Stai la New Otani, Tokyo... clădire istorică, grădină zen și un loc preferat de însuși Bond!

Sunt multe atuurile hotelului New Otani (The Main) și toate îți vor face timpul petrecut în Tokyo și mai plăcut decât nu mă îndoiesc că va fi el oricum. Pune laolaltă amplasarea-i centrală, la vreo cinci minute depărtare de metrou, una dintre cele mai mari piscine exterioare din tot orașul, o priveliște de zile mari de la restaurantul cocoțat în vârf de turn, la etajul 40, camerele spațioase cum numai la hotelurile de multe stele ai noroc să găsești pe meleaguri nipone și unul dintre cele mai bune mic dejunuri japoneze care-ți vor fi bucurat vreodată cerul-gurii și n-ai cum să dai greș dacă-l vei alege să-ți servească drept adăpost nocturn pe durata șederii tale în Japonia.

Cel mai interesant detaliu al hotelului și totodată acela care scoate New Otani din anonimat este însă unul pe care n-ai să-l întâlnești între cei patru pereți ai vreuneia dintre cele aproape 1500 de camere și nici în vastele incinte ale celor două corpuri de hotel care alcătuiesc complexul - The Main și Garden Tower. Nu, nicidecum, principalul motiv de mândrie al acestuia constă în minunata grădină japoneză despre care se spune că are o vechime de 400 de ani și mai bine, care s-a aflat, rând pe rând, în proprietatea unor samurai faimoși, grădină ce se întinde pe o suprafață de vreo 4 hectare și al cărei decor tipic include lanterne japoneze străvechi din piatră, podețe roșiatice care se arcuiesc elegant peste iazuri pline-ochi cu crapi Koi, cascade unduioase și o multitudine de flori și plante care își schimbă culoarea în funcție de sezon. De altfel grădina a fost cotată câțiva ani la rând de TripAdvisor drept una dintre cele mai grozave atracții gratuite ale orașului, cel mai recent ajungând chiar pe poziția a șasea din top. 

Germania: 10 străduțe care-l au pe vino-ncoace

Am, cu Germania, o relație cu năbădăi. Ba îmi place, ba nu pot să o sufăr, ba îi ridic în slăvi localnicii omenoși nevoie mare din zona asta sau ailaltă, ba îi persiflez pe (în cel mai bun caz) nepăsătorii din celelalte, iar în mitul punctualității și seriozității nemțești m-am lecuit deja a crede de o bună bucată de vreme. Cumva suntem, însă, legate ombilical, Germania și cu mine, și nu pot nega că astă legătură are la temelie o sumedenie de afinități - dintre care, nu pe ultimul loc, pasiunea-mi infinită pentru graiul și beletristica de prin părțile astea -, dar și apetența pentru iarnă, Crăciun, basme și legende precum și o cerere în căsătorie aproape eșuată din pricina celor anterior enumerate, cerere de care îmi amintesc cu același haz până în ziua de azi. 

Nu-i de mirare, deci, că nu m-a lăsat prea des inima să ajung în Germania altfel decât iarna sau în preajma ei și sunt aproape convinsă că voi proceda întocmai și de acum înainte. Că faci sau nu ca mine, prea puțin importă, dar dacă ești în căutarea unor orășele pitorești cu străzi pe care să nu te plictisești a rătăci în neștire și piețe care-l au pe vino-ncoace, înșiruirea de mai jos s-ar putea să vină la țanc. Ca să nu mai spun că se fălesc, majoritatea, cu atracții celebre, una mai romantică decât cealaltă, festivaluri spectaculoase și târguri de Crăciun pe care nu ai voie să nu le învrednicești cu prezența!

O clipă, doar, lasă-mă așadar să îți rețin atenția, și îți promit că tot o clipă, doar, va trece până ce te vei hotărî să o pornești și tu, cât de curând, pe urmele mele...