23.4.16

Antarctica. Ce înseamnă să ai noroc

La "vânătoare" de foci (o vedeți?)
Întotdeauna am fost de părere că într-o călătorie ai cu adevărat nevoie de un singur lucru. Unul pe care toți banii din lume nu ți-l pot procura când îți este necesar, unul pe care mulți îl invocă doar când se găsesc la ananghie dar căruia prea puțini îi recunosc valoarea și meritele în mod uzual. Căci oricât ai crede tu, călătorule, că ești invulnerabil, oricât te-ai amăgi că ți-ai planificat călătoria până în cele mai mici detalii astfel că nimic și nimeni nu i-ar putea altera (cel puțin nu în mod semnificativ) cursul, oricât ți-ar plăcea să te autoiluzionezi că ai bagajul ticsit de instrumente și accesorii numai bune să îți salveze - la o adică - prețiosul posterior cosmopolit, te asigur că responsabil pentru bunul mers al oricărei călătorii este doar unul și numai el este cel care face, până la urmă, diferența dintre o călătorie reușită și un fiasco. Așa încât, de când mă știu, încerc să mă asigur că nu uit niciodată acasă ceea ce ar trebui să fie primul și cel mai important accesoriu al oricărui călător: norocul.

Sunt mulți cei care se pripesc să te numească norocos îndată ce le ajunge la urechi vestea plecării tale în Antarctica, de parcă o atare hotărâre și îndeosebi subsecventa ei punere în practică s-ar fi scoborât din ceruri taman asupra ta, întâmplător aflat acolo, în raza ei de acțiune, în chiar momentul prielnic. Fără a lua în calcul - sau prea puțin - lungul drum de la idee la acțiune, neputința, deznădejdea, speranța neîntemeiată, renunțările și uriașele eforturi conjugate puse în slujba aceluiași țel. Care toate conduc, într-o bună zi ferice, la "norocoasa" întrupare a visului. Pentru aceștia și alții ca ei se impune, cred eu, să arăt ce înseamnă cu adevărat să ai noroc.

1. Noroc înseamnă să îți rezervi pe vapor cea mai ieftină cabină de două persoane și să te trezești că ai fost - ține-te bine! - upgradat. Ceea ce, în limbaj de croazieră antarctică, se traduce în vreo câteva mii de dolari.


Camera dublă...
...cu sufragerie! ;)

2. Norocos e cel ce pleacă voit în Antarctica în extrasezon iar la finalul călătoriei constată că, în ciuda nenumăratelor pericole și stavile care i s-ar fi putut propti în cale, nu a ratat decât o singură debarcare.


O zi cu vânt puternic de până la 50 de noduri (!)


3. Noroc înseamnă ca expediția antarctică să stea, mai tot timpul, sub semnul soarelui.





Pinguin Chinstrap ("cu caschetă")
Soare orbitor în Antarctica primăvăratică

4. Norocul este șansa de a contempla gâtuit de exaltare și uimire ceea ce nici cei mai umblați dintre membrii echipajului n-au văzut în douăzeci de ani și mai bine de activitate polară.



Și asta într-un cadru natural de zile mari...




Arnoux's Beaked Whale, o întâlnire rară

5. Noroc înseamnă să ai parte de o navigare fără peripeții prin temutul și veșnic năbădăiosul pasaj Drake. Nici Drake Lake, nici Drake Shake, adicătelea, o traversare cu valuri suficient de înalte cât să fie spectaculoase dar și suficient de blânde cât să nu îți provoace mai mult decât o nevoie subită de niscaiva lămâi.




6. În genere, noroc în călătorii înseamnă nu doar să pleci, ci să te mai și întorci. Prin urmare, e limpede că ai avut noroc cu toptanul dacă vaporul pe care te afli în plin Ocean Sudic este avariat serios, în toiul nopții, ca urmare a contactului nemijlocit cu un aisberg căpos și totuși scapi teafăr și nevătămat, ba chiar lucrurile se potrivesc de așa natură încât povestea asta nu îți afectează nicicum programul de călătorie. 




Nu la fel de norocoși s-au putut numi cei care, așteptându-și rândul la îmbarcare în Ushuaia, și-or fi văzut visul antarctic spulberat pe nepusă masă iar planurile de vacanță în întregime date peste cap. Un gând care, vă spun drept, mi-a dat mai mulți fiori pe șira spinării decât aisbergul din poveste în cele aproape două zile de nesiguranță pe ocean...    

7. Și, desigur, noroc mai înseamnă să zbori - de două ori, chiar - cu o vechitură ca asta și să ajungi într-o bucată! :D


McDonnell Douglas MD-80 (ex-Aerolineas Argentinas)


4 comentarii:

  1. Norocul, acest sublim cocktail de muncă și perseverență.

    RăspundețiȘtergere
  2. Munca si perseverenta-s una, norocul e alta. Dupa cum ziceam si in articolul de mai sus... ;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Cand am ajuns la partea cu vaporul mi-am amintit o intamplare din trecerea cu feribotul din Suedia in Finlanda. Eram nedormita de o mai bine de o zi si in sfarsit ajunsesem in cabina - stateam in patul de sus.. atipesc.. Si ma trezesc brusc dupa nici 20 de minute intr-un zgomot asurzitor, totul se zguduia... in 5 secunde am fost jos, incaltata si gata sa iesim pe punte. Aveam si rucsac si parintii din dotare si singurul meu gand era: ok, stiu unde sunt barcile de salvare dar ce faem cu masina??? :)))))))
    Nu s-a intamplat nimic. Doar "dadea in marsarier" :)))).

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna de tot asta! :))) Eu sunt invers, mai degraba pun la indoiala alarmele si imboldurile de genul asta decat sa ma apuc sa sar direct in galosi, pregatita de orice :P

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe