31.8.18

20+1 de motive să pleci numaidecât în Iordania


Unul dintre învățămintele cele mai prețioase - aș zice chiar unul dintre primele - pe care le-am tras din călătorii este acela că amânarea este mama renunțării. Cum ajungi în loc de Iordania în Laponia deși aveai toate pregătirile făcute și viza proaspăt ștampilată în pașaport am povestit aici. Ca un făcut ori poate pentru a confirma fraza de mai sus și a ne determina să băgăm bine la tărtăcuță lecția cu pricina, aveau să treacă nici mai mult, nici mai puțin de 9 ani până să punem în sfârșit piciorul în Iordania. Tot în decursul timpului am învățat însă să nu chestionăm motivele pentru care unele lucruri se întâmplă când sau așa cum se întâmplă (în majoritatea covârșitoare a cazurilor mai toate întâmplările s-au dovedit a fi fost în favoarea noastră deși n-aș fi anticipat asta în ruptul capului la momentul respectiv) și, deși în vacanța iordaniană de ziua mea am avut parte de niscaiva pățanii pe care cu greu le-aș putea încadra la capitolul "cadouri" (un accident de mașină și oareșce vizite pe la spital, ca să enumăr doar câteva), Iordania a fost o surpriză din cale afară de plăcută, ba chiar ne-a făcut să ne întrebăm, retoric, firește, ce-om fi păzit de am întârziat atât să o vizităm!



28.8.18

Decolări și/sau aterizări spectaculoase (I): Groenlanda


Recunosc, sunt o norocoasă. Am zburat în 11-12 ani cât alții nu izbutesc într-o viață și de cele mai multe ori, inspirată de visurile și cărțile copilăriei, am avut ocazia de a descoperi destinații nepopulare ori mai puțin cunoscute turismului de masă unde am ajuns cu mult înainte ca morbul rețelelor sociale, Instagramului și, în general, ultimul (ori, mai bine zis, cel mai recent) tip de snobism - ei, da, fix la călătorii mă refer, din păcate - să fi acaparat toată suflarea. 



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe