Șase luni mai târziu... (Portugal edition)

 ... ne simțim tot mai acasă în Portocalia. Lockdown-ul nu a fost chiar așa insuportabil aici, mai ales că n-am fost obligați niciun moment să purtăm măști în exterior (lucru care m-a scos din sărite în ultimele luni petrecute în Dubai, de pildă, mai ales că au fost luni interminabile de vipie necruțătoare în care n-a fost cu putință să evadăm din urbe cum eram obișnuiți) iar măsurile au fost, în principiu, de bun simț și - faptic - niciodată atât de drastice cum s-au simțit, de bună seamă, în alte colțuri de lume. Dacă m-a deranjat ceva în mod deosebit m-a deranjat închiderea sălilor de sport (eu am una chiar peste drum), mai cu seamă că m-am dezobișnuit (voit) să alerg chiar zilnic în cei șase ani de Emirate aplicând, în schimb, tot mai des strategia îmbinării unor tipuri diferite de mișcare, dintre care Zumba aproape zilnic în ultimii 3 ani. Mi-au lipsit și lecțiile de kapap începute (și practicate intensiv) aici, însă dacă e s-o zic p-a bună sunt convinsă că eu la sală m-am pricopsit cu Covid - singurul loc în care am lăsat garda jos (la figurat haha) - așa încât, deși mie una Covidul nu mi-a dat prea mari bătăi de cap, am înțeles (și n-am comentat) utilitatea măsurii sus-menționate.

Cum au fost cele șase luni? Deloc ușoare având în vedere complexitatea procesului mutării de data asta, însă știți prea bine că suntem beton la capitolul ăsta, nu e nici prima și (probabil) nici ultima oară când ne mutăm, în plus aici avem avantajul că suntem la curent cu cerințele legale și o mai și rupem binișor pe portugheză. Încă mai sunt formalități birocratice de rezolvat, încă ne luptăm cu absurdități kafkiene și binecunoscuta delăsare europeană, încă ne chinuim să ne reobișnuim cu răcoarea (deși zău că nu mi-e dor de "primăvara" cu 37 de grade din Dubai), mai cu seamă că în Portugalia casele nu au calorifere (dacă ai noroc - așa ca noi - ai parte maximum maximorum de un șemineu :D), încă ne depunem CV-urile în stânga și-n dreapta deși între timp am acceptat joburi amândoi, dar hei, se putea și mai rău, de exemplu să fi aterizat într-un loc cenușiu, dezorganizat, abuziv și întemeiat preponderent pe relații și pupindosisme precum... România :))). Așa încât, pe foarte scurt, toate bune. Lisabona e la fel de minunată cum o știam, portughezii - fără a fi cei mai genuini și dezinteresați oameni de pe planetă, lucru de care am luat cunoștință încă de la prima ședere aici, acum șapte ani - sunt totuși la fel de plăcuți, relativ politicoși și mai cu seamă săritori cum ni-i aminteam și - cu mici excepții care țin de oareșce afectări mansardistice temporare (LOL) datorate pandemiei și efectelor ei asupra ăstora dintre noi care ne încăpățânăm să nu rupem legăturile cu turismul - n-a prea fost zi de când suntem aici să nu ne felicităm pentru decizia luată, să nu ne bucurăm că respirăm în sfârșit aer curat, că ne putem deplasa oricât de departe dorim pe propriile picioare (fără să fie nevoie să ne punem mereu fundul în mașină), că mâncăm iar mâncare sănătoasă și variată și nu mai suntem nevoiți să facem slalom printre tot soiul de porcării ori să ne cărăm  înapoi în Dubai din călătorii cu munți de mâncare de prin piețele și mall-urile planetei, și, nu în ultimul rând și cât se poate de actual în perioada asta, că nu ne va pune nimeni pumnul în gât să ne vaccinăm "voluntar" sub amenințarea pierderii unor privilegii, a jobului ori chiar a rezidenței într-o țară care pune preț pe oameni mai mult nu ori doar atunci când nu se poate descurca fără ei. Față de alții care au avut impresia că au dat lovitura mutându-se chiar și într-un emirat obscur și fără cine știe ce atracții ori perspective profesionale din zonă, noi nu ne-am deranjat niciodată fără motive din cale afară de serioase înspre Golf, am știut dintotdeauna la ce ne putem aștepta și am avut mereu la îndemână plăcile de... sandboarding :D numai bune de navigat printre veșnic mișcătoarele nisipuri ale Arabiei. 

În ceea ce mă privește, schimbarea a venit cu multe alte beneficii. Nu am mai făcut frecventele alergii cu care mă pricopsiseră Emiratele (pulberea fină care plutește în aer 24h/24, 365 zile/365 e nenorocire pentru plămâni și aparatul respirator în general - de poluare nu mai vorbesc! -, iar eu înțeleg că am avut chiar puține probleme față de alții), pot să mă bucur în sfârșit de soare - o să râdeți, dar în opt ani de locuit în Golf eu n-am stat NICIODATĂ la soare; ori m-am dus doar să înot, mi-am făcut treaba și am plecat, ori dacă am fost la plajă am stat numai sub umbrelă, unsă - desigur - cu cremă de plajă cu factor de protecție ridicat, și asta pentru că știu multe duduițe fără creier care au făcut cancer de piele după doar 2 ani de Emirate pentru că  de, nu le-a dus căpșorul coafat că soarele e mult mai nociv acolo decât în alte părți de lume), nu-mi mai fac griji pentru siluetă (Emiratele și în general zona fierbinte și cu metehne nu tocmai sănătoase a Golfului expandează rapid cam pe oricine, oricât de multă grijă ar avea), ba chiar aici în Lisabona manânc de toate - chiar și dulciuri, fără să exagerez însă - și tot am slăbit încă 2 kilograme față de cele 5 de care scăpasem, cu mult sport și disciplină în condiții de altfel din cale afară de haotice și nedisciplinate în Dubai, nu-mi mai cade părul (principala problemă a femeilor și nu doar a lor în toată zona Golfului), nu mă mai stresează traficul - îndeosebi nu-mi mai este frică să fiu călcată în timp ce traversez pe la trecerea de pietoni! - și nici la doctor, la cosmetică ori la coafor nu-mi mai e frică să merg!  Iar o să râdeți, dar în Dubai sprâncenele și părul femeilor sunt tot un fel de uniformă, te duci "tu" la coafor sau cosmetică și te întorci... "ele". Nu degeaba tot în România sau prin călătorii m-am tuns în toți anii ăștia, cei ce mă citiți de ceva vreme știți bine că patul lui Procust... nu e pentru mine. Despre alte aspecte nici nu mai pomenesc aici, dar voi vorbi cu siguranță când se va ivi ocazia.

Cât despre călătorii, pentru niște ani marcați de pandemie nu mă pot plânge de 2020 și nici 2021 n-a început altfel decât promițător. În decembrie am revizitat câteva dintre locurile noastre preferate din Portugalia, fabulos împodobite pentru sărbătorile de iarnă pe care Portugalia, față de restul Europei, nu le-a anulat (yaay), în ianuarie am prins ceea ce a fost probabil singura fereastră de liniște în Maldive - nu că s-ar număra printre destinațiile noastre de plajă favorite, dar după toată nebunia cu pandemia simțeam nevoia să mă conving că măcar rechnii mei balenă și toți fârtații lor acvatici înaripați sunt încă acolo, neatinși de descreierarea generală - iar în februarie am evadat nițel din lockdown în mult mai relaxatele insule Azore unde ne-am bucurat singuri-singurei de toate locurile altfel înțesate de turiști, bifând și Sfântul Valentin, ba chiar și o ciosvârtă de Carnaval dacă tot s-a nimerit. 

Una peste alta, deși n-am avut timp să mă gândesc prea mult la asta până acum, bag seamă că bilanțul celor șase luni portocaleze e mai mult decât satisfăcător. Și deși multe lucruri și planuri sunt încă în suspensie în perioada asta, cred că noi doi am demonstrat de-a lungul timpului că, dacă e un lucru la care ne pricepem al naibii de bine, apăi acesta se poate rezuma simplu în două cuvinte: "carpe diem". Sper să mă credeți pe cuvânt când v-oi spune că în Lisabona... nici măcar nu-i greu :).