Feerie în roz - Japonia (II)

E greu să nu te lași molipsit de frenezia planetară legată de sezonul cireșilor japonezi înfloriți și să nu ajungi să-ți dorești să vii în Japonia măcar o dată "de cireși", chiar dacă forfota, ba nu, viermuiala turistică ce pune stăpânire pe biata Japonie în perioada cu pricina ar putea pune pe fugă cu ușurință și pe cel mai versat dintre călători. Puțină lume știe însă că înainte de sakura (cireși) au fost - și încă sunt - ume (prunii, mai cunoscuți drept caiși japonezi), considerați din cele mai vechi timpuri (adevărații) vestitorii primăverii și asociați dintotdeauna cu norocul. 

Astfel că, în mod tradițional, caișii ornamentali japonezi (aduși inițial din China) erau plantați în grădini, parcuri și în incinta templelor, de regulă cu fața către nord-est de unde se presupunea că s-ar putea insinua în peisaj ghinionul. Și ce să vezi, nebunia cu cireșii a început, în fapt, ca o formă de snobism, căci de pe la 1200 încoace bieții ume cei de bun augur au intrat în umbra cireșilor - deveniți peste noapte preferații nobilimii. Un lucru bun tot a ieșit din asta: prunii au încetat a mai fi plantați în grădinile aristocrației, răspândindu-se în schimb în locurile publice, unde lumea întreagă se putea bucura de ei. Așa încât - dacă nu cumva țineți morțiș să faceți baie de mulțime într-unul dintre locurile aflate oricum în topul celor mai aglomerate de pe planetă - fiți călători isteți și mergeți în Japonia "de pruni". Înfloresc mai repede, de regulă din februarie până la sfârșitul lui martie, și îi puteți întâlni în chiar toate nuanțele de roz, între noi fie vorba mult mai multe decât pe cumetrii cireși! 

Și pentru că - măcar în virtutea spiritului justițiar ce mă caracterizează - consider că frumoșii ume merită un articol separat, imaginile de mai jos vor avea în prim-plan tot cireșii. Deși celor mai vigilenți (și documentați) dintre voi în mod sigur nu le vor scăpa cei câțiva ume rătăciți intenționat prin peisaj...

Citește și prima parte aici.