Cinci ani mai târziu...

...suntem tot aici. N-aș fi băgat mâna în foc pentru asta acum cinci ani de zile când ne luam, a treia oară, picioarele la spinare, dar uite că s-a întâmplat minunea și am rămas locului. Rămas locului nu înseamnă câtuși de puțin prins rădăcini și în niciun caz bătut pasul pe loc, nu cred că am călătorit cândva atât de mult și așa departe ca în ăști cinci ani la un loc, ani în care în mod sigur am bătut toate recordurile posibile și imposibile în materie de brăzdat fața admirabilei planete albastre, dar măcar nu ne-am mai mutat de colo-colo, ceea ce tot e ceva. 

Multe s-au petrecut în acest răstimp, cele mai multe nu-și au locul pe blog - întotdeauna am făcut distincție între viața privată și ceea ce capătă formă scrisă aici și rămân la părerea mea, una este să ai un site pe care să împărtășești impresii din călătorii și cu totul alta să îți etalezi întreaga viață în văzul lumii. Mă iau cu mâinile de cap uneori când văd oameni (aparent întregi la cap) afișându-se, pe ei dar și pe cei apropiați lor (inclusiv, sau mai ales, copii) în ipostaze menite a le aduce mult doritele aprecieri și validări din partea marii mase de gură-cască (voyeuri, dacă vreți, de meserie) de care e limpede că nu duce lipsă internetul, și vă spun sincer că, dincolo de inevitabilul și spontanul dispreț, îi compătimesc, fericirea ostentativă e rareori autentică, declarațiile rostite în gura mare nu trec prea des testul timpului iar popularitatea cu orice preț, mai ales cu acela al sacrificării vieții private pentru bani, beneficii ori așa-zisă glorie (din cale afară de prost înțeleasă, de altfel), nu este decât în rare cazuri de bun augur. Sunt însă, și acestea, tot alegeri, până la urmă, și nu degeaba o vorbă din popor spune că dormi, nefericitule, fix așa cum îți așterni. Trist este când nu realizezi că timpul e tot mai grăbit, nebunul, și clipele irosite nu ți le mai aduce nimeni înapoi. Multe, spuneam, s-au petrecut în cei cinci ani scurși pe nesimțite, și nu știu cum se face că tot călătoriile ne-au prilejuit cele mai notabile amintiri! Mă alint, vezi bine, toate experiențele memorabile adunate în acești cinci ani și - în general - de când locuim pe coclauri, n-ar fi existat, desigur, dacă nu le-am fi chemat întru ființă...

Unde bat, vă întrebați? În nicio direcție anume sau, poate, în mai multe decât aveați impresia. Noi, oamenii, suntem un remarcabil amalgam de inteligență și prostie, de sentimente și indiferență, de curaj și grea și adâncă inerție (ca să nu zic de-a dreptul lene), iar unora le vine mintea la cap prea târziu ori poate chiar niciodată. "Carpe diem" e o pălărie mult prea mare pentru o generație care are, în sfârșit, lumea la picioare dar alege să o exploreze prin intermediari. Libertatea nu înseamnă însușirea unor idei și concepte despre libertate menite, chipurile, a ți-o asigura, adevărata libertate presupune alegeri voite și conștiente pe care nu le poți face decât scuturându-te pe cât posibil de influențe străine și instrumente ce te înrobesc în timp ce îți oferă iluzia independenței depline, întrebându-te tu pe tine, onest și fără spectatori, de ce oare faci umbră pământului, cam ce așteptări și dorințe ai tu personal de la viața asta și care sunt acele valori, lucruri și experiențe fără de care ți-ar părea rau să o părăsești într-o bună zi. În materie de călătorii libertatea își găsește cel mai lesne aplicare, însă doar în măsura în care este dublată de bun simț și discernământ dar și de credința că libertatea ta se sfârșește (sau ar trebui să se sfârșească) acolo unde începe libertatea celuilalt, lucru pe care, constat, mulți mai au cale lungă până la a-l pricepe. Ce mai tura-vura, uneori mă întreb dacă nu cumva și călătoriile, bietele, ar trebui să abă dreptul și libertatea de a-și alege călătorii :).

Una peste alta, hai că n-au fost răi deloc acești cinci ani! Mai ales că au venit la pachet cu multe surprize, o sumedenie de reevaluări ale unor relații și amiciții nefaste dar și reactivări ale unor iubiri și proiecte mai vechi și, nu în ultimul rând, împlinirea unora dintre cele mai arzătoare visuri. Apropo de visuri, închei cu un citat peste care am dat întâmplător zilele astea și care mi-a plăcut mult: "The difficult is what takes a little time; the impossible is what takes a little longer" (Fridtjof Nansen... desigur :D)