5.1.14

2013 - Goodbye Qatar, hello Portugal! (II)

Islanda
Un an atât de plin de aventuri și experiențe încât să nu îți fie cu putință să ți le amintești pe toate fără o mână de ajutor din partea notițelor și fotografiilor este un an care nu a trecut degeaba. Iar experiențele, orice călător știe, chiar și în forma lor ulterioară de amintiri sunt cele mai de preț bunuri ale sale. Tocmai un astfel de an a fost 2013 pentru mine și iată mai jos o mică parte din tot ce-mi voi aminti peste ani despre el...



1.1.14

2013 - Goodbye Qatar, hello Portugal! (I)

Aveiro, Portugalia
N-a fost cel mai bun an, n-a fost nici cel mai prost, iar de răsturnări de situație spectaculoase slavă Domnului că am avut parte din plin, deci nici plicticos n-a fost și nici de adrenalină n-am dus lipsă. În ianuarie ne-am hotărât să spunem "adio" Qatarului, primăvara ne-a adus în dar aproape 3 luni petrecute în Marea Britanie, Portocalia ne-a adoptat în mai, iunie ne-a arătat câte locuri minunate am ratat anul trecut cât am stat departe de Europa, pe august i l-am dedicat în întregime celei mai noi iubiri, Portocalia, toamna am stat tot mai mult pe drumuri iar în decembrie am văzut a treia oară aurora boreală și mi-am îndeplinit, de ziua mea, încă un mare vis în Islanda. Un bilanț de 18 țări, majoritatea revizitate, vreo 77 locșoare incredibile și (mult prea) multe poze, singurele care mă ajută să mai țin șirul călătoriilor mai mici sau mai mari cu care nici 2013 nu s-a zgârcit deloc în ceea ce ne privește. Un an în care am citit mult, am călătorit mult, am neglijat voit scrisul ca să câștig și mai mult timp pentru a acumula cunoștințe și experiențe prețioase care își vor găsi, poate, drumul către voi când va fi timpul. E limpede că n-am dreptul să mă plâng orice ar fi și nu-mi rămâne decât să sper ca 2014 să fie măcar la fel de cumsecade ca predecesorul lui. În concluzie, vă doresc ceea ce îmi doresc și mie - sănătate cu carul, un dram de noroc și călătorii de care să ne aducem aminte până la adânci batrâneți!!!


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe