Islanda - 2 zile la Laguna de gheață

Nu cred să mai existe, astăzi, cineva care să nu fi auzit încă de faimoasa lagună de gheață islandeză. Lucrurile stăteau puțin altfel când am ajuns eu aici în 2013, iar faptul că am ales să merg iarna, de ziua mea, a adăugat un plus de adrenalină aventurii. 

La fel ca în Insulele Feroe, Groenlanda, Patagonia și alte câteva astfel de locuri din lume, o călătorie în Islanda poate fi pe cât de frumoasă, pe atât de periculoasă, căci vremea este imprevizibilă, terenul  pe care te deplasezi - în mare parte necunoscut și nu puțini au fost cei ce și-au găsit sfârșitul aici chiar și vara, așa încât ar fi fost cât se poate de imprudent din partea noastră să nu ne dăm pe mâna unei agenții locale. Tot ei s-au ocupat și de cazare, aspect care ne-a preocupat la vremea respectivă atât de puțin încât abia la fața locului am aflat unde aveam să înnoptăm lângă Jokulsarlon: Gerdi Guesthouse, situată la poalele ghețarului Vatnajökull - cea mai întinsă calotă glaciară din Islanda și al doilea cel mai mare ghețar din Europa (al treilea chiar, zic unii, dacă punem la socoteală și un fârtat din Rusia) - și la doar 14 kilometri de obiectul fascinației noastre apriorice, laguna de gheață.

Intenționăm să petrecem aici două zile în scopul declarat de a vedea luminile nordului dezlănțuindu-se peste lagună, însă, veste proastă, prognoza meteo pentru perioada următoare nu-i tocmai grozavă și uite că de data asta nici faptul că-i ziua mea nu ne ajută. Excursiile nocturne nu dau roade, dar nu-i nimic, căci mâine împlinesc trecute fix la...

Laguna de gheață

O pânză de neguri pare a învălui laguna și cei câțiva munțișori din preajma ei dar chiar și așa imaginea ce mi se așterne în față este copleșitoare. Îmi zvânt ochii, dar ce să vezi, ceața e dincolo de genele mele, iar ticăloșii de nori au pus tam-nisam de-un viscol năprasnic care face frigul să-ți răzbată până la oase.

În aste condiții să faci fotografii e o crâncenă luptă, iar eu mă zbat strașnic să țin piept urgiei până ce abia îmi mai simt mâinile iar camera foto nu mai face față, ca să nu mai zic de noua lentilă cu zoom, insuficient exersată, și oricum (încă) niciodată pusă la încercare în regiuni atât de vitrege.

Ochii încep să-mi lăcrimeze iar, de vânt și de frig de-astă dată, nu-i de mirare că privirea începe a-mi juca feste și văd... văd, ei, comedie, parcă zăresc niște creștete rotunde care se ițesc ici și colo dintre unde, suficient de fugitiv cât să nu-mi dau seama decât într-un târziu că sunt, ce noroc pe capul nostru...foci!

Următoarea atracție nu-i mai departe de-o azvârlitură de băț, și totuși peisajul se schimbă dramatic, căci intră în scenă o întindere nesfârșită de pietre, valurile răscolite de viscol și nisipul vulcanic negru-tăciune, iar pe plaja întunecată pe care ne găsim se bulucesc cât vezi cu ochii puzderie de blocuri de gheață, care de care mai albe, mai gri, mai turcoaz. 

Între timp omul a botezat el și plaja asta, căci măcar la numit, clasificat, categorisit tot a băgat el de seamă că se pricepe, dacă la a stăpâni stihiile nu s-a dovedit din cale afară de iscusit...

Mai nou plaja se numește "Diamond Beach"

Să tot dai târcoale împrejurimilor, să te tot pierzi în contemplarea plajelor, lagunei, primelor - sau poate singurelor - aisberguri la care vei fi privit vreodată, să te tot minunezi când vezi, la întoarcere, una dintre cele mai plăcute ochiului clădiri-muzeu întâlnite până acum.

The Þórbergur Centre

Și apoi să-ți iei rămas bun, în gând, de la laguna de gheață și să-i ierți Aurorei nelegiuirea de a nu se fi întrupat dintre faldurile mohorâte ale cerului în fața ta, căci parcă-parcă ai așa un presentiment că vacanța asta e departe de a-și fi epuizat, pentru tine, trăirile, iar Islanda departe de a-și fi revărsat, asupra ta, întregul ei potențial de uimire. 

Pe așa viscol nici camera foto nu mai focusează cum ar trebui

Skaftafell Visitor Centre din Vatnajökull și rafalele de 100 km/h

Citește și:

Islanda de Crăciun

Bird's Eye View over... Reykjavik