Patagonia (1) - Cu caiacele printre lei de mare

Nimeni niciodată nu mi-a spus că dacă îmbrățișezi un leu de mare patagonez ai șanse să ajungi să-i vezi semenii la ei acasă. Prin urmare nici că puteam fi bănuită de un atare interes atunci când am strâns la piept cu foc nu unul, ci vreo trei reprezentanți de seamă de-ai acestora la un acvariu oarecare din Portugalia. Un an și ceva mai târziu, iată-ne hăt departe peste ocean, în drum spre Patagonia, implorând asiduu toate zeitățile manifeste și ascunse să nu ne înșele mărețele așteptări îndelung adunate, migălos întreținute și niciodată abandonate atâta pustiu de vreme. La cum s-au petrecut lucrurile, se vede treaba că ceva-ceva om fi făcut noi bine pe lumea asta... sau mă rog, zeitățile cu pricina or fi fost atât de binedispuse și îngăduitoare încât nu s-au deranjat să pună bețe în roate unor bieți muritori (presupunere care aproape că mă încântă la fel de mult precum cea dintâi).

Ce mai tura-vura, când am aterizat în posacul și deșerticul Trelew iar apoi am luat în piept cei aproape 70 de kilometri până la Puerto Madryn, nici prin gând nu ne trecea nouă că aveam să fim primiți în audiență la însăși Mama Natură, într-o întâlnire de zile mari în cadrul căreia un sobor de animăluțe rotunjoare și alunecoase, cu sau fără coame leonine, avea să ne învețe, pe mutește, mai multe despre viață și Dumnezeu decât toate predicile pompoase la care asistasem vreodată până atunci...

Oblomov era mic copil, zău așa...

Colonie de cormorani

Spre val, birjar, spre val!

Harem

Pupăcioșii

Bâldâbâc!

Citește și:

Patagonia (2) - Pasager clandestin la capătul lumii

Patagonia (3) - Farul care nu era el însuși