Alice în Noaptea Minunilor

Pe Alice am întâlnit-o într-o noapte adâncă la vreo 39.000 de picioare depărtare de pământ în avionul care ne aducea pe amândouă din Los Angeles la Dubai. Ședea pe una dintre băncuțele aflate de ambele părți ale lounge-ului magic plin de prăjiturele și clondirașe viu colorate, cu potențial necunoscut, de genul acelora de care Alice luase hotărârea să se țină departe de la ultima pățanie care îi cam știrbise nu doar din încredere, ci și din dimensiuni, din fericire însă doar vremelnic. Soțul ei, canadian de fel, purta ochelari cu ramă invizibilă și avea o căutătură atentă, vioaie și mereu alertă care te făcea să crezi că primise ștafeta de a-i purta de grijă lui Alice de la însuși Iepurele-Alb-cu-mănuși-din-piele-de-căpriță-și-cu-ceas-de-buzunar pe care Regina, probabil călcându-și pe neinimă, îl mai cruțase în sfârșit de unele dintre sarcini.

Spre deosebire de privirea lui de gardian neostenit, orientată asupra împrejurimilor, a ei era îndreptată mai degrabă spre interior, căci Alice își scruta de zor adâncimile ființei în căutarea următorului proiect cu care să uimească Hollywood-ul. Dacă și-ar fi luat un cât de mic răgaz să privească pe fereastră, Alice s-ar fi trezit din nou proiectată printr-o bortă eliptică - ce-i drept, prevăzută acum cu parasolar în doi timpi, acționat electric - în chiar miezul unor fenomene demne de lumea minunilor pe care o părăsise, benevol dar nu fără de regrete, cu ceva ani buni înainte. Dar cum Alice era mult prea absorbită de întâmplările măcar la fel de vii din foru-i interior, bobârnacul cu care am găsit de cuviință să o deștept din explorarea propriilor gânduri mai mult ca sigur că a venit la țanc. 

Din cale afară de bucuroasă să-și vadă întărită convingerea secretă că lumea minunilor așa cum o știa ea nu fusese pur și simplu înghițită de o biată gaură neagră care o expulzase cândva pe ea înapoi în viața reală, Alice m-a răsplătit cedându-mi locul ei la fereastră pentru a putea să smulg nopții o infimă dovadă, pe care am avut grijă să i-o expediez, pe calea poștei electronice, la câteva zile distanță, la fel cum am grijă să ți-o prezint și ție acum, amintindu-ți că uneori tot ce trebuie să faci ca să vezi minunile mai mult sau mai puțin ascunse ale lumii este să caști ochii mari în jurul tău, cu sinceră uimire.

Notă: Alice D. G. este din L.A., lucrează în industria filmului de vreo 20-30 de ani și anul viitor va lansa filmul de animație "Norm of the North", în care unul dintre roluri îi va reveni tocmai aurorei boreale.