Când spui Portugalia spui, inevitabil, Algarve. Anual, turiștii vin aici cu milioanele, atrași de renumele și mirajul coastelor care adăpostesc, disputabil, cele mai frumoase plaje din țară, ba poate - zic unii - chiar din Europa. Localnicii în schimb strâmbă din nas când vine vorba de Algarve. Pentru ei, regiunea cu nume de sorginte arabă nu este decât un alt loc extrem de turistic și care nu mai aparține demult portughezilor, cam de când a fost luat cu asalt de englezi, nemți și francezi cu stare care și-au cumpărat aici proprietăți, și-au deschis restaurante, hoteluri și pensiuni. Toate cu specific portughez, desigur, căci - nu-i așa? - nu s-a născut încă specificul care să nu poată fi reconstituit prin imitație, mai ales în vremurile tot mai lipsite de substanță pe care le trăim. Locuri mai puțin atinse de molima vremurilor ar mai fi ele pe ici, pe colo, ba chiar și plaje mai frumoase chiar decât cele înspre care se îndreaptă anual sus-menționații turiști, iar portughezii ți le-ar da ei în vileag, dar parcă totuși nu se îndură. Mai scapă însă, din când în când, câte o vorbuliță fugară pe care, dacă ești vigilent, ai face bine să o valorifici, căci vei descoperi locuri și plaje un strop, măcar, mai ferite de frenezia turistică istovitoare care pune stăpânire pe toate celelalte. Un astfel de loc este Carvoeiro...
Și acum lasă-mă să ghicesc: Ți-ar prinde bine și o recomandare de cazare, așa-i? Ei bine, n-am să te dezamăgesc nici de astă dată, ba chiar sunt în măsură să-ți recomand un resort drăguț tare care, deși păcătuiește întrucâtva prin dimensiuni, compensează însutit prin facilități, priveliști și împrejurimi. Iar drumul până acolo, mai ales în sezonul portocalilor în floare, îți va rămâne multă vreme aninat de pleoape, căci pun rămășag cu tine că nu vei descoperi, în lume, multe lucruri care să se compare cu imaginea și mireasma înfloriților portocali port...ocalezi!
Mai mult decât un hotel, Rocha Brava Village Resort este aproape un sat în miniatură și genul de cazare care place turiștilor și localnicilor deopotrivă. Are fântână, supermarket și restaurante iar așezarea fenomenală, în vârf de stâncă, înconjurat de vegetația specifică regiunii, la doar 3 kilometri de Carvoeiro și foarte aproape de o serie de plaje, îi permite să acopere cam tot spectrul paletei cromatice: vilele albe fac... casă bună cu fundalul verde intens și plăcut mirositor din care se detașează pe alocuri spectaculoase tufe de bougainvillea ciclam, lucirea de acvamarin a piscinelor concurează în van cu profunzimile albastre ale mării, iar portocalele vanitoase se întrec în a-și etala rotunjimile ispititoare, eclipsate fiind numai de explozia de nuanțe a asfințitului.
Opțiunile de cazare sunt nenumărate, Rocha Brava dispunând de apartamente cu unul, două sau trei dormitoare, căsuțe tip bungalow și vile separate cu piscină proprie. Tipurile de cazare superioară au terase fermecătoare cu vedere la ocean, numai bune pentru a întâmpina cum se cuvine amurgul, și sunt dotate în plus cu mașini de spălat vase, rufe și cuptor cu microunde. Interiorul este decorat simplu, în stil rustic, cu mici detalii menite să te binedispună. De trei ori pe zi, un shuttle gratuit transportă oaspeții resortului la plajă și în învecinatul Carvoeiro.
Plusuri:
- grădinile îngrijite cu vegetație bogată care îți înlătură impresia că te-ai afla într-un complex de dimensiuni, de altfel, considerabile.
- amplasarea la înălțime, atât de la înălțime încât uneori pare că dacă te-ai întinde puțin ai putea atinge luna.
- terenurile de tenis.
- parcarea gratuită.
- multitudinea de activități pe care ți le pot înlesni angajații hotelului.
- internetul gratuit.
Minusuri:
- micul dejun ar putea fi ceva mai cuprinzător.
- prețurile măricele de la supermarket.
- fără a fi nepoliticoși, unii angajați sunt cam distanți, lucru de altfel de așteptat într-o regiune atât de bătătorită precum Algarve.
Priveliștea dintr-un apartament superior cu vedere la ocean |
Portocalii |
Sufragerie |
Hol |
Scara interioară |
Fereastră care dă înspre bucătărie (din sufragerie) |
Dormitor |
Vedere la mare din dormitor |
Baia |
Una dintre piscine |
Terasa de vis |
foarte cochet, imi place
RăspundețiȘtergereN-am sa uit prea curand privelistile alea de pe terasa...! :D
RăspundețiȘtergere