a fost adus tot din China, Ceylonul este indiscutabil destinația supremă pentru consumatorii și iubitorii de ceai. M-am întors încântată, cu valiza - se înțelege - burdușită de frunzulițe frumos împachetate și cât se poate de intrigată de faptul că habar nu aveam de existența ceaiului-șampanie, ale cărui virtuți zice-se că le întrec cu mult pe cele ale ceaiului alb cel atât de rar (și cu preț pe măsură).

Plantație de ceai

Frunze de ceai

În fabrică

Drept e că atuurile Sri Lankăi nu se limitează la ceai, așa încât vă poftesc să luați aminte la celelalte (măcar) zece atracții pe care vă sfătuiesc să le învredniciți cu prezența voastră.

Cărți de călătorie care te fac mai deștept

Pamplona, Spania

Într-o vreme în care numai cine nu vrea nu publică o carte, simt tot mai acut nevoia de cărți adevărate care să mă stimuleze și să mă îmbogățească intelectual. Cea mai la îndemână soluție este, desigur, să recurg la clasici. Slavă Domnului că nu puțini dintre marii scriitori ai planetei au scris într-un fel sau altul și despre călătorii iar unii dintre ei erau chiar aventurieri notorii, așa încât am mereu de unde alege: Hemingway, Exupery, Robert Louis Stevenson, Kipling, Mark Twain, Jerome K. Jerome, Jack London, Melville, Dickens - și nu doar ei - au fost călători avizi ale căror experiențe de călătorie se regăsesc, sub forma ficțiunii împletite cu realitatea, într-o sumedenie de romane, cărți și jurnale de călătorie, reportaje și eseuri, iar Jules Verne, Steinbeck și D.H. Lawrence n-au fost nici ei străini de astfel de preocupări în anumite perioade ale vieții, preocupări pe care din fericire au avut grijă să le fixeze la rândul lor în scris. Nemaipunându-i la socoteală pe cei mai mari exploratori ai tuturor timpurilor – de la Marco Polo și Ibn Battuta până la Darwin, Nansen și Shackleton și, ceva mai încoace, Charles Lindbergh, Wilfried Thesiger și Thor Heyerdahl – ale căror aventuri așternute pe hârtie constituie substanța primară din care s-au înfiripat aspirațiile de călătorie ale tuturor generațiilor următoare.

Din când în când cedez ispitei și dau crezare unei recenzii, recomandări sau propriei intuiții. Cu puține și regretabile excepții, cărțile pe care mi le aleg cu grijă de prin aeroporturi ori micuțe librării care mi se furișează pe urme pe oriunde trec până ce, într-un moment prielnic, își iau tomurile în dinți și mi se proptesc în două vitrine în cale, sunt purtătoare ale unor informații și aprecieri atât de prețioase încât simt nevoia să mi le notez. Capitol la care se încadrează de altfel mai mult de jumătate din lista următoare. Cealaltă jumătate, departe de a se apropia la fel de mult de idealul meu de scriitură de călătorie – o combinație de talent literar, umor fin, autoironie bine dozată, bună cunoaștere a subiectului, simț estetic și bun simț, melanj la care autorul ar face bine să-și adauge amprenta personală - are totuși marele merit de a întruni măcar cele trei criterii legate de cunoașterea subiectului, simțul estetic și bunul simț.

Un oraș într-un carusel (21)

Brighton, martie 2013.

10 clișee de-ale bloggerilor de care ne-am săturat până peste cap

La fel ca în lumea reală, în lumea virtuală bunul simț, simțul ridicolului și măsura sunt virtuți aflate pe cale de dispariție. Pe internet e ca la piață, iar blogosfera nu face nici ea excepție. Numai cine nu vrea nu are blog, numai cine nu vrea nu dă sfaturi - chipurile - avizate despre câte-n lună și-n stele, numai cine nu știe că aplicarea  unui sărut apăsat pe dosul potrivit este secretul oricărei afaceri de succes nu reușește să se impună, să acceadă gratis la bucate alese și desigur să adune comentarii și like-uri, căci acestea sunt, nu-i așa?, nestematele cele mai de preț ale zilelor noastre, cele care măsoară atât valoarea, cât și competența în aproape orice domeniu. Ce mai contează că în spatele majorității blogurilor și site-urilor se află personaje cu care - pe stradă, altfel spus în viața reală, de te-ai întâlni întâmplător - nici că ai vrea să ai de-a face vreodată? Alcătuiesc majoritatea și - ca orice majoritate - au cu atât mai multă dreptate cu cât răcnesc mai tare la unison. Te cheamă să-ți arate lumea altfel, te îndeamnă să ai curaj să îți părăsești zona de confort, îți povestesc a mia oară despre Paris, orașul iubirii, te învață ei cum să călătorești aproape gratis, îți explică cum nu e, domnule, nicio deosebire între călătoriile cu copii și cele fără, identifică paradisul în cel puțin zece-douăzeci de locuri din lume (cam toate cele pe care le-au văzut, adică) și îți relatează cu lux de amănunte vaporoase cum au plecat ei în te miri ce călătorii de autocunoaștere, de unde s-au întors mult mai bogați spiritual, mai buni, mai înțelepți, mai diafani, mai roz și mai puși pe fapte care mai de care mai generoase față de semenii lor mai oropsiți. Asta până ce îi calci pe coadă, moment în care își pun mâinile în șold și dau uitării bunele intenții, că doar nici bunătatea asta nu e atotcuprinzătoare și doar nu aveai impresia că meriți să fii tratat cu bunăvoință și altruism dacă nu ești măcar orfan, ciung sau fără o lețcaie? Dar hai să le luăm pe rând pe ele, cele mai nesuferite dintre clișee.

Octombrie 2014 - 4 continente într-o singură lună

Am fost și sunt extrem de recunoscătoare pentru fabuloasa lună februarie a anului 2012. Chiar și atunci, pe când rememoram în scris experiențele mai mult decât generosului făurar, mi-am dorit însă ca aceea să nu fi fost luna-record a vieții mele călătoare și m-am temut, în sinea mea, că prea curând nu se va găsi o alta care să o egaleze, darămite să o mai și întreacă. Nicio clipă n-am bănuit că octombrie, acest octombrie care nici măcar nu s-a terminat, avea să-mi hărăzească patru călătorii incredibile pe tot atâtea continente, și încă nu oricum, ci aducând cu sine, în premieră, oportunitatea zborului cu cel mai mare avion de pasageri din lume - Airbus-ul A380. Și deși n-a fost cu putință să mă bucur de ele pe de-a-ntregul, cu entuziasmul cu care v-am obișnuit, nu pot nega totuși că am avut parte de o lună remarcabilă, ticsită de peisaje, emoții și aventuri la care alții pesemne nici să viseze nu îndrăznesc.

Surprinzătorul Oman în 15 imagini de neuitat

E greu să faci ierarhii în materie de destinații, din multe și variate motive. Un criteriu pe care eu una îl aplic cu succes de fiecare dată este acela al măsurii în care o destinație sau alta reușește să mă mai surprindă la fața locului în pofida serioasei documentări prealabile sau a vizitelor repetate. Cu atât mai mult cu cât departajarea, în cazul meu, nu privește neapărat aspectele pozitive ori negative care mă determină să recomand, sau dimpotrivă, să nu recomand anumite destinații, ci mai degrabă clasificarea unora dintre cele mai atractive ca fiind net superioare altora. 

Un oraș într-un carusel (20)

Luxemburg, decembrie 2013.

Bird's Eye View over... Taipei

O zărești de departe și îți lași pașii să te poarte fără întârziere înspre ea, ca de atâtea alte ori înspre multele ispite ale lumii. O clădire lungă, subțiratică și mlădie precum tulpina de bambus căreia a fost proiectată să-i semene ca aspect și atribute. Până nu demult cea mai înaltă clădire din lume, Taipei 101 își afișează și astăzi, cu aceeași mândrie, statura impozantă în mijlocul peisajului urban taiwanez, nepăsătoare la gloria mai recentă a uzurpatoarei sale de câțiva ani încoace, Burj Khalifa, căreia i s-a alăturat, pe locul doi, Royal Clock Tower Hotel din Mecca. 

Afternoon tea la Burj Al Arab

La Burj Al Arab, orice ceai începe cu un telefon. O voce suavă îți răspunde, indicându-ți cele două opțiuni: orele 13 sau 13.30. Bine, bine, dar cum rămâne cu ceaiul de la ora 5? întrebi, mai mult retoric. În mod normal ar mai fi disponibile și orele 16 și 16.30, se scuză vocea, însă de pe-o zi pe alta slabe șanse să prindeți loc. Chiar nu se poate un pic mai târziu? Ne pare rău. Confirmi pentru 13.30 și te gândești înciudată că mai lesne ar fi, poate, să muți asfințitul cu câteva ore mai devreme decât să îndupleci un angajat de la Burj Al Arab. De eludat reguli nici nu se pune problema. Pentru rezervare e nevoie de card bancar, accesul în hotel se face în baza unui cod personalizat pe care vocea de la telefon te sfătuiește să-l păstrezi cu sfințenie, iar dress code-ul este smart casual. Adică fără blugi, haine de plajă ori, ferească Allah, costume de baie. Și să nu-ți treacă prin cap să nu apari sau să anulezi rezervarea. Decât dacă n-ai ce face cu banii, poate, sau în cazul de față cu o jumătate din ei.

Un oraș într-un carusel (19)

Granada, aprilie 2014.

Stai la... Kempinski Seychelles Resort și sari din pat direct pe plajă!

Cândva în viața asta s-ar putea să deschizi ochii pe una dintre insulele acelea mirifice rezervate în principiu bogaților planetei, nicidecum bieților muritori de rând printre care, ca și tine, mă număr. În ziua în care se va întâmpla minunea, m-aș bucura să știu că ai ales și tu un hotel care, dincolo de aspect, facilități și servicii, să constituie micul tău refugiu tihnit la care să te întorci cu drag din timp în timp, fie și numai cu ochii minții. Din fericire, ai ghicit, am nu doar gânduri bune pentru tine, ci și o propunere concretă: Kempinski Seychelles Resort, hotelul de cinci stele aflat chiar pe Mahé, cea mai mare dintre insulele seychelleze.

Amplasat ideal pe coasta de sud-vest a insulei Mahé, lângă faimoasa Baie Lazare și la o distanță de doar 30 minute cu mașina de Aeroportul Internațional Seychelles, hotelul are niscaiva atuuri mai presus de interiorul luxos al camerelor, întregit de balcoane și terase private confortabile cu vedere la dealuri, piscină și ocean. Primele impresii, culese în zbor din goana micuțului buggy cu care un angajat al hotelului te va transporta până în fața recepției, nu cumva să obosești folosindu-ți propriile picioare, își vor găsi confirmare îndată ce vei păși afară din camera proaspăt luată în primire: hotelul este situat în plină pădure tropicală! Înconjurat adică, așa cum îi șade bine oricărui refugiu respectabil, de stânci golașe, brun-roșcate, ochiuri de apă cotropite de nuferi și lintiță și o bogăție de vegetație din mijlocul căreia se detașează trunchiurile înalte ale palmierilor înfipți în pământ ca niște pămătufuri numai bune de curățat cu ele cei câțiva nori răzleți în spatele cărora soarele își are și el, refugiul său.

Bird's Eye View over... Dubai

Între două avioane, în mod planificat sau spontan, cu bucurie sau cu reticență, s-a nimerit să poposesc de nenumărate ori în Dubai. De tot atâtea ori m-am împotrivit din răsputeri impulsului de a plăti prețul - nu tocmai mic nici în condiții normale, usturător în lipsa unei rezervări timpurii - ascensiunii în cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa. Mult zgomot pentru nimic, îmi spuneam mereu în sinea mea, refuzând să-mi aduc la rândul meu contribuția la situația materială și așa suficient de prosperă a locuitorilor Golfului. Înainte de toate călătorul este însă și el tot om, iar omul - după cum se știe - este supus slăbiciunilor de tot felul. Una dintre slăbiciunile mele sunt desigur turnurile: turnuri de televiziune, zgârie-nori, clopotnițe, platforme de observație cocoțate în vârf de munte și în general cam toate structurile pe care mintea umană le asociază cu promisiunea unei priveliști de zile mari. Și cum la început de 2014 mă aflasem deja, în mod nesperat, în două dintre cele mai înalte astfel de clădiri din lume, în Londra și Taipei, vă imaginați că nu mi-ar fi stat bine să o ratez taman pe cea mai cea. 

Un oraș într-un carusel (18)

Antibes, iunie 2013.

Înapoi în viitor

Acum câteva luni, la ușa micuțului nostru apartament închiriat din Lisabona a bătut, din nou, Aventura. Am recunoscut-o numaidecât și ne-am grăbit să îi deschidem, nerăbdători să aflăm ce i-o mai fi trecut iar prin căpșorul rotund cu zulufi roșcovani. A zâmbit îndelung, zâmbet așezat și blajin de om bătrân care a văzut multe, ne-a făcut cu ochiul și a întrebat doar atât: - Mai stați? Știa prea bine năzdrăvana că suntem mușterii vechi, pesemne ghicise deja că nu aveam să-i putem rezista nici de astă dată.

Cu inima pe cât de grea pe atât de plină de amintiri frumoase, am spus adio străduțelor abrupte și pietruite care abia ne învățaseră urmele pașilor, ne-am luat rămas bun de la ocean și cerul atât de albastru și am trimis o sărutare fugară proaspăt înfloriților jacaranda, care ne-au răspuns slobozind o ploaie de mici minuni mov la picioarele noastre. Și duși am fost, mai repede ca florile de portocal când vine rândul fructelor, nu înainte însă de a ne îndesa a treia oară viețile în aceleași câteva valize vechi.

Travel News - Ce se mai întâmplă prin lume (IX)

Cordoba

Prea multe lucruri bune nu se întâmplă prin lume zilele astea, dacă e să ne luăm după titlurile care mai de care mai bombastice cu care dai ochii, vrei, nu vrei, cam peste tot. Dacă ești sătul de atâtea necazuri și nenorociri care apasă pe umerii și așa destul de chinuitei planete, ba mai mult, te vezi nevoit să stai locului o vreme deși, dacă ar fi după tine, ai porni iar la drum chiar astăzi, doar-doar te-oi vedea confruntat cu dileme și întrebări din cu totul alte sfere, mai ușor digerabile, poate că articolele de mai jos îți vor aduce un strop de alinare și îți vor mai îndulci un pic așteptarea. O altă soluție ar fi să te refugiezi între niscaiva coperți primitoare, promit să te ajut cu câteva titluri aici pe blog cât de repede posibil. 

Până atunci, uite câteva articole cu care merită să îți "pierzi" timpul, cu gândul la aventurile viitoare.

Top-fulger - 11 atracții de nota 10 în Madeira

Despre Madeira afli cu ușurință că se numără printre primele teritorii descoperite de portughezi, mai exact de discipolii lui Henric Navigatorul la început de secol XV, că se bucură de un peisaj de-a dreptul spectaculos și o climă relativ constantă, care-ți permite să o vizitezi în principiu în orice sezon (cu rezervele de rigoare, deloc de neglijat, despre care n-ai decât să citești printre rânduri în continuare), că are toate motivele să se mândrească cu un festival al florilor care este o încântare pentru ochi și nări, cu un vin și niscaiva mâncăruri tradiționale de pomină (diferite de cele pe care le întâlnești și în alte locuri din Portugalia, nota bene), precum și cu cel mai mare foc de artificii din lume, consfințit ca atare de Cartea Recordurilor.

Ce nu-ți spune oricine este că, în ciuda zvonurilor, iarna nu este nici pe departe cel mai bun moment pentru a o vizita, că insularii nu sunt chiar cei mai prietenoși dintre portughezi, că ai face bine să le dai încolo de agenții și să vizitezi Madeira pe cont propriu, că levadas sunt mai mult decât orice o găselniță turistică căreia nu e musai să-i dai curs, mai ales dacă le-ai mai întâlnit și prin alte colțuri de lume (de pildă Oman) și desigur că, pentru ca experiența-ți de pe insulă să fie cât mai autentică în ciuda acceselor de comercial de care n-a rămas ferită nici Madeira, recomandabil ar fi să stai nu la un hotel de 4 ori 5 stele, ci la o micuță (sau nu) quintă tradițională pe care, dacă ai și un strop de noroc și unul de inspirație, sunt șanse să nu o uiți câte zile vei avea.

Dar poate vrei să știi exact ce mi-a plăcut mie mai mult și mai mult în Madeira? Stai să vezi.

Bird's Eye View over... Edinburgh

Dacă mă întrebi pe mine, un oraș care nu dispune de cel puțin un turn, o clădire cu platformă de observație panoramică  sau orice altă modalitate care să îți înlesnească contemplarea împrejurimilor de la înălțime, smulgându-ți indispensabilele exclamații admirative care încununează orice voiaj, nu e un oraș complet. Poate îți vine greu a crede, însă am întâlnit, în frecventele mele preumblări prin lume, suficiente orașe care prezintă un atare neajuns, fie că un astfel de obiectiv lipsește cu desăvârșire din peisaj, fie că acesta există, însă se află în renovare pe termen nedeterminat ori nu se ridică, în ciuda prețului deloc modest, la înălțimea așteptărilor sau măcar la o înălțime cât de cât acceptabilă care să îți reveleze ceva mai mult din chipul orașului decât niște biete acoperișuri banale și oareșce ziduri care le susțin. Din fericire, în Edinburgh posibilitățile de a-ți satisface setea de înălțimi revelatoare sunt nenumărate. Ți-aș fi putut vorbi despre 4 dintre acestea, dacă nu m-aș fi codit în repetate rânduri să urc pe Scott Monument – închinat, desigur, lui Sir Walter Scott, despre care trag nădejde că ai mai auzit vorbindu-se - și asta nu pentru că m-aș fi socotit nepregătită să dovedesc cele aproape 300 de trepte până în vârf, nici pomeneală, ci pentru că am avut mereu (și am și acum) impresia că nu are cine știe ce potențial panoramic. Dacă m-am înșelat, rogu-te nu mă lăsa să mă zbat în continuare în bezna ignoranței, îți promit că e primul lucru pe care îl voi face la următoarea vizită.

De la Lisabona la București cu mașina: 4300 km și 3 nopți pe vapor plus soare, plaje și insule pe săturate (II)

Priveliștea de pe Monte Titano

Toate bune şi frumoase până aici, ne-am zis, măcar de-ar ține vremea cu noi și în continuare. Și a ținut. Două săptămâni întregi cu soare și vreme caldă - în condițiile în care frigul și ploile făceau prăpăd prin restul Europei - nu-s de ici, de colo, iar un nor gigantic care s-a încăpățânat să ne țină tovărășie pe vapor din Ancona și până aproape de Igoumenitsa și un pui de furtună care ne-a aținut calea în Bulgaria, revărsând trei stropi mărunți și deloc amenințători asupră-ne, nici măcar nu merită a fi pomeniți. Partea a doua a călătoriei nu s-a lăsat cu nimic mai prejos decât prima, iar frecventele popasuri s-au întrecut în momente memorabile pe care să le tot ții minte peste ani...

Un oraș într-un carusel (17)

Roma, octombrie 2012.

De la Lisabona la București cu mașina: 4300 km și 3 nopți pe vapor plus soare, plaje și insule pe săturate (I)

La revedere, Ancona!

Și-am făcut-o și pe asta. Am refăcut în sens invers călătoria din iunie 2013. Numai că de astă dată ne-am dorit să vedem altceva, așa încât am inclus și vreo câteva nopți pe vapor și oareșce ocoluri absolut necesare pentru a revedea prieteni și rude. Și ce inspirați am fost, dacă am fi parcurs exact același drum ca vara trecută, cu siguranță teribilele inundații din Europa ne-ar fi dat serios de furcă și cine știe pe unde și cât timp am fi rămas împotmoliți! Probleme n-au fost nici de astă dată, din fericire, mai puțin o încăierare (vorba vine) cu "dragii" de italieni de la Grimaldi Lines, cărora le-am plătit una, am primit alta în schimb și probabil ar trebui să le mulțumim că nu ne-au luat și la bătaie pentru că am îndrăznit să contestăm, în felul nostru, onoarea de a ne afla la bordul jerpelitului lor vas cu servicii mult sub prețurile din cale afară de piperate. Nu-i nimic, are balta pește, iar noi nu suntem oamenii care să greșim de două ori. Feriți-vă deci de ei ca de Necuratul, să nu ziceți că nu mi-am făcut datoria să vă avertizez.

Portugalia de la A la Z: Almourol

2 euro, un GPS și o zi însorită. De atâta ai nevoie pentru a-ți desfăta privirea cu imaginea fermecătoare a unui castel medieval situat pe o insulă stâncoasă din mijlocul râului Tejo, în chiar inima Portugaliei. Cu o origine  încă învăluită în mister și ziduri crenelate despre ale căror precursoare se spune că ar fi fost cucerite pe vremuri de romani și remodelate de vizigoți și mauri, castelul este unul dintre reperele istorice de bază ale Portugaliei, mărturie a Reconquistei portugheze dar și a influenței cavalerilor templieri pe aste meleaguri, făcând parte, alături de castelele Tomar, Zezere și Cardiga, din linia de fortificații cu scop defensiv ce se întindea de-a lungul râului Tejo. Se mai știe că în anul 1129, când trupele portughezilor au ajuns aici, castelul exista deja sub denumirea de Almorolan, ulterior fiind pus sub protecția Cavalerilor Templieri conduși pe atunci de Gualdim Pais, fondatorul mult mai celebrului castel Tomar. Tot ei au fost și cei care au inițiat, în 1171, lucrările de reconstrucție, castelul rămânând în mâinile lor până la pieirea Ordinului Templierilor. Abandonat și sortit paraginii, norocul i-a surâs din nou castelului Almourol abia în secolul XIX, când portughezii și-au dat seama că n-ar strica să-l renoveze, ba și să îl declare chiar monument național.

Stai la... Kurumba, cel mai vechi resort de lux din Maldive!

Și când spun "vechi", nu mă refer în niciun caz la dotări, pentru că, deși Kurumba este primul resort de lux care și-a deschis vreodată porțile vizitatorilor insulelor Maldive, facilitățile sunt ultimul răcnet iar serviciile, ca mai peste tot în resorturile de lux maldiviene, cel puțin de nota... două mii. Kurumba există încă din 1972, însă a fost refăcut complet în anul 2003. Se află pe o insulă privată de pe North Male Atoll, iar cu una dintre bărcuțele de mare viteză care brăzdează de câteva ori pe zi apele turcoaz ale insulelor nu faci mai mult de 10-15 minute de la aeroport. Lucru extrem de convenabil, dat fiind că o călătorie cu hidroavionul poate ajunge si la câteva sute de dolari de persoană, în funcție de distanța parcursă, și de regulă nu este inclusă în prețul (și așa suficient de usturător!) al sejurului. Și deși nici plimbarea cu speedboat-ul nu îți este oferită gratis, diferențele sunt, totuși, semnificative.

Un oraș într-un carusel (16)

Toulouse, februarie 2007.

Taiwan - lost in translation?

Când am ales sa merg în Taiwan am știut din capul locului că va trebui să mă descurc de una singură. Când însă alternativa la a pleca cu riscul de a te rătăci pe coclauri e să nu pleci deloc, decizia vine de la sine. Așa că am pus panica în cui și mi-am spus că orice ar fi n-am de gând să stau acasă.

Palpitațiile au început cu adevărat abia după ce m-am apucat să mă documentez. Căci da, mare lucru nu știam despre Taiwan înainte de a pleca și nici că-mi trecuse prin cap vreodată că am să călătoresc într-o bună zi taman acolo. Ce am aflat în urma documentării nu a fost deloc de natură a-mi îndepărta temerile, dimpotrivă. Majoritatea taiwanezilor nu vorbesc engleză, iar pasiunea mea pentru limbi străine s-a oprit la arabă. Bine, bine, recunosc că știu să mă prezint și să schimb două-trei vorbe în japoneză, însă taiwaneza, mandarina, chineza sau hakka, principalele limbi vorbite în Taiwan, îmi sunt complet străine și mă tem că așa vor și rămâne. În plus, Taiwanul nu este o destinație turistică dintre cele foarte căutate și nici dintre prieteni sau cunoștințe nu prea știam pe nimeni care ar fi putut să mă ajute cu vreun sfat. Adăugați la asta faptul că țărișoara asta are atâtea de arătat chiar și dincolo de Taipei încât nu ai cum să te limitezi la capitală decât dacă cine știe prin ce întâmplare ajungi acolo fără să știi de nici unele și doar pentru o zi-două, și îmi veți da dreptate că e inutil să încerci să reziști tentației. Cum însă eu aveam să petrec mai bine de o săptămână în Taiwan, mi-am lansat singură provocarea de a mă descurca nu doar în Taipei, ci și în împrejurimi, și am plusat jurându-mi că n-am să apelez la nici una dintre agențiile turistice taiwaneze care promiteau excursii comode în schimbul prețului - mult prea scump, dacă mă întrebați pe mine - al unei alergături cu sufletul la gură de la un obiectiv la celălalt!

Travel News - Ce se mai întâmplă prin lume (VIII)

Nici nu-mi dau seama când a trecut deja primul trimestru al anului. Pentru mine a fost un vârtej total, la sfârșitul lui ianuarie avusesem deja de două ori pompierii în casă (nimic grav, să zicem doar că portocalezii ăștia sunt din cale afară de săritori și grijulii), în februarie absolvisem deja cel mai lung zbor din toată "cariera" mea de călător, zbor care s-a și lăsat de altfel cu niscaiva neplăceri (de-ale călătorilor), urcasem în două dintre cele mai înalte clădiri ale lumii și revăzusem după o bună bucată de vreme vreo trei prieteni în colțuri diferite de pe glob, la mijlocului lui martie participasem deja la primul meu carnaval din Portugalia și luasem - a câta oară? - micul dejun, prânzul și cina în trei țări diferite în aceeași zi, iar de curând m-am mutat cu biroul într-o zonă minunată de pe riviera portugheză, Cascais. Partea bună este că toate astea nu sunt nici pe departe cele mai frumoase lucruri pe care le-am trăit până acum anul acesta... an care se anunță măcar la fel de interesant și de acum înainte.

Bird's Eye View over... Ljubljana

Aș putea să îți spun că Ljubljana este una dintre capitalele europene care mi-au mers la suflet din prima clipă. Aș putea să menționez într-o doară castelul medieval, clădirile baroce, podurile splendide, foișoarele și terasele pline de farmec și atmosfera tihnită a străduțelor pietruite, atât de rar întâlnită în miez de vară. Aș putea să strecor, printre rânduri, o aluzie oricât de neînsemnată la legenda argonauților pe care zice-se că se întemeiază istoria și unul dintre simbolurile de căpătâi ale orașului. Aș putea să te atrag cu promisiunea priveliștii încântătoare care te așteaptă la finele urcușului cu micuțul funicular transparent până la castel.

Un oraș într-un carusel (15)

Londra, decembrie 2013.

Maldive dincolo de clișee (II)

Cu ochii după frumoasele avioane Maldivian pe ale căror cozi vopsite inspirat în nuanțe acvatice se zbenguie delfini albăstrui, împroșcând, în saltul lor voios, stropi mari de apă care par a se dizolva pe loc în aerul încins, tremurător, al insulelor, evaporându-se aidoma granițelor plăpânde dintre real și imaginar, m-am îndurat cu greu să părăsesc calea de rulare a aeroportului. Neavând încotro - după o poză și încă una - m-am îndreptat totuși către unul dintre ghișeele de control al pașapoartelor unde, în schimbul celui mai strălucitor zâmbet de care m-am simțit în stare fără a ști cu adevărat ce mă aștepta dincolo de porțile aeroportului, mi-am primit ștampila de intrare în Maldive. În timp ce fata cu piele smeadă și ochi luminoși din spatele ghișeului îmi înapoia pașaportul, hotărâsem deja că îmi voi da toată silința să îmi placă aici. Ce nu bănuiam încă era cât de ușor avea să îmi fie...

14 destinații pentru 2014

Destul te-am lăsat să-ți revii după potopul de topuri, sugestii și articole care au răsărit precum ciupercile după ploaia de Anul Nou (da, în Lisabona a plouat de Revelion, și nu doar cu artificii)! În mod sigur la final de februarie sunt ultima care public un astfel de articol cu recomandări pentru 2014, așa încât - cu mintea-ți eliberată de toate locșoarele care ți-au fost propuse până acum - ia loc comod și lasă-te convins să vezi măcar una-două dintre destinațiile recomandate de Printre Rânduri pentru anul acesta. Te las să te documentezi de unul singur de data asta, slavă Domnului că despre majoritatea am scris chiar eu deja pe blog iar celelalte își așteaptă nerăbdătoare rândul. Iar dacă ai la rândul tău vreo sugestie pentru mine, nu mă supăr dacă lași un comentariu aici și-mi arăți o poză-două pe pagina sau profilul meu de Facebook.

Abu Dhabi - fața prea puțin cunoscută a Emiratelor

Bag mâna în foc că primul lucru care îți vine în minte când auzi vorbindu-se de Abu Dhabi este Ferrari World, cel mai mare parc de distracții acoperit din lume, a cărui atracție principală este cel mai rapid montagne-russe de pe fața pământului. Sunt sigură că internetul abundă de informații despre grandioasa moschee Sheikh Zayed, pe care tot atâtea guri îți recomandă să o vizitezi cu prioritate. Iar despre luxosul hotel Emirates Palace, dacă nu l-ai vizitat chiar tu deja, sigur îți tot împuie capul vreun prieten. Ce te faci însă dacă îți spun că că Abu Dhabi are mult mai multe de arătat decât aste trei obiective pe care le tot amintește lumea, ba mai mult, dacă îți și dau niscaiva idei despre unde ai putea să îți petreci timpul într-un mod extrem de plăcut în capitala Emiratelor? Cum ce te faci? Încaleci pe El-Zorab și p-aci ți-e drumul, că doar n-o să mă crezi pe cuvânt fără să verifici cu propriii tăi ochi. Înainte să pui zăbala în gura calului, zăbovește însă cât să iei cu tine lista de mai jos, ar fi păcat să omiți a încerca vreuna dintre propunerile mele.

Un oraș într-un carusel (14)

Moscova, mai 2012.

Bird's Eye View over... Obidos

Dintre toate câte are de arătat Portugalia, sunt unele locșoare care se detașează fără prea mare efort, cu o naturalețe și o lipsă de ostentație care te fac să le cauți iar și iar tovărășia. Un astfel de loc, pe care n-ai cum să nu îl închizi în suflet de la prima privire aruncată zidurilor medievale care se strâng ocrotitor în jurul caselor albite de vreme de pe o culme împădurită, este și Obidos, fostă așezare romană stăpânită pe rând de vizigoți, mauri și portughezi.

Travel News - Ce se mai întâmplă prin lume (VII)

Sunt un călător atipic. Nu îmi rezerv concedii cu un an înainte, nu vânez vacanțe-chilipir, nu las prețul biletelor de avion să hotărască în locul meu pe unde mai ajung de data asta și de cele mai multe ori știu când și unde plec cu puțin înainte de a mă urca în avion. Îmi aleg cu grijă companiile cu care zbor, am o colecție impresionantă de hoteluri-bijuterie vizitate și nu adun țări, ci amintiri și experiențe, drept pentru care revin iar și iar în locurile care m-au impresionat într-atât încât să mă facă să simt regulat împunsătura dureroasă a dorului. Nu călătoresc ca să moară de ciudă vecinii, nu dau doi bani pe călătorii inițiatice, discursuri inspiraționale, părăsiri închipuite ale zonei de confort și alte asemenea clișee, iar singurul meu crez în materie de călătorii e bagajul de care mă împiedic zilnic în holul casei. Mai frică decât de zbor nu mi-e decât de a sta acasă și fug pân' la capătul pământului și-napoi doar-doar oi da cât mai târziu nas în nas cu rutina. Într-un timp în care oricine face-o mărgică mititică simte nevoia de cunoaștere și recunoaștere, caut și prețuiesc mai mult ca oricând beneficiile anonimatului. Nu cred în rețete de călătorie, prefer să-mi fac propriile topuri și, pentru Dumnezeu, rămân fidelă viselor și dorințelor proprii de călătorie și de viață, că doar mi-o trăiesc pe a mea și puține lucruri îmi repugnă mai abitir decât a o copia pe a altora.

Un oraș într-un carusel (13)

Baku, octombrie 2013.

2013 - Goodbye Qatar, hello Portugal! (II)

Islanda

Un an atât de plin de aventuri și experiențe încât să nu îți fie cu putință să ți le amintești pe toate fără o mână de ajutor din partea notițelor și fotografiilor este un an care nu a trecut degeaba. Iar experiențele, orice călător știe, chiar și în forma lor ulterioară de amintiri sunt cele mai de preț bunuri ale sale. Tocmai un astfel de an a fost 2013 pentru mine și iată mai jos o mică parte din tot ce-mi voi aminti peste ani despre el...

2013 - Goodbye Qatar, hello Portugal! (I)

Aveiro, Portugalia

N-a fost cel mai bun an, n-a fost nici cel mai prost, iar de răsturnări de situație spectaculoase slavă Domnului că am avut parte din plin, deci nici plicticos n-a fost și nici de adrenalină n-am dus lipsă. În ianuarie ne-am hotărât să spunem "adio" Qatarului, primăvara ne-a adus în dar aproape 3 luni petrecute în Marea Britanie, Portocalia ne-a adoptat în mai, iunie ne-a arătat câte locuri minunate am ratat anul trecut cât am stat departe de Europa, pe august i l-am dedicat în întregime celei mai noi iubiri, Portocalia, toamna am stat tot mai mult pe drumuri iar în decembrie am văzut a treia oară aurora boreală și mi-am îndeplinit, de ziua mea, încă un mare vis în Islanda. Un bilanț de 18 țări, majoritatea revizitate, vreo 77 locșoare incredibile și (mult prea) multe poze, singurele care mă ajută să mai țin șirul călătoriilor mai mici sau mai mari cu care nici 2013 nu s-a zgârcit deloc în ceea ce ne privește. Un an în care am citit mult, am călătorit mult, am neglijat voit scrisul ca să câștig și mai mult timp pentru a acumula cunoștințe și experiențe prețioase care își vor găsi, poate, drumul către voi când va fi timpul. E limpede că n-am dreptul să mă plâng orice ar fi și nu-mi rămâne decât să sper ca 2014 să fie măcar la fel de cumsecade ca predecesorul lui. În concluzie, vă doresc ceea ce îmi doresc și mie - sănătate cu carul, un dram de noroc și călătorii de care să ne aducem aminte până la adânci batrâneți!!!