Considerațiuni și demitizări în vremea coronavirusului

Când clișeele devin viață reală (sursa imaginii)

Într-o lume a "influencerilor" de carton recompensați mult peste valoare pentru a face reclamă la te miri ce flecuștețe consumeriste absolut inutile, în fapt, vieții umane - după cum constată tot mai mulți dintre "scâncei" (aka millennials) zilele acestea - și a cohortei nesfârșite de duduițe răsfățate și inutile (zise și "instagramărițe/vlogărițe de succes") cu creierașul cât nuca și preocupări rizibile care aveau impresia că baletarea în cârpișoare colorate și ședințele foto narcisiste în varii locuri de pe planetă avea să țină la nesfărșit și că nimic nu-i mai de preț pe lume decît gadget-urile de care se-nconjurau stupid ca într-o iluzorie fortăreață, pandemia de coronavirus vine să facă un pic de (necesară) curățenie.

Într-o lume atât de plină de ea și de așa-zisele-i progrese, atât de pregătită să arate cu deștul în toate direcțiile nepotrivite, atât de sigură că ea, așa civilizată, minunată și-mpufoșată cum este, nu va păți ce au pățit alții, nu va reacționa cum - pfff! - au reacționat alții, pandemia de coronavirus vine să evidențieze nenumăratele hibe și lacune esențiale ale unui sistem preocupat în fond de orice, numai de oameni nu, dar și ipocrizia fără margini a celor care azi cerșesc, fie și indirect, ajutor si solidaritate din partea celor la care nu mai departe de ieri se uitau cu scârbă și profund dispreț.

Într-o lume scutită o bună bucată de vreme de neplăceri majore de tipul războaielor, catastrofelor și molimelor devastatoare cărora o mare parte dintre vrednicii noștri înaintași nu doar că le-au supravețuit, dar din care nu puțini au ieșit întăriți și cu fruntea sus, pandemia de coronavirus rânjește hidos adevăraților neputincioși de azi, în marea lor parte tineri, pe care orice fleac îi doboară psihic și pentru care nu perspectiva foametei ori dispariției premature a părinților și bunicilor lor și ai altora, ci statul acasă și lipsa temporară a obișnuințelor și/sau anturajului reprezintă reala tragedie a vremurilor pe care le trăim. 

Într-o lume ticsită de mămicuțe perfecte și și nevestici Stepford gata oricând să-și reverse asupra oricui e dispus să le asculte prisosul de înțelepciune și sfaturi menite a schimba, nu-i așa, în bine planeta cea ticsită de (alte) mămicuțe și soțioare nevrednice și vai, atât de supuse greșelilor, pandemia de coronavirus vine să demitizeze oleacă mămicuțele și soțioarele perfecte căci - ce să vezi - una e să îi înveți pe alții la nivel de teorie și de la distanță confortabilă cum și ce să facă, dar parcă nu la fel de distractiv e când chiar trebuie să te ocupi singură-singurică de casă, masă și odrasle, nu la fel de glamorous când abia mai reușesti să îți aplici obișnuita tencuială și genele false ca să faci trei poze leșinate în curtea din dos și nici timp prea mult nu mai ai să te împăunezi ca pe vremuri pe Instagram și Facebook ce mamă și soție minunată erai tu și cum te achitai tu, dom'le, e-x-e-m-p-l-a-r de toate sarcinile în timp ce copiii erau pe mâini bune la  bunica, școală ori grădiniță, restaurantul îți livra exact și la timp comenzile iar femeia îți dădea cu sârg cu aspiratorul prin casă că doar nu era să îți strici freza, manichiura și... demnitatea ocupându-te (și) de asta personal?! 

Într-o lume pentru care s-au sacrificat și în ale cărei sisteme au investit în mod substanțial și îndelungat bătrânii de azi, aceiași care se găsesc, brusc și inexorabil, abandonați în chiar sezonul culegerii roadelor, pandemia de coronavirus vine să ridiculizeze orice viitoare jertfe și contribuții, căci - nu-i așa? - prost să fii să mai crezi într-o lume care privește în viitor cocoțată pe cadavrele vârstnicilor și vulnerabililor pe care până mai ieri se bătea cu pumnii în piept că are nu doar intenția dar mai ales know how-ul și  mijloacele de a-i proteja.

Într-o lume în care mulți au uitat, pasămite, că moartea e prețul universal al vieții și valorile demne de îmbrățișat nu-s nici pe departe consumerismul frivol ori vanitatea și superficialitatea ridicate la rang de artă, pandemia de coronavirus vine să cearnă între oamenii-oameni și "virtuoșii" care și-au (re)găsit bunătatea, decența și responsabilitatea față de semeni peste noapte, cam tot de când le țâțâie de fapt poponețul pentru propria viață. 

Într-o lume ținută (cam prea) în puf de atâta amar de vreme, pentru a cărei covârșitoare majoritate până mai ieri o ieșire din casă pe cont propriu ori - și mai și - în cadru organizat în condițiile unei pregătiri anterioare minuțioase a călătoriei cu ajutorul nenumăratelor aplicații, mijloace tehnice și varii prognoze (aceleași care astăzi se dovedesc în cel mai bun caz insuficiente) echivala cu o ilară și fonfănitoare "părăsire a zonei de confort", iată că a venit momentul reevaluării termenilor și discursurilor umflate cu pompa. 

Chiar, cum e, dragi aventurieri planetari și magicieni ai cuvintelor, sunteți pregătiți să vă părăsiți cu adevărat și pe termen nu tocmai scurt "zona de confort"? Pregătiți să "duceți o viață ca-n filme"? Pregătiți pentru "calea mai puțin umblată"? 

This is not a drill... :)