25.2.15

Stai la... Premier Inn Dubai - cazare convenabilă peste drum de aeroport


Nu-mi fac griji că n-ai putea alege un hotel pe placul tău din multitudinea de oferte pe care le pune la bătaie Dubaiul. Indiferent de numărul de stele, hotelurile din Emirate (ba chiar hotelurile din Golf, în general) sunt mult peste media din Europa iar serviciile rareori lasă de dorit. Lucru care se oglindește din păcate mai mereu în prețurile camerelor. Și cum Dubaiul este o destinație vizitată tot timpul anului - în ciuda gradelor greu suportabile măcar vreo 7-8 luni - prețurile tind să fluctueze puțin spre deloc. Dacă însă resorturile de lux te lasă rece și tot ce cauți este o cazare convenabilă cu rating excelent, situată aproape de aeroport dar care să nu necesite închirierea unei mașini, îți propun un hotel la care am stat deja de două ori anul trecut, în februarie și în iunie, fără să-i fi găsit vreun cusur notabil.



9.2.15

Patagonia (1) - Cu caiacele printre lei de mare


Nimeni niciodată nu mi-a spus că dacă îmbrățișezi un leu de mare patagonez ai șanse să ajungi să-i vezi semenii la ei acasă. Prin urmare nici că puteam fi bănuită de un atare interes atunci când am strâns la piept cu foc nu unul, ci vreo trei reprezentanți de seamă de-ai acestora la un acvariu oarecare din Portugalia. Un an și ceva mai târziu, iată-ne hăt departe peste ocean, în drum spre Patagonia, implorând asiduu toate zeitățile manifeste și ascunse să nu ne înșele mărețele așteptări îndelung adunate, migălos întreținute și niciodată abandonate atâta pustiu de vreme. La cum s-au petrecut lucrurile, se vede treaba că ceva-ceva om fi făcut noi bine pe lumea asta... sau mă rog, zeitățile cu pricina or fi fost atât de binedispuse și îngăduitoare încât nu s-au deranjat să pună bețe în roate unor bieți muritori (presupunere care aproape că mă încântă la fel de mult precum cea dintâi).



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe