Shanghai în 11 fotografii panoramice

Din multe motive - pe care n-am de gând să mă apuc să le enumăr aici, aceleași, dacă vreți, care nu-mi dau ghes să ma întorc în India, Thailanda ori Turcia - am exilat în repetate rânduri China continentală la coada listei mele cu destinații ce-și așteaptă rândul la vizitat. Dar uite că decembrie a adus cu sine oportunitatea unei scurte descinderi în Shanghai, și uite că în ciuda tuturor opreliștilor - majoritatea legate de faptul că am fost mai mereu pe picior de plecare, și nu doar în luna cu pricina - am reușit să primesc în timp util și viza, ba chiar am avut și norocul chior ca jupânul soț să se afle și el prin preajmă pentru a putea da cu subsemnatul pentru mine la ambasada - căci da, prin părțile astea soțiile au nevoie nu de puține ori de un așa-numit NOL (no objection letter) pentru a putea întreprinde diverse activități lucrative sau, în cazul meu, călătorii. 

Să spunem că am la îndemână suficiente informații care să mă împiedice a cădea în capcana convingerii că Shanghai-ul este reprezentativ pentru toată China, dar chiar și așa trebuie să recunosc că orașul mi-a picat cu tronc în mod cu totul și cu totul neașteptat, nu în ultimul rând datorită comparațiilor pe care - ghinion! - în naivitatea mea continui a le face cu preaminunata (?) țărișoară de baștină și care nu știu, zău, cum se face că se încăpățânează să îi fie defavorabile acesteia într-o majoritate covârșitoare de orașe și state ale lumii. 

Ei, dar să nu alunecăm pe panta amărăciunii pentru că uite! norocul face că ne aflăm în Shanghai, și tot el e pasămite răspunzător și de faptul că, în ciuda temperaturilor destul de pipernicite de miez de iarnă, soarele e la datorie, ba chiar încălzește atmosfera cu o îndârjire pe care n-ai cum să nu i-o admiri. Măi să fie, nici poluarea nu mai e ce-a fost și de bună seamă că azuriul e noul gri, altminteri cum să fi izbutit stimabilii din povestire să facă așa fotografii, spuneți voi, cum?!