Ape's Eye View over... Gibraltar

Pentru un teritoriu cu o suprafață de doar 6 km pătrați, Gibraltarul are cu ce se mândri în fața vizitatorilor: un castel maur, o peșteră fără de fund despre care se spune că ar fi fost dedicată lui Hercule, tuneluri de pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o stâncă faimoasă, cunoscută drept una dintre Coloanele lui Hercule dincolo de care Platon spunea că s-ar fi întins imperiul pierdut al Atlantidei și un șir de trepte tăiate în munte care urcă pieptiș până la ea, un far pitoresc situat în cel mai sudic punct al peninsulei, acolo unde se întâlnesc Atlanticul și Marea Mediterană, un aeroport inedit - singurul din lume a cărui pistă de aterizare se intersectează cu o șosea cu patru benzi, prevăzută cu barieră - și desigur, o atracție deloc de neglijat, macacii berberi sau magoții, singurele primate sălbatice din Europa, de a căror rămânere în Gibraltar legenda spune că atârnă apartenența acestuia și pe viitor la Marea Britanie.

Promisiunea unei imagini panoramice asupra regiunii în care se întâlnesc două continente, trei țări și două oceane ar fi ea însăși suficientă pentru a-l convinge pe orice călător să se avânte în susul Stâncii Gibraltarului. Dublată cum este de aceea a întâlnirii garantate cu macacii, s-ar zice că locul ar trebui să fie împânzit de oameni. Nu-i chiar așa, cel puțin nu dacă optezi (în mod ideal, spre finele zilei) pentru poteca mai puțin facilă, dar infinit mai aducătoare de satisfacții vizuale, a Treptelor Mediteraneene. 1400 metri de urcuș care îți vor stoarce și ultima vlagă, atât de abrupt e urcușul, atât de fierbinte încă soarele care nu te va slăbi până la capătul lor. 

Și totuși, odată lăsate în urmă treptele, vei înțelege de ce am ales, de astă dată, un altfel de titlu articolului meu. Pentru că acolo, la peste 400 de metri, stăpâne nu sunt nicidecum păsările, ci maimuțele, și numele lor, nu al zburătoarelor, ar trebui să-l poarte perspectiva de zile mari asupra spectaculoaselor împrejurimi...