11 motive pentru care să NU călătorești

Când m-am apucat să scriu pe blog îmi pictasem în minte o imagine rozalie cum că un astfel de subiect fabulos precum călătoriile n-ar putea isca, în ruptul capului, nesuferitele controverse și etalări de mușchi de care orice altă temă dezbătută pe minunata (dar vai, atât-de-păcat-că-locuita) planetă s-a dovedit departe de a fi scutită. În naivitatea mea, îmi imaginam că orice om care are șansa de a călători frecvent se va întoarce, dacă nu tobă de informații, măcar cu un minim de bun simț, respect față de planetă și locuitorii țărilor vizitate și, de ce nu, cu un pic mai multă înțelepciune și un orizont de gândire ceva mai larg decât la plecare. Nimic mai greșit, căci internetul și rețelele sociale au dat naștere unui nou tip de monstru, tipul prostului fudul - "purtător de adevăr" la care în mod corect se referea Umberto Eco astfel: "Rețelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității. Erau imediat puși sub tăcere, în timp ce acum au același drept la cuvânt ca și un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului față de care spectatorul se simțea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr." Sigur, este un fenomen care ia amploare pretutindeni în lume, însă în România pare a fi dublat de o lipsă crasă a exercițiului - pe care de altfel o sumedenie de alte țări pun, pe bună dreptate, un accent deosebit - dezbaterilor constructive și civilizate (!) și de o autoetalare de prost gust și o imaturitate infatuată care frizează indecența. Cum se manifestă concret lucrul acesta în materie de călătorii? Iaca prin existența, exteriorizarea din cale afară de vocală și autopromovarea (nu de puține ori chiar în scopuri pecuniare, de ceva vreme și politice/de propagandă - nu-mi spune că n-ai observat :D) unei cohorte de semizei atotștiutori (dintre care unii își și aleg porecle sugestive în acest sens) care se împăunează până la saturație cu "realizările" lor călătoare, punând la colț neîntârziat pe oricine îndrăznește a exprima o opinie contrară (dacă e și justificată cu atât mai abitir, că doar zeii nu cad în păcatul neștiinței niciodată, nu?), dar pozând altminteri în ființe sociabile și afabile dornice să îți dea și ție, sărman muritor, să sorbi oleacă de iluminare din potirul fără fund al cunoașterii lor, nerealizând, în mod inexplicabil pentru niște creaturi superioare, că nu aplauzele și validarea celor din jur ci capacitatea de a extrage, pentru tine, cunoaștere, emoție și învățături din experiențele ce ți-au fost hărăzite, constituie în fapt esența călătoriilor. 

Articolul de față nu are rolul de a le acorda acestor indivizi searbezi și găunoși mai multă importanță decât merită ci este, dacă vreți, un rezumat al observațiilor mele de o bună bucată de vreme încoace și un îndemn (zadarnic, poate), călătorule, la a nu te lăsa atras în etalări de orgolii, atitudini clișeice, competiții de orice natură și alte frivolități (sau ceea ce unii numesc, deja, "the travel game") pentru care, ce să vezi, viața e mult prea scurtă și lucrurile fantastice cu care ți-ai putea umple constructiv timpul și mintea mult prea variate.

Iată, așadar, 11 motive pentru care să NU călătorești:

11. Ca să rupi gura târgului. 

Fie că e vorba despre prestanța de care ai impresia că te vei bucura în fața colegilor, vecinilor ori, și mai trist, membrilor familiei, fie că ai o plăcere nebună de a arunca cu cifre în dreapta și stânga (lucru care denotă, de altfel, o extraordinară noblețe de caracter, dat fiind că aspectul financiar este un capitol din cale afară de delicat despre care bătrânii nu te învățau de pomană în copilărie că mai bine nici nu te apuci să vorbești!), fie - cel mai crunt - că urmărești cu sau fără știre o validare (prost înțeleasă) publică manifestată sub formă de like-uri, followerși ori comentarii care-ți cântă în strună, dă-mi voie să-ți dau o veste proastă: Acesta este cel mai prost motiv pentru a călători, la fel ca în viață întotdeauna va exista cineva mai umblat, mai potent financiar, mai cunoscător, mai frumos, mai bun, mai blând și tot așa. Unde mai pui - și asta ar trebui să te învețe în primul rând călătoriile! - că lumea e plină de amărâți care s-ar mulțumi cu o câtime din cât ai tu... ori chiar și numai cu un pic mai multă sănătate. Puțină decență, se poa'?

10. Din spirit de competiție.

Între călători, de data asta, în strânsă legătură cu punctul anterior. Păi da, cum ai putea să-ți mai arăți tu, ditamai călătorul autoproclamat, mecla insipidă în lumea virtuală dacă nu te duci și tu în locurile X, Y, Z în care a ajuns Cutărescu, deși recunoști, măcar în sinea ta, că nu le aveai neapărat în vedere? Ce dacă respectivul e pasionat de cutare sau cutare regiune, dacă el a putut să ajungă acolo, e musai-musai să ajungi și tu, chiar dacă pentru asta e nevoie să spargi o bancă (metaphorically speaking) ori să pupi niscaiva funduri, că doar n-o să-ți cadă nasul în fața comunității călătoare? Ca la noi la nimenea...deși, mai știi?! #doamnefereste

9. Ca la întoarcere să ne istorisești cum că fiecare loc nou văzut este o variațiune a meleagurilor natale.

Da, dom'le, există călători, și nu puțini, ba chiar unii destul de umblați, ai spune, care compară tot ce văd în orice colț al lumii cu "acasă" (în speță, România), ba de cele mai multe ori "acasa" asta bate la poponeață cam orice de prin străinătățuri. Cutare oraș aduce a Sibiu, altul seamănă cu Sighișoara ca două picături de apă, Bucureștiul ajunge de se multiplică la nesfărșit, te pomenești că și-n Maldive o fi exact ca "la noi" la mare! În atari condiții, de ce, Doamne iartă-mă, mai pleci de acasă, bre călătorule? Nu mai bine stai tu în România, dacă e mai bine ca oriunde? În ceea ce mă privește, nu am de zis decât atât: Ferească Dumnezeu, pușchea pe limbă și toate cele să semene orice loc al lumii ăsteia cu România! Nu că țara n-ar avea potențial (căci are), nu că nu s-ar putea mândri cu frumuseți naturale de zile mari (ohoo!), nu că oamenii n-ar putea fi mai drăguți și n-ar putea să-și vadă mai mult de ograda proprie (mhm), dar... știi tu, mai e mult până departe.

8. Ca să te lași fotografiat în ipostaze glamour-oase în fața defavorizaților sorții.

Nu am cuvinte să îți spun cât îmi repugnă astfel de ființe, de sex feminin de regulă, care își vând bruma de demnitate și decență rămasă pe trei cârpișoare și cinci perechi de conduri primite gratis ori cu reducere de la te miri ce magazine obscure. Și totuși, nu trebuie să porți ochelari (ca mine) ca să surprinzi în fotografiile glossy ale "divelor" fețele din cale afară de expresive ale defavorizaților sorții care au avut ghinionul de a se "nimeri" în poză. Nu, fetelor, faptul că vă etalați bunăstarea în fața unor amărâți din Sri Lanka, India, Filipine, Nepal, Thailanda etc. pe care mai aveți apoi și neobrăzarea să afirmați că îi invidiați pentru darul de a se arăta fericiți în ciuda lipsurilor nu vă transformă în lideri de opinie, influencer-i sau Cosânzene cu suflet de aur, ci în monștri cu chip uman, și încă unii al naibii de ipocriți pe deasupra! Nu ne-am născut toți ieri, știți? 

7. Ca să disprețuiești localnicii.

A afirma - cu argumente - că o nație îți place mai puțin decât altele e una (am și eu câteva pe "lista neagră" și slavă Domnului că de motive temeinice nu duc lipsă), dar să călătorești fără să depui un minim efort de a interacționa cu oamenii ori de a pleca urechea la ce au a-ți spune parcă totuși e prea de tot! Unul dintre lucrurile deprinse de mine în toți anii ăștia de călătorit este că nu știi niciodată de unde sare... învățătura, ba chiar am avut lecții prețioase de învățat inclusiv de la unii reprezentanți ai națiilor "proscrise" la care ma refeream anterior.

6. Pentru că așa ți-a spus ție cutare ori cutare că trebuie.

Asta e o altă mare inepție, presiunile exercitate de tot soiul de neaveniți (ca să nu-i numesc iarăși precum Umberto Eco) cum că trebuie să ajungi în locul ăsta și mai ales în celălalt că altfel nu te poți numi călător sau mai știu eu ce grozăvie ratezi. Lumea o fi ea mică, dar planeta e mare și - oricât ai călători - într-o biată viață de om în mod sigur mai mult ai să ratezi experiențe și locuri. Asta e, e un adevăr cu care trebuie să înveți să trăiești, nu mai bine zici mersi că sunt locuri în care poți să ajungi, decât să te dai de ceasul morții sau să iei cine știe ce decizii ireversibile pe care să le regreți mai târziu (de exemplu să te îndatorezi sau să pupi dosuri de agenții de trei bani care îți vor zdruncina considerabil credibilitatea - și așa șubredă, în cazul unora)? Una e să recomanzi un loc deosebit și celorlalți călători, alta e să te bați cu pumnii în piept că altul ca el nu există și oricine are neobrăzarea de a găsi plăcere în alte destinații decât cele (sau cea) propovăduite de tine este un călător de mâna a doua. Să nu ne pierdem uzul rațiunii... totuși!

5. Din snobism.

Poți să-mi spui orice mi-ai spune, dacă lista ta de călătorii include exclusiv destinații cu sonoritate "exotică" - deși, între noi fie vorba, Europa e mult mai aproape de tine și slavă Domnului că are ce arăta! - te bănuiesc de oareșce afecțiuni contemporane greu vindecabile, dintre care cea mai nesuferită e snobismul... călătorului. Și zău că mă lasă rece ce motive stau la baza astei afecțiuni, deși bănuiesc așa că nu ești tocmai străin de punctele 11, 10 și 6 de mai sus. Ok, ții morțiș să ai o lună de miere exotică, treacă de la mine, dar să arzi în mod susținut etape esențiale doar de dragul de a epata prin exotism, raritate și unicitate, asta nu pot înțelege și pace! A, da, stai, toți ne-am născut citiți încă dinainte de-a fi învățat alfabetul, cum de nu mi-a trecut prin cap până acum?! Te-ai gândit vreodată că și exotismul ăsta e relativ și că odată ce-ți schimbi puțin perspectiva lucrurile cu care te-ai obișnuit ți-ar putea apărea într-o cu totul altă lumină? Uite, de când locuiesc în Dubai, pentru mine Europa e exotică, ce zici de asta? :)))

4. Din obligație.

Pentru că soțul/soția/partenerul de viață e pasionat de călătorii și nu se face să nu ții pasul. Din fericire nouă nu ni se aplică dar am întâlnit câteva astfel de cazuri și respectivii soluționaseră problema călătorind singuri. Discuția e delicată, așa că... chacun pour soi. 

3. Ca să ai despre ce să scrii pe blog. 

Asta chiar că depășește orice imaginație. Mai că m-ar umfla râsul dacă n-ar fi un motiv atât de... ridicol de greșit pentru a călători!

2. Ca să poți controla și în deplasare, la fel ca acasă, tot ce ți se întâmplă.

Dacă te recunoști în fraza asta, apăi, monșer, am impresia că ai cam călătorit degeaba! :) Nu spune nimeni să nu îți iei precauțiile necesare specifice regiunii către care te îndrepți, dar dacă te autoiluzionezi că te-ai putea pune vreodată cu neprevăzutul, permite-mi să mă amuz. Dacă nu cumva mă înșel, călătoriile sunt mai degrabă despre flexibilitate și adaptabilitate decât despre control freaks în acțiune, nu găsești?

1. Pentru a evada.

Greșit, greșit, de trei ori greșit. Sigur, în condițiile în care piața călătoriilor e sastisită de dictoane și clișee tip "Eat, pray, love" și regăsirea de sine în călătorii inițiatice în afara zonei de confort (măiculiță, câte stereotipuri am izbutit să adun la un loc!), nu mă miră că unii se lasă spălați pe creierașe cu atâta ușurință. Dacă nu depui efortul de a-ți transforma viața de zi cu zi într-una care să merite trăită, mă tem că nu te vor ajuta nici (mai mult sau mai puțin) frecventele evadări în călătorii. Dacă nu te căznești să dai sens vieții tale, în mod sigur nu-i vor da un sens nici călătoriile. Nu pe termen lung, în orice caz. Exist, deci călătoresc, cum ar veni, și nu invers, ai priceput? ;)




Citește și:

Decalogul călătorului judicios

10 clișee de-ale bloggerilor de care ne-am săturat până peste cap

Ce (nu) iau cu mine în bagaj în călătorii

Ghid de supraviețuire pe zborurile lung-curier