10 clișee de-ale bloggerilor de care ne-am săturat până peste cap

La fel ca în lumea reală, în lumea virtuală bunul simț, simțul ridicolului și măsura sunt virtuți aflate pe cale de dispariție. Pe internet e ca la piață, iar blogosfera nu face nici ea excepție. Numai cine nu vrea nu are blog, numai cine nu vrea nu dă sfaturi - chipurile - avizate despre câte-n lună și-n stele, numai cine nu știe că aplicarea  unui sărut apăsat pe dosul potrivit este secretul oricărei afaceri de succes nu reușește să se impună, să acceadă gratis la bucate alese și desigur să adune comentarii și like-uri, căci acestea sunt, nu-i așa?, nestematele cele mai de preț ale zilelor noastre, cele care măsoară atât valoarea, cât și competența în aproape orice domeniu. Ce mai contează că în spatele majorității blogurilor și site-urilor se află personaje cu care - pe stradă, altfel spus în viața reală, de te-ai întâlni întâmplător - nici că ai vrea să ai de-a face vreodată? Alcătuiesc majoritatea și - ca orice majoritate - au cu atât mai multă dreptate cu cât răcnesc mai tare la unison. Te cheamă să-ți arate lumea altfel, te îndeamnă să ai curaj să îți părăsești zona de confort, îți povestesc a mia oară despre Paris, orașul iubirii, te învață ei cum să călătorești aproape gratis, îți explică cum nu e, domnule, nicio deosebire între călătoriile cu copii și cele fără, identifică paradisul în cel puțin zece-douăzeci de locuri din lume (cam toate cele pe care le-au văzut, adică) și îți relatează cu lux de amănunte vaporoase cum au plecat ei în te miri ce călătorii de autocunoaștere, de unde s-au întors mult mai bogați spiritual, mai buni, mai înțelepți, mai diafani, mai roz și mai puși pe fapte care mai de care mai generoase față de semenii lor mai oropsiți. Asta până ce îi calci pe coadă, moment în care își pun mâinile în șold și dau uitării bunele intenții, că doar nici bunătatea asta nu e atotcuprinzătoare și doar nu aveai impresia că meriți să fii tratat cu bunăvoință și altruism dacă nu ești măcar orfan, ciung sau fără o lețcaie? Dar hai să le luăm pe rând pe ele, cele mai nesuferite dintre clișee.

10. Sfaturile tâmpițele și repetitive

De tipul acelora care te învață și pe tine, biet profan în ale călătoriilor, câte perechi de chiloți să îți iei cu tine în funcție de circumstanță și ocazie, unde exact să îți pui ciorapii murdari în bagaj ca să nu... mă scuzați... pută celelalte haine (așa ceva?!) și cam care ar fi cantitatea optimă de hârtie igienică pe care să o iei cu tine în călătorii. Că doar nu te gândeai să pleci fără la drum?

9. Călătoria ca modalitate de autocunoaștere și îmbogățire spirituală

Sigur, o fi fost o treabă când a spus-o ăla primul de a spus-o. Între timp e un șablon mai agasant chiar decât bâzâitul unui țânțar pe timp de noapte, când tot ce vrei e să dormi cât mai dezvelit cu putință. Și hai să fim serioși, câți dintre cei care trâmbițează asta la nesfârșit chiar au băgat ceva la cap în urma călătoriilor lor, ceva care să nu fie la rându-i un clișeu absolut, adică? Ceva autentic, isteț și care chiar să merite pomenit celor din jur? Nimic nu e mai hazliu pe lumea asta decât un prostălău care se crede spiritual, pe cuvânt de onoare!

8. "Nu muzeele, ci oamenii și străzile îți vorbesc cel mai bine despre un loc".

Nu zău? Asta da teorie revoluționară! Păi la naiba cu muzeele, istoria, geografia și toate celelalte chestii plicticoase cu care și-au irosit viața oameni și așa demult oale și ulcele! La naiba cu exploratorii, artiștii, muzicienii, arheologii, ghinionul lor că n-au vorbit mai mult cu oamenii de pe stradă în loc să se îngroape în cărți, hărți și hârțoage, că n-au petrecut mai mult timp luând pulsul străzilor, cafenelelor și restaurantelor în loc să-și dedice viața lăsării unei moșteniri pe care și așa nu o mai apreciază nimeni în zilele noastre! Știți ce, ia nu ne mai învățați voi ce să ne placă, ce e la modă și ce nu. O fi o noutate pentru voi, nu zic nu, dar mai sunt și indivizi care preferă să-și pună în funcțiune propriul cap în detrimentul sfaturilor prețioase ale unor sărăcuți cu duhul!

7. "Poți călători la fel de bine și cu copii".

Poate, dacă nu ieși din tiparul călătoriilor turistice în orașele relativ civilizate ale Europei, deși și acolo poți da peste provocări la care nici nu gândul nu gândești (mai ales dacă nu te duce capul). Ia să te văd cu copil mic în India, Nepal sau Africa, nu mai vorbesc despre locuri în care nu m-as duce nici în doi sau în grup, darămite cu copil? Sigur, te cred ca teoretic am putea lua copiii cu noi oriunde, dar care părinte cu adevărat responsabil și-ar expune copilul dorit unor pericole de care nu sunt feriți nici măcar adulții? Boli tropicale fără de leac, răpiri, violuri, revolte armate, atentate teroriste și altele asemenea? "Poți călători la fel de bine și cu copii" este o afirmație cel puțin teribilistă. Asta ca să nu zic că este de o superficialitate care frizează prostia.

6. Cererile de căsătorie la Turnul Eiffel și lunile de miere pe insule exotice

Sigur, ai dreptul să faci ce te taie capul, însă în ruptul capului n-ai să mă convingi că o astfel de cerere în căsătorie este romantică ori că inițiativa unei astfel de luni de miere ar trebui să mă impresioneze până la lacrimi. Dacă mă întrebi pe mine, ești mai puțin creativ, sensibil și mai lipsit de imaginație decât un... bocanc (?) și mă bucur sincer și din tot sufletul că nu sunt soția unui astfel de personaj tern și fără zvâc. Fir-ar să fie, nici romantismul nu mai e ce-a fost!

5. "Îndrăznește să ieși din zona de confort"

Da, să trăiți, așa am să fac! Uite chiar acum îmi fac bagajul, îmi rezerv avionul și hotelul, îmi pun în portmoneu banii și asigurarea de călătorie și îmi iau vreo trei rânduri de haine potrivite pentru orice fel de vreme, asta după ce am consultat în prealabil previziunile meteo, cotele apelor, prognoza seismică și harta poluării pentru fiecare dintre zonele către care mă îndrept. Cum, credeai că a-ți părăsi temporar reședința permanentă este echivalent cu a ieși din zona de confort? Dă-mi voie să te uimesc, însă ești departe de adevăr. Să nu uităm că majoritatea oamenilor pleacă în vacanțe o dată sau de două ori pe an iar vacanțele cu pricina se mai numesc și concedii de odihnă. Sigur, a închide ochii pe o pernă străină dintr-un hotel cu multe sau puține stele este o reală provocare, însă ce te faci că mai sunt și de-ăștia ca mine, care dorm mai bine în hotel decât acasă? A, nu la asta te refereai? Păi hai să vedem, cum consideri tu că ți-ai părăsit ultima dată zona de confort în călătorii? Ai plecat fără un plan de bătaie? Ți-ai uitat umbrela? Mobilul? Tableta? N-ai mai comunicat cu prietenii pe Facebook, în timp ce stăteați la aceeași masă? Nu ți se pare că arunci aiurea cu termenii în jurul tău? Hai șezi și cugetă oleacă, poate îți dai seama că dacă nu cumva ești Bear Grylls, Steve Irwin sau cine știe ce atlet ori ultramaratonist de renume mondial, slabe șanse să mă poți convinge că ți-ai părăsit tu zona de confort dormind la cort. Nu, nu despre confortul ăsta era vorba, ai înțeles anapoda...

4. "Totul e un paradis" - mic, îndepărtat, apropiat, simplu, complex, cu buline, fără buline

"Trăiește o zi în paradis", "descoperă insulele paradisiace", "hai să explorezi raiul pe pământ", "trebuie să ajungi în acest colț de rai", "vino să vezi cum arată paradisul!" Sunt tot atâtea îndemnuri în cel mai cras limbaj de lemn de care ne-am plictisit până la lună și înapoi. Cum, domnule, atâta poți? La atâtea cuvinte ți se limitează vocabularul? Cam trist pentru cineva care pretinde că are vocația și talentul necesar pentru a scrie pentru alții. Și mă rog dacă tot ce vezi și apoi descrii este un paradis, noi cum știm care paradis e mai paradis decât celelalte? Sau stai, există mai multe paradisuri? În ignoranța mea, aveam impresia că e unul singur, și chiar și acela controversat. Stai că m-am prins, diferența rezidă în atribute: paradisul mic față de paradisul mare, paradisul apropiat față de cel îndepărtat, paradisul simplu versus paradisul complex, paradisurile cu și fără buline, picățele și pătrățele? Vai mie, cum am putut fi atât de neîngăduitoare încât să nu înțeleg ce figuri de stil complexe efectuezi matale de fapt aici?

Ție și celorlalți ca tine am a vă spune doar atât: Ai auzit de povestea aia cu Cel-al-cărui-nume-nu-trebuie-numit? Aș zice să nu mai conjuri atâta paradisul, mi-e greu să cred că cineva și-ar putea dori să ajungă acolo înainte de vreme. Cu atât mai puțin în vacanță.

3. Călătorii "altfel"

Sunt unii - și nu tocmai puțini, din nefericire - care au impresia că ei călătoresc altfel sau, și mai și, văd lumea altfel decât noi ăștia, muritorii de rând. Și mai și scriu asta pe toți pereții (pardon, wall-urile) de parcă ar fi vreun motiv de mândrie iar constatarea una măreață care ar merita măcar un premiu, dacă nu chiar o statuie. Dragilor, îmi pare rău să fiu eu cea care vă dă vestea proastă însă, credeți sau nu, fiecare dintre noi călătorește altfel și toți vedem lumea diferit, sigur, după voință și putirință. Nu sunteți cu nimic mai speciali sau, altfel spus - dacă mi-e permis să apelez la înțelepciunea altuia - amintiți-vă, rogu-vă, mereu, că sunteți unici. La fel ca tot restul lumii!

2. "Cum să călătorești aproape gratis"

Ei, uite asta e gogonată tare. Și mai e și o obrăznicie fără margini, de vreme ce pe undeva presupune că acesta este dezideratul nostru al tuturor, să călătorim "cât mai gratis" (nu ridicați sprânceana, iubitori ai limbii române, dacă se poate spune "aproape gratis" nu văd de ce nu s-ar putea spune și "cât mai gratis"!). De unde până unde inepția asta? Așa or fi gândit și zecile de mii de hoteluri luxoase ale planetei care sunt - în mod sigur - goale, de vreme ce noi toți - nu-i așa? - suntem în căutare de chilipiruri, cât mai multe chilipiruri, oferte și superoferte. Știu că sună crâncen și s-ar putea să-mi atrag oareșce energii negative, însă nu este o noutate pentru nimeni: călătoriile nu sunt o nevoie primară. Sunt o alegere și uneori un lux. Asta e, nu le-am inventat eu și simpatizez cu oricine se simte lezat de afirmația asta, însă din păcate așa este. De unde până unde s-a ajuns la presupunerea că trebuie să călătorim cu orice preț, chiar dacă nu ne permitem? Partea asta e iarăși relativă, poți să îți permiți chiar și când ai impresia că nu îți permiți, stabilind priorități. Dacă prioritățile tale sunt să-ți iei casă, mașină, frigider și tot ce mai colecționează omul într-o viață de... om, nicio problemă, însă nu mi te plânge că nu ai bani să călătorești. În plus, chiar dacă observ (și nu prima dată) că asta cu călătoriile tinde să se transforme încet-încet într-un trend, oglindind mai mult dorințele celor din jurul nostru decât propriile noastre dorințe, dă-mi voie să îți repet că NU E OBLIGATORIU SĂ CĂLĂTOREȘTI. E ok să nu o faci, nu ești cu nimic mai prejos decât ceilalți care cutreieră lumea în lung și în lat. Sigur, te înțeleg că ești econom și pui mai degrabă bani la ciorap decât să-i arunci pe hotelurile cele mai scumpe, însă asta este iarăși o chestiune de alegere și fixare de priorități. Că s-ar putea să nu mai apuci să cheltuiești banii aia puși cu atâta sârg la ciorap, asta e deja o altă poveste și nu face obiectul discuției de față. Mai important însă decât toate aceste considerațiuni la un loc este faptul că, din păcate, nimic pe lumea asta nu este gratis. Iar "aproape gratis" este la fel de departe de "gratis" precum este "aproape mort" de "viu" :-)). Atâta timp cât nu ai descoperit secretul călătoriilor gratis de-a binelea, permite-mi să-l consider un artificiu fără rost, un fel de praf în ochii proștilor. Și oricât ai crede matale că ai descoperit roata spunându-ne cum să mâncăm din supermarket sau de la tarabe, cum să călătorim în extrasezon, cum să înnoptăm pe canapeaua te-miri-cui, dar și că nu costa nimic aruncatul cu privirea peste gardul atracțiilor, află că te înșeli. Ba mai mult, nu văd de ce aș pleca în străinătate dacă nu îmi permit un minim de răsfăț, incluzând aici și intrarea la muzeele alea mult hulite pline cu artefacte ale unor oameni morți. Ca să mă dau mare? Să nu zic că nu sunt o persoană umblată? Să pot să scriu inepții pe un blog? Apropo, ca să o zic pe-a bună, călătoritul "aproape gratis" mă duce cu gândul mai degrabă la pupăturile apăsate de care vorbeam în primul paragraf, însă pentru acestea "aproape gratis" mi se pare o expresie mult prea blândă, căci prețul real e usturător, între noi fie vorba. Mai terminați cu clișeele! :-)

1. Fluturatul steagurilor pe mapamond

Da, am înțeles. Ești patriot și simți nevoia să îți afișezi patriotismul în văzul lumii. Înțeleg, dar nu pricep. După mine, patriotismul este din ce în ce mai puțin un motiv de mândrie, ba chiar e demonstrabil că, alături de religie și politică, mai mult produce râcă, altercații și fanatism decât chestiuni constructive. În plus, multă lume se simte obligată să fie patrioată, ca și cum patriotismul ar fi așa, o chestie cu care te naști, ca un fel de căiță pentru cei aleși. Blamați-mă și huiduiți-mă când spun asta: Eu nu sunt patrioată. Nu mă simt obligată, cu atât mai puțin cu cât țara pe care se presupune că ar trebui să o iubesc în virtutea întâmplării (!) de a mă fi născut pe teritoriul ei (și ăsta stabilit convențional, până la urmă) a făcut tot ce a putut să mă alunge și este departe de a fi locul în care să mă simt bine și să îmi doresc să îmbătrânesc. Impresie mai mult decât confirmată de comparația cu condițiile de trai ale altor națiuni de pe glob. Prefer să mă consider un cetățean al lumii. Să revenim, deci. Ești patriot și încă unul mândru, Dumnezeu știe de ce. De ce simți nevoia să îmi scoți ochii cu asta? Dacă îți iubești țara - și foarte frumos dacă o faci, cu sinceritate și convingere - nu mai bine o iubești tu în sinea ta? De ce simți nevoia să fluturi steaguri pe unde umbli? Prin analogie, de ce simți nevoia să îți faci cruce când treci pe lângă o biserică? De ce simți nevoia să faci fapte bune cu martori? Nu mai  nobil și mai frumos ar fi dacă ți-ai păstra matale trăirile astea numai pentru tine? Adevărata credință nu simte nevoia să fie etalată, adevărata iubire nu simte nevoia să fie strigată în gura mare, acestea amândouă sunt lucruri intime care nu au ce căuta în public. Așa și patriotismul. Sigur, lucrurile astea țin și ele, până la urmă, tot de bunul simț. Se poate, deci, să ne mai scutiți cu steagurile?