31.8.16

Top fulger - 11 atracții de nota 10 în Baku

Alice in Wonderland
În ciuda istoriei îndelungate, a atracțiilor nu tocmai puține la număr incluse de ani buni în patrimoniul universal UNESCO, a detaliilor pitorești care te fac să rămâi locului, fermecat, la fiecare pas, reînviindu-ți în fața ochilor minții vremurile strălucitoare în care caravanele străbăteau aste locuri în drumul lor dinspre China spre Europa, a gastronomiei în care se fac simțite influențele persane, turcești și chiar ruso-sovietice și - mai ales - a ospitalității locuitorilor ce le compensează înzecit lacunele în ale limbii engleze, Azerbaidjanul - și respectiv capitala acestuia, Baku - nu figurează neapărat pe lista cu locuri de vizitat a majorității călătorilor lumii. 

Să fie oare de vină faptul că este una dintre țările scumpe spre foarte scumpe, că este asociată - pe nedrept! - în ochii mulțimii cu rigorile islamului, ori că viza se obține destul de greu și asta numai după ce ai depus un întreg calup de formulare și documente? Sau mai degrabă pentru că puținii care ajung acolo se întrec în a împânzi internetul cu considerațiuni de tipul aceleia că Baku este curat-murdar, sărac-bogat, artificial, chipurile, în esență, în fond și el tot un Dubai ca atâtea alte orașe ale lumii care nu le încap în mintea strâmtă decât în urma unei atari catalogări ori comparații? 

Oricare ar fi răspunsul corect, dă-mi voie să-ți spun că e mai mult greșit, dar știi cum e, fiecare pasăre pre limba superficialității ei piere și lumea, draga de ea, nu-și arată nici ea miracolele chiar oricui. Nu te lăsa descurajat de așa-zisele piedici și nici de ideile pre- (și post)concepute de mai sus, în ziua de astăzi numai unde nu vrei nu ajungi și numai ce nu vrei și nu te duce mintea nu vezi. Până ai să pui chiar tu piciorul acolo hai să-ți fac un tur virtual al principalelor atracții azere din capitală, mi-ar părea rău să nu-ți faci o imagine completă a orașului și sunt încredințată că și ție la fel...

11. Muzeul Covoarelor

Nu întâmplător se află pe poziția ultimă, eu una n-am avut norocul să-l vizitez pentru simplul motiv că în anul în care am ajuns în Baku (faimosul an al concursului Eurovision) Muzeul Covoarelor era închis. Clădirea, ea însăși construită sub formă de covor, găzduiește o colecție impresionantă de covoare azere dar și obiecte străvechi de ceramică și metal, bijuterii și piese vestimentare tradiționale care sunt convinsă că fac să merite orele pe care le vei petrece în incintă.


Și apoi cine știe dacă nu cumva or fi și zburătoare printre exponate? N-ar fi de mirare, dacă e să dăm crezare videoclipului oficial de prezentare a țării:


10. Turnurile de Foc și spectacolul de lumini

Sau Flame Towers, cum mai sunt cunoscute, adică un ansamblu de trei zgărie-nori moderni a căror formă futuristă te impresionează ea și ziua, darămite la căderea nopții când turnurile se transformă în tot atâtea limbi de foc unduioase, însuflețind peisajul și așa pitoresc al skyline-ului azer. Deloc întâmplător, turnurile și spectacolul de lumini trimit la bogăția de resurse naturale cu care aceștia se mândresc din cale afară, dar și la focurile ce obișnuiau să ardă în templele specifice zoroastrianismului, odinioară dominant prin părțile astea. Chiar și denumirea de Azerbaidjan pare-se că provine dintr-un vechi cuvânt persan potrivit căruia țării îi revenea titulatura și rolul de "păstrător/trezorier al focului", altfel spus țara focului sau țara de foc.




9. Metroul

Știu, nu ți-ar fi trecut prin cap să treci taman metroul pe lista atracțiilor de vizitat în Baku, însă având în vedere istoria Azerbaidjanului și faptul că metroul a fost inaugurat în perioada în care țara făcea parte din Uniunea Sovietică îndemnul mi se pare cât se poate de justificat. În fond și la urma urmei toate ghidurile turistice recomandă o vizită la metroul din Moscova ori Sankt Petersburg, de ce mă rog ar fi metroul din Baku mai prejos? Din proprie experiență îți spun că nu e, așa că fă-ți un pustiu de bine și dă o raită în subteran, stațiile nu-s de ici, de colo, și nici pasajele subterane nu-s chiar de lepădat.





8. Funicularul și priveliștea de sus

Drept să-ți spun nu m-aș fi așteptat în ruptul capului să dau peste un funicular tocmai în Baku. Dar hei, după cum s-a văzut cu ocazia Eurovisionului Baku se dorește oraș european, și cum orice oraș european care se respectă are cel puțin un funicular, iaca nici Baku nu duce lipsă de unul. Și încă un funicular care datează din 1960, a cărui funcționare a fost stopată, e drept, în 1980 preț de vreo douăzeci de ani, și care a suferit apoi modificări, reparații și modernizări succesive până la reinaugurarea finală în mai 2012. Rezultatul se poate lăsa văzut. Funicularul argintiu și modern - cel mai modern pe care l-am văzut eu vreodată, dacă mi-e permis gradul de comparație - te transportă în doi timpi și trei mișcări sus pe deal unde începe Aleea Martirilor, și o face fără să-ți ceară nimic în schimb. Adică da, urcușul e gratis, un motiv în plus să nu îl ratezi. Cât despre priveliștea de sus, las la aprecierea ta dacă merită sau nu osteneala.





7. Mica Veneție

Dincolo de păcatul de necontestat al imitației, e remarcabil - iar preocuparea chiar înduioșătoare pe alocuri - câte astfel de Mici Veneții există în lume. Veneția azeră este un ansamblu reușit de canale artificiale umbrite de poduri țanțoșe și elegante, canale ale căror ape turcoaz și limpezi le poți explora, desigur, urcând la bordul unei gondole electrice. Iar dacă nu ții morțiș să te plimbi cu gondola ai întotdeauna opțiunea de a lua loc la una dintre mesele restaurantului cu specific local și vedere la canale, unde ai șansa de a încerca variatele produse ale bucătăriei azere și, neapărat, minunatele lor vinuri roșii.








6. Turnul Fecioarei

Multe nu se știu, și mai puține se spun despre Turnul Fecioarei (Maiden Tower) iar numele lui e și el învăluit în mister. Ba că aici și-ar fi găsit voluntar sfârșitul o fecioară închisă de către tatăl sau fratele ei, conducătorul hanatului Baku, în misteriosul turn, ba că ar fi fost ridicat pentru a servi drept turn astronomic, ba că turnul, odinioară de apărare, n-ar fi fost cucerit niciodată, de unde și aluzia la feciorie, ba că ar fi slujit, înainte vreme, drept templu zoroastrian. Răspunsul a rămas suspendat undeva în negura timpurilor, la fel ca și data aproximativă a construcției lui, despre care unii spun că ar fi avut loc în secolul al XII-lea, iar alții se jură că ar fi fost începută prin secolul VI sau chiar V. Cert este că turnul, zis și Giz Galasi, e încă în picioare, adăpostește între ziduri un mic muzeu vrednic să-i treci pragul iar priveliștea din vârful lui e imbatabilă, căci îți dezvăluie dintr-o singură privire pitoreștile străduțe, minarete și prăvălii ale minunatului centru vechi. Nu degeaba turnul a fost înscris în patrimoniul universal UNESCO alături de...


Aici aflat în renovare
5. Palatul Șirvanșahilor

De fapt, dacă e să s-o zic p-a dreaptă, complexul înscris în patrimoniul mondial nu este alcătuit doar din Turnul Fecioarei și Palatul Șirvanșahilor, ci include - pe lângă clădirea principală a palatului, Divanhane - cavoul, moscheea șahului, un mausoleu închinat omului de știință și filosofului azer Seyid Yahya Bakuvi, un portal (poarta lui Murad), un rezervor și oareșce rămășițe ale unor băi, construite toate (cu excepția turnului, desigur) de către dinastia arabă - ulterior persană - cunoscută drept șirvanșahi. Complexul îl are pe vino-ncoa', măcar și numai pentru bogăția de ispite vizuale cu potențial fotografic de pretutindeni. Pont: Într-una dintre încăperi vă puteți costuma în veșminte tradiționale azere, ba chiar puteți lua parte - contra cost - la o ședință foto memorabilă!





4. Piața Fântânilor

Botezată inițial Parapet și construită pe timpul sovieticilor, piața - al cărei nume este dat, evident, de duzina de fântâni pe care le poți admira cel mai bine seara, când sunt pornite, Fountains Square nu este doar locul unde sunt concentrate o serie considerabilă de magazine, restaurante și hoteluri, ci și scena de desfășurare a unor spectacole și festivaluri de-ale locului. Drept e că fântânile sunt deosebite, dar parcă și mai mult decât fântânile mi-au atras privirea băncile cu chip uman a căror privire pare veșnic pironită asupra ta. Singurul mod în care poți scăpa din raza lor vizuală este, desigur, să iei loc. Poate că asta e și ideea?! 





3. Statuile de pe bulivar și de aiurea

E plin tot Baku de statui de bronz, dar cel mai plin e Baku Boulevard, promenada generoasă cu vedere la Turnurile de Foc, cel mai înalt steag din lume și faimoasa Crystal Hall, sala de spectacole special construită pentru concursul Eurovision. Esplanada urmărește îndeaproape linia Mării Caspice și merge, simbolic pasămite, de la Piața Libertății și până la Piața Steagului Național, iar pe drum întâlnești, în plimbarea-ți, o Roată Mare nou-nouță, Muzeul Covoarelor, un ditamai mall-ul (Park Bulvar), un trenuleț turistic, un cinematograf în aer liber, terase, un carusel și o duzină de coșmelii care te îmbie cu tot soiul de nimicuri. Cât despre statuile sus-pomenite, merită ele însele o plimbare prelungită, nemaivorbind de faptul că te poți fotografia cu ele în fel și chip!





2. Muzeul cărților miniaturale

Un muzeu unic în lume, o colecție de peste 6500 de cărți din 64 de țări adunate de-a lungul a 30 de ani, o bijuterie de muzeu cu exponate prețioase care te poartă într-o altfel de călătorie în jurul lumii. Rafturile muzeului sunt pline de comori, de la scriitori azeri și ediții rare Gogol, Dostoievski și Pușkin, trecând prin clasici precum Shakespeare, Byron ori Exupery și până la cărți religioase creștine, ediții vechi ale Coranului, ba chiar și câteva cărți în limba română. Piesa de rezistență a muzeului o constituie cele mai mici trei cărți din lume care măsoară fiecare 2 mm x 2 mm și nu pot fi citite decât cu... lupa. Mi-am luat și eu drept suvenir o cărticică cu rândunici în limba azeră, nu mă întrebați unde am pus-o, la cât e de mică mă tem că îmi vor trebui ani buni să o găsesc! :)



Voila de vezi! :D
Cele mai mici 3 cărți din lume (în recipientul rotund din centru)
1. Centrul vechi și caravanseraiurile

În mod ideal, cu centrul vechi din Baku te comporți ca și cu orice altă minune: îl sorbi din priviri, îi adulmeci avid atmosfera și apoi te ferești din răsputeri să sufli cuiva o vorbuliță, nu care cumva să îl faci, altfel, să dispară. Împânzit cum e de prăvălii micuțe ale căror ziduri sunt tapetate cu covoare pregătite să-și ia zborul oricând înspre casele mușteriilor generoși, ale căror porți ori ferestre poartă inscripții amintind de vechiul Drum al Mătăsii și caravanele care poposeau aici odinioară, cu casele lui joase în culori ce îți evocă nuanțele pământului din care se desprind, îndrăznețe, balcoane contrastante de lemn, înveșmântat în purpura mușcatelor, verdele rodiilor și mai cu seamă azurul profund al cerului atunci când acesta consimte să își reverse generos favorurile peste oraș, însuflețit de forfota pământenilor absorbiți de activitățile lor mărunte, e ca un miraj, ba e, ba nu e, ba-i acum, ba-i altă dată, ba își dă în vileag misterele, ba se ascunde grăbit dincolo de vajnice porți ferecate. Te atrage pe străduțele-i pitorești ca-ntr-un vârtej, hai aici, ba hai acolo, aici ce-o fi? Ia te uită! Ai fi crezut că...? și nu-i chip să scapi din strânsoarea-i decât luând loc la o masă într-unul din fostele caravanseraiuri transformate, azi, în restaurante. 




Centrul vechi (patrimoniu universal UNESCO) ilustrat pe bancnota de 10 manați
(Fost) Caravanserai
Sau, și mai bine în chiar...

(BONUS) Ceainăria lui Aladdin


Old Baku Tea House 


Citește și:

Baku - Unde pietrele glăsuiesc, obiecte neînsuflețite prind viață iar trecutul se ghicește într-o ceașcă de ceai

Stai la Hilton Baku pentru confort internațional și ospitalitate azeră

Cel mai cumsecade dintre azeri


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe