Bird's Eye View over... Polar Bear Land!

Un zbor cu elicopterul la granița pădurii boreale cu tundra arctică îți dezvăluie mult mai multe despre împrejurimi decât acea primă privire aruncată acestora la sosire, atunci când, oarecum confuz după cele trei zboruri succesive, alături epitetelor "gri", "rece", "uscat" care-ți invadează rând pe rând simțurile și pe acela de "dezolant". 

Pentru că da, la prima vedere, în afara apelor cenușii ale Golfului Hudson, a celor câțiva brazi piperniciți cu forme unice, sculptate de zăpezi și vânt și a turmelor de bolovani, suri și ei, care împânzesc cât vezi cu ochii peisajul, la sosire nu te așteaptă, practic, nimic. Nimic în afara unui set detaliat de reguli pironit colo sus fix deasupra nasului tău la ieșirea din aeroportul minuscul, nu care cumva să pășești în Ținutul Urșilor Polari fără a le fi luat la cunoștință. Și, în frunte cu obligația - din cale afară de categoric subliniată - de a raporta orice potențială întâlnire cu unul dintre cele mai feroce mamifere ale planetei pentru ca ranger-ii să poată lua măsurile necesare alungării acestora cât mai departe, pe orice căi, infamele reguli par a nu avea alt scop decât acela de a împiedica bietul călător, ajuns în fine și după cine știe câte sacrificii la destinația mult râvnită, să dea ochii tocmai cu urșii polari pentru care s-a obosit să traverseze jumătate de glob până aici!  

Din fericire nu degeaba Churchill e poreclit "capitala mondială a urșilor polari", iar pe măsură ce zilele trec temeiul sus-pomenitei înșiruiri de reguli ți se înfățișează din ce în ce mai clar. Și asta pentru că urșii, ca niște ființe pline de curtoazie ce se află, nu întârzie a se întrece în vizite. Astfel, îi întâlnești în imediata apropiere.... dar stai așa, uite că divaghez și aș face bine să nu ma grăbesc, impresiile sunt încă mult prea proaspete iar poveștile abia-abia încep să se scrie. Să revenim, deci, la oile noastre polare, căci zborul cu elicopterul este menit doar a-ți creiona o primă impresie asupra vastului teritoriu cotropit de urși... și slavă Domnului că, așa sărac cum este în culori ori spectaculozitate peisajul, măcar de urși polari nu duce lipsă. Drept e că îți trebuie oleacă de exercițiu pentru a-i identifica pe stăpânii astfel intrați la apă ai tundrei, și după câteva prime rateuri având drept obiect urși-bolovani, ia te uită și te minunează cum încep să răsară, dintre sălcii pitice, dune de nisip și ochiuri de apă înghețate, nimeni alții decât chiar ei, bolovanii-urși! 

Un bolovan-urs :)))