Costa Brava în 12 fotografii panoramice

Aiguablava, plaja-vedetă pe Costa Brava

Câteva zile libere, un dor de ducă nejustificat (nimic nou sub soare!) și Întrebarea, bat-o vina: - Hei, unde mai mergem și noi, undeva exotic? - Spania? (un zâmbet cât casa) - Bine, Spania! (și încă unul) Adevărul e că n-am mai călcat de multișor în Europa, cam de la Oktoberfest-ul de anul trecut. Și apoi după atâta fâțâială între continente, zău că am ajuns într-un punct în care Europa ni se pare destinație exotică. Să fie Spania, atunci, și să mai fie un loc cu plaje, soare dar și temperaturi mai blânde decât țăcănitele astea care ne tot dau de furcă în Dubai și-or să ne tot dea de acum înainte cât o ține vara. - Costa Brava? - Perfect! 

Antarctica. Ce înseamnă să ai noroc

La "vânătoare" de foci (o vedeți?)

Întotdeauna am fost de părere că într-o călătorie ai cu adevărat nevoie de un singur lucru. Unul pe care toți banii din lume nu ți-l pot procura când îți este necesar, unul pe care mulți îl invocă doar când se găsesc la ananghie dar căruia prea puțini îi recunosc valoarea și meritele în mod uzual. Căci oricât ai crede tu, călătorule, că ești invulnerabil, oricât te-ai amăgi că ți-ai planificat călătoria până în cele mai mici detalii astfel că nimic și nimeni nu i-ar putea altera (cel puțin nu în mod semnificativ) cursul, oricât ți-ar plăcea să te autoiluzionezi că ai bagajul ticsit de instrumente și accesorii numai bune să îți salveze - la o adică - prețiosul posterior cosmopolit, te asigur că responsabil pentru bunul mers al oricărei călătorii este doar unul și numai el este cel care face, până la urmă, diferența dintre o călătorie reușită și un fiasco. Așa încât, de când mă știu, încerc să mă asigur că nu uit niciodată acasă ceea ce ar trebui să fie primul și cel mai important accesoriu al oricărui călător: norocul.

12 lucruri pe care să nu le faci în Japonia

"Dont's" în Japonia

Gata vacanța, și-a luat zborul precum delicatele petale de sakura la o adiere mai serioasă a vântului. Verdictul? E limpede ca lumina lunii într-o seară călduroasă de aprilie petrecută sub cireșii înfloriți: Japonia trebuie că este cea mai fotogenică, ospitalieră și civilizată țară din lume. O altă planetă, una care ne-a dat peste cap toate planurile de anul acesta, așa încât nu m-aș mira să renunțăm la alte călătorii, mult visate, de altfel, și ele, pentru a ne reîntâlni cu Japonia. Ce să-i faci, când îi pică omului cu tronc un loc nu ai cum să i-l scoți din cap și pace. Iar dacă locul acela este unul despre care avea impresia că știe aproape tot, că a citit cam tot ce se putea citi, că a văzut mai toate filmele și documentarele pe care le-ar fi putut vedea, că a smuls mai toate ponturile și sfaturile pe care le putea smulge cunoștințelor și prietenilor japonezi, și - la fața locului ajuns - tot se simte bulversat de abundența de trăiri și experiențe pe care acesta le revarsă asupra-i, cu forță de tsunami, încă de la primii pași șovăielnici pe străzile înțesate de semne neînțelese, și, oricât de mult s-ar strădui, tot nu reușește să-și țină în frâu uimirea, e clar că e pierdut pe vecie.

Portugalia de la A la Z: Pera

Se prea poate ca Pera să nu-ți spună mare lucru. Fiesa, nici atât. În mod sigur însă ai auzit de Algarve, căci puțini sunt cei care n-au trecut pe aici, fie și numai cu ochii lacomi ai minții și călcâiele sfârâinde ale sufletului. Fii pe pace, astăzi n-am să-ți vorbesc despre plaje, n-am să te port prin micuțe biserici uitate de lume și nici pe străduțe întortocheate și pietruite încinse de veselul, exuberantul, molipsitorul soare pe care îl bănuiesc că s-a statornicit la limita vestică a continentului european. Astăzi te poftesc să iei parte la un carnaval fără pereche, o paradă a particulelor de nisip ridicate la rang de artă, nu mai puțin apreciate și celebrate decât este, la polul opus, opulența vegetală într-o țară atât de rodnică și mănoasă precum Portugalia; un regal vizual în cadrul căruia trupuri frumos sculptate, înveșmântate în falduri grele de ocru, își etalează măștile mai vechi ori mai noi sub privirea scrutătoare a unui cer portughez fără de pată. Același care joacă bucuros rolul de arbitru, descoperind riduri, cute, crețuri, scoțând la iveală micile imprecizii și denunțând fără milă inevitabilele imperfecțiuni și erori.