Un oraș într-un carusel (18)

Antibes, iunie 2013.

Înapoi în viitor

Acum câteva luni, la ușa micuțului nostru apartament închiriat din Lisabona a bătut, din nou, Aventura. Am recunoscut-o numaidecât și ne-am grăbit să îi deschidem, nerăbdători să aflăm ce i-o mai fi trecut iar prin căpșorul rotund cu zulufi roșcovani. A zâmbit îndelung, zâmbet așezat și blajin de om bătrân care a văzut multe, ne-a făcut cu ochiul și a întrebat doar atât: - Mai stați? Știa prea bine năzdrăvana că suntem mușterii vechi, pesemne ghicise deja că nu aveam să-i putem rezista nici de astă dată.

Cu inima pe cât de grea pe atât de plină de amintiri frumoase, am spus adio străduțelor abrupte și pietruite care abia ne învățaseră urmele pașilor, ne-am luat rămas bun de la ocean și cerul atât de albastru și am trimis o sărutare fugară proaspăt înfloriților jacaranda, care ne-au răspuns slobozind o ploaie de mici minuni mov la picioarele noastre. Și duși am fost, mai repede ca florile de portocal când vine rândul fructelor, nu înainte însă de a ne îndesa a treia oară viețile în aceleași câteva valize vechi.

Travel News - Ce se mai întâmplă prin lume (IX)

Cordoba

Prea multe lucruri bune nu se întâmplă prin lume zilele astea, dacă e să ne luăm după titlurile care mai de care mai bombastice cu care dai ochii, vrei, nu vrei, cam peste tot. Dacă ești sătul de atâtea necazuri și nenorociri care apasă pe umerii și așa destul de chinuitei planete, ba mai mult, te vezi nevoit să stai locului o vreme deși, dacă ar fi după tine, ai porni iar la drum chiar astăzi, doar-doar te-oi vedea confruntat cu dileme și întrebări din cu totul alte sfere, mai ușor digerabile, poate că articolele de mai jos îți vor aduce un strop de alinare și îți vor mai îndulci un pic așteptarea. O altă soluție ar fi să te refugiezi între niscaiva coperți primitoare, promit să te ajut cu câteva titluri aici pe blog cât de repede posibil. 

Până atunci, uite câteva articole cu care merită să îți "pierzi" timpul, cu gândul la aventurile viitoare.

Top-fulger - 11 atracții de nota 10 în Madeira

Despre Madeira afli cu ușurință că se numără printre primele teritorii descoperite de portughezi, mai exact de discipolii lui Henric Navigatorul la început de secol XV, că se bucură de un peisaj de-a dreptul spectaculos și o climă relativ constantă, care-ți permite să o vizitezi în principiu în orice sezon (cu rezervele de rigoare, deloc de neglijat, despre care n-ai decât să citești printre rânduri în continuare), că are toate motivele să se mândrească cu un festival al florilor care este o încântare pentru ochi și nări, cu un vin și niscaiva mâncăruri tradiționale de pomină (diferite de cele pe care le întâlnești și în alte locuri din Portugalia, nota bene), precum și cu cel mai mare foc de artificii din lume, consfințit ca atare de Cartea Recordurilor.

Ce nu-ți spune oricine este că, în ciuda zvonurilor, iarna nu este nici pe departe cel mai bun moment pentru a o vizita, că insularii nu sunt chiar cei mai prietenoși dintre portughezi, că ai face bine să le dai încolo de agenții și să vizitezi Madeira pe cont propriu, că levadas sunt mai mult decât orice o găselniță turistică căreia nu e musai să-i dai curs, mai ales dacă le-ai mai întâlnit și prin alte colțuri de lume (de pildă Oman) și desigur că, pentru ca experiența-ți de pe insulă să fie cât mai autentică în ciuda acceselor de comercial de care n-a rămas ferită nici Madeira, recomandabil ar fi să stai nu la un hotel de 4 ori 5 stele, ci la o micuță (sau nu) quintă tradițională pe care, dacă ai și un strop de noroc și unul de inspirație, sunt șanse să nu o uiți câte zile vei avea.

Dar poate vrei să știi exact ce mi-a plăcut mie mai mult și mai mult în Madeira? Stai să vezi.

Bird's Eye View over... Edinburgh

Dacă mă întrebi pe mine, un oraș care nu dispune de cel puțin un turn, o clădire cu platformă de observație panoramică  sau orice altă modalitate care să îți înlesnească contemplarea împrejurimilor de la înălțime, smulgându-ți indispensabilele exclamații admirative care încununează orice voiaj, nu e un oraș complet. Poate îți vine greu a crede, însă am întâlnit, în frecventele mele preumblări prin lume, suficiente orașe care prezintă un atare neajuns, fie că un astfel de obiectiv lipsește cu desăvârșire din peisaj, fie că acesta există, însă se află în renovare pe termen nedeterminat ori nu se ridică, în ciuda prețului deloc modest, la înălțimea așteptărilor sau măcar la o înălțime cât de cât acceptabilă care să îți reveleze ceva mai mult din chipul orașului decât niște biete acoperișuri banale și oareșce ziduri care le susțin. Din fericire, în Edinburgh posibilitățile de a-ți satisface setea de înălțimi revelatoare sunt nenumărate. Ți-aș fi putut vorbi despre 4 dintre acestea, dacă nu m-aș fi codit în repetate rânduri să urc pe Scott Monument – închinat, desigur, lui Sir Walter Scott, despre care trag nădejde că ai mai auzit vorbindu-se - și asta nu pentru că m-aș fi socotit nepregătită să dovedesc cele aproape 300 de trepte până în vârf, nici pomeneală, ci pentru că am avut mereu (și am și acum) impresia că nu are cine știe ce potențial panoramic. Dacă m-am înșelat, rogu-te nu mă lăsa să mă zbat în continuare în bezna ignoranței, îți promit că e primul lucru pe care îl voi face la următoarea vizită.