Surprinzătorul Oman în 15 imagini de neuitat

E greu să faci ierarhii în materie de destinații, din multe și variate motive. Un criteriu pe care eu una îl aplic cu succes de fiecare dată este acela al măsurii în care o destinație sau alta reușește să mă mai surprindă la fața locului în pofida serioasei documentări prealabile sau a vizitelor repetate. Cu atât mai mult cu cât departajarea, în cazul meu, nu privește neapărat aspectele pozitive ori negative care mă determină să recomand, sau dimpotrivă, să nu recomand anumite destinații, ci mai degrabă clasificarea unora dintre cele mai atractive ca fiind net superioare altora. 

E drept, ca orice călător cad și eu adesea în păcatul superficialității, de cele mai multe ori fie din lipsă de timp, fie din dorința de a nu lăsa să-mi scape printre degete vreo călătorie a cărei perspectivă se ivește în mod neașteptat. Compensez, totuși, prin avantajul termenului de comparație, astfel încât nu pot fi bănuită că aș fi prea ușor impresionabilă, nici măcar atunci când cunoștințele mele anterioare despre locul cu pricina lasă de dorit. Iar virtuțile termenului de comparație nu pot fi și nu trebuie minimalizate, de-a lungul timpului am constatat - și nu o dată - că lucrurile se văd altfel, mult mai limpede, după câteva sute de locuri vizitate. La fel cum uneori contemplarea din avion a câte unui teritoriu lămurește și întregește impresiile celor câteva zile petrecute doar într-un colțișor al lui, iar această clarificare și completare sporește pe măsură ce avionul câștigă înălțime. La fel cum orizontul îți apare mult mai larg văzut de sus iar peticele colorate de dedesubt se grupează și regrupează în forme și înțelesuri care îți scapă pe pământ. Sigur, privată de detalii imaginea generală nu ajunge să atingă întreaga-i valoare, după cum detaliile nu valorează nici ele mare lucru fără un context, însă dacă norocul și cugetul îți permit să le privești pe fiecare separat și pe amândouă împreună, sunt șanse mari să îți poți face o idee suficient de apropiată de adevăr asupra unei bucăți considerabile a lumii în care trăiești. 

Și cum obiectul articolului de față s-a aciuat de ceva vreme printre preferințele mele, neafectat din fericire nici de superficialitate și nici de lacune însemnate ale cunoștințelor, îngăduie-mi să îți arăt cu ce m-a cucerit pe mine, a doua oară, surprinzătorul Oman.

10. Dacă e cert că un cer albastru face să strălucească orice loc din lume, estompându-i neajunsurile, la fel de adevărat e că unele locuri sunt, totuși, infinit mai poetice atunci când norii dețin supremația. Mai ales când aceștia nu fac parte din peisajul obișnuit al unui astfel de loc.

9. În timp ce toate broșurile laudă frumoasele plaje cu nisip alb sau auriu ale Omanului, nu poți decât să te feliciți când dai peste unele mai puțin știute cu nisip întunecat, de proveniență vulcanică.

8. Oricât ai mai fi citit înainte despre Jabal Shams, tot vei fi luat pe nepregătite de cel pe care omanezii îl numesc, în mod nu tocmai justificat, cel mai înalt vârf al Peninsulei Arabe, care se ridică la vreo 3.000 m deasupra nivelului mării. În vecinătatea lui, în inima stâncilor, se cască Marele Canion, o prăpastie colosală cunoscută omanezilor drept "Balconul An Nakhr". Pe buza prăpastiei rămâi să admiri minute în șir spectacolul oferit de razele soarelui care iluminează pe bucăți, într-un ritm numai de el știut, bizara dantelărie dăltuită de eroziune în stânca golașă de culoare cenușie.

7. Ai zice că plaja a fost luată în stăpânire de o formă de viață extraterestră sau afectată de o boală rară care-i transformă epiderma nisipie într-o adunătură de spini. Fii pe pace, formațiunile țuguiate nu sunt nimic altceva decât... căsuțe de crabi. Iar dacă ai călcătura suficient de ușoară, vei avea ocazia de a face cunoștință neîntârziat măcar cu unul dintre locatarii acestora!

6. Una dintre atracțiile de care omanezii sunt mândri nevoie mare este reprezentată de prăbușirile carstice, zise și sinkholes sau doline, forme de relief inedite create ca urmare a acțiunii în timp a apelor subterane și de suprafață. Datorită culorilor nepământene și a situării în zone aride cu care contrastează puternic, cele omaneze sunt enumerate frecvent printre cele mai frumoase doline din lume. Una dintre ele, poreclită de localnici și Casa Demonului, este situată într-un parc al cărui nume tradus din arabă desemnează locul în care zice-se că s-ar fi prăbușit un meteorit, prilej cu care, cred omanezii, s-ar fi format misteriosul ochi de apă de culoare verzuie cu adâncime încă nedeterminată. Surpriza și mai mare este că acesta este populat cu așa-zișii pești-doctor (tip fish spa) care vă vor provoca neîndoios hohote nestăvilite de râs.

5. Într-un top al lucrurilor la care m-aș fi așteptat cel mai puțin în Oman, pelerinajul la mormântul lui Iov, profetul biblic, s-ar situa cu certitudine pe locul fruntaș. Omanezii însă sunt convinși că rămășițele profetului se află îngropate exact aici, pe teritoriul lor, astfel că au încropit, la doi pași de încăperea cu mormântul, chiar și o moschee în aer liber, simbolizată de patru pereți goi, o deschizătură pe post de ușă și câteva covoare de rugăciune colorate așternute pe lespezile goale din interior. Iar numărul celor ce se abat până într-aici nu este mic, deși mormântul în sine - bizar în ochii străinilor, dat fiind lungimea care depășește cu mult statura unui om, însă cât se poate de comun în ai localnicilor, ai căror predecesori pare-se că obișnuiau să-și îngroape morții - persoane importante mai degrabă așa decât prin construirea unor monumente dezvoltate pe verticală - este mai puțin spectaculos decât amprenta gigantică care se distinge clar pe fundul unei fântâni puțin adânci, amprentă despre care se presupune că ar fi fost lăsată de însuși piciorul profetului. Aceasta, adică statura neobișnuită a lui Iov, fiind a doua explicație posibilă legată de lungimea neașteptată a mormântului.

4. Un fenomen aparte pe care pur și simplu nu ai voie să îl omiți sunt așa-zisele "țâșnitoare" sau blowholes. Acestea se formează atunci când o peșteră marină, efect al eroziunii continue, ajunge să fie conectată cu terenul aflat deasupra ei printr-un canal vertical, ceea ce conduce, atunci când valurile pătrund cu suficient elan în gura peșterii, la propulsarea către suprafață a unor jeturi de apă uluitoare ce pot atinge înălțimi de până la 30 de metri!

3. Vegetație luxuriantă? Cămile care dau clasicul deșert din fundal pe pajiști verzi și dealuri împădurite? Aceleași cămile cățărându-se pe stânci? Localnici care fac picnicuri la iarbă verde și plimbări cu barca în wadi-uri? Ei bine da. Dacă vrei să te bucuri și tu de toate astea plus o porție de răcoare numai bună în condițiile în care restul țărilor din zonă fierb la temperaturi extrem de ridicate în aceeași perioadă, fă bine și mergi în Oman de muson sau khareef, cum îi spune toată lumea. Nu te aștepta însă la ploi torențiale, binefăcătorul sosit de la Oceanul Indian rareori provoacă ruperi de nori, mărginindu-se cel mai adesea să slobozească peste sudul Omanului ceva ce aduce cu burnița.

2. O imagine greu de crezut oferă cascadele, altfel atât de rare prin părțile acestea încât cel mai adesea cei care vin rânduri, rânduri să le vadă în perioada musonului sunt în proporție de 90% localnici. Prilej numai bun să le studiezi pe neobservate portul și obiceiurile. Vestea proastă este că acea cascadă, cea mai mare și mai faimoasă din regiunea Dhofar, nu a mai avut apă încă din anul 2011.

1. De departe cea mai puternică impresie ți-o lasă însă plajele. Unele dintre acestea sunt atât de greu accesibile unui străin de aste meleaguri încât, dacă îți propui să ajungi acolo de unul singur, s-ar putea să eșuezi mai repede decât i-ar lua unei tentative de descriere a nisipului alb și apelor cu nuanțe de peruzea să sfârșească într-un clișeu. Nu te îngrijora, nimeni nu va afla că ai apelat la amabilitatea și cunoștințele neprețuite ale unui localnic, plajele sunt aproape sălbatice iar valurile, vezi tu, sunt deprinse cu tainele...